„Am fost cetățean, am devenit Ultras”. Povestea lui „Guzzu”, omul cu microbul în sânge

Și ce zice el?

Că un „cetățean” știe mai bine ca un Ultras chiar rezultate, schimbări, ce fac presarii. Când devii Ultras, deja ai pe umeri Faima. Este o luptă. „Băieții de brigadă” nu sunt neapărat și cei mai vehemenți cunoscători ai istorie, palmaresului sau lotului actual al echipei. În orice caz, nu privesc aceste aspecte ca acumulare de informații, ci au mai degrabă repere emoționale asupra acestora. Ultrașii nu sunt interesați asemeni unui simplu fan, strict de mersul bun al echipei și de rezultatele acesteia, ci mai degrabă de „meciurile” simbolice pe care le au față de galeria clubului advers.

Înțelegi?

Academia, presa și jandarmeria privesc suporterii organizați din perspectiva potențialelor probleme pe care aceștia le pot crea. E pericol?
Ultrasul este „sălbatecul”/ „celălalt”, plasat diferit de canonul dezvoltării, care nu împărtășește cu noi același mit al dezvoltării, mitul pentru el având alt sens, sau poate niciunul, cum a auzit Guțu de la profesorul lui Vintilă Mihăilescu.

TEHNOLOGIE Cea mai bizară expoziție a anului 2025 de la Art Basel Miami: Robo-câini cu chipurile miliardarilor americani Elon Musk, Mark Zuckerberg și Jeff Bezos

23:57

EXTERNE Șoferii care vor primi bani dacă stau mult timp în trafic. Măsura, implementată din 2026

23:20

De ce ne temem de ultrași?

Ne mai temem pentru că provoacă periodic publicul mainstream de tribună și televizor, cu torțe ori scandări ne-ortodoxe. Nu cred că sunt mai rasiști, mai xenofobi, ori mai violenți decât restul societății. Paradoxal, băieții de galerie sunt românii pe care-i cunosc, care circulă în Europa cel mai mult. Într-un sezon de cupă europeană, un ultraș poate participa la 5-6 deplasări externe alături de club, și alte câteva ale echipei naționale. Astfel, în ciuda acuzațiilor de xenofonie și conservatorism, ultrașii sunt printre grupurile care participă din plin la o lume globalizată și deschisă, unii dintre ei ajungând cu echipa, dintr-un spirit aventurier, până-n Kazahstan, Insulele Feroe ori Albania. Astfel n-au cum să nu fie frați cu galerii din străinătate, sau dimpotrivă, născând rivalități cu grupuri similare de suporteri.

Totuși, tribuna

Ultrașii nu-s niște ciudați rupți de lume. Informația la ei circulă, o dezbat. De la politică la prețul la benzină știu, toacă, gândesc. Stadionul înseamnă un loc de exprimare a cetățeniei. Tribuna e societate civilă! Aici se discută problemele de peste săptămînă, se împărtășesc impresii despre politică, societate, de ce nu, doamne… Căsătoria unui băiat de grup, sau nașterea unui copil pentru unul dintre membrii de grup pot fi de departe evenimentul central al peluzei la acel meci, mai important de multe ori decât scorul sau jocul de fotbal în sine. Același lucru se întâmplă și în cazul situațiilor mai puțin faste, existând mereu mesaje de susținere pentru membrii aflați în situații limită, sau cei trecuți în neființă. Astfel, viața de peluză, e mult despre cine sunt eu? Și despre ce am eu în comun cu cetățeanul din galerie?

Fotbalul este masculin. Trăiește clipa. Și asta se vede în marile coregrafii. Doar pentru adevărați adversari.

Acum este momentul. Cântați cu sociologul Dinu Guțu: „Chiar dacă stăm doar în furtună/ noi n-am uitat de vremea bună/ Și când în jur e doar noroi,/ noi ne lasam spalați de ploi/ Când soarele va răsări, și norii se vor risipi/ Și câinii se vor aduna/ Pe stadion iar vor cânta.”