Copel Moscu, directorul Festivalului CINEPOLITICA, despre românii cărora LE PASĂ: „Văd că există dorința de a lua atitudine, iar asta îmi dă mari speranțe că frâiele puterii vor fi luate de cei tineri și cei de bună credință”

„Suntem oare o frunză fără ajutor în fața furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâșia vântul și pot să-l oprească?”. Acestea sunt întrebările la care publicul Festivalului Internațional de Film Cinepolitica ar trebui să-și răspundă după vizionarea producțiilor de pe marele ecran.

Ajuns la cea de-a patra ediție, evenimentul aduce și anul acesta în fața spectatorilor o serie de lungmetraje și scurtmetraje puternice, menite să ofere o perspectivă nouă, onestă, asupra celor mai importante evenimente politice și sociale din cele mai „fierbinți” puncte de pe harta mondială.

Axat pe zona fostului spațiu sovietic, festivalul Cinepolitica 2015 aduce în prim plan conflictul dintre Rusia și Ucraina prin câteva dintre filmele prezente în secțiunea competițională, dar și printr-o campanie umanitară organizată de ONG-ul Pământeni. Pe de altă parte, pe agenda proiecțiilor din cadrul „Panorama” se află și „Timbuktu”, în regia lui Abderrahmane Sissako, producție nominalizată la Oscar și distinsă cu șapte trofee César, inclusiv pentru „Cel mai bun film” și „Cea mai bună regie”. Inspirat din realitate, acesta surprinde transformarea unui oraș din Mali preluat de jihadiștii din grupările Al-Qaïda au Maghreb islamique (Aqmi) și Ansar Dine.

„Filmele de la Cinepolitica vor informa oamenii despre ce se ascunde sub coaja lucrurilor”, a explicat Copel Moscu, directorul festivalului, într-un interviu acordat gândul. „Întotdeauna există un miez care poate fi dulce sau amar. Oamenii vor să știe ce se întâmplă dedesubt, să tragă cu ochiul sau să privească prin gaura cheii. Este firesc, e omenesc! (…) Pentru asta suntem în fața ecranului la Cinepolitica: să-i înțelegem pe ceilalți, să învățăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în fața furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâșia vântul și pot să-l oprească?”, a adăugat el.

Ce rol are un festival de tipul Cinepolitica într-o societate sănătoasă și de ce este bine ca românii să vadă și filme cu tematică politică, aflați din interviul de mai jos.

PRINCIPALELE DECLARAȚII:

â–º „Ce înseamnă politica? O seamă de lucuri, despre care o mulțime de oameni au ajuns de acord și vor să facă împreună. Și dacă o mulțime de oameni vor să vadă ceva, vor să înțeleagă ceva, se cheamă că și noi facem politică. Dar noi facem politica filmului bun.”

â–º „Pentru asta suntem în fața ecranului la Cinepolitica: să-i înțelegem pe ceilalți, să învățăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în fața furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâșia vântul și pot să-l oprească?”

â–º „Văd tineret care vine și se interesează și văd că există și dorința de a lua atitudine, de a se implica în politică, iar asta îmi dă mari speranțe că în România, cândva, frâiele puterii vor fi luate de cei tineri și cei de bună credință.”

â–º „Nu fac propagandă pentru nimeni. (…) Selecția filmelor e făcută în așa fel încât să dea posibilitatea unui spectator să aleagă între bine și rău, între drept și nedrept, între stânga și dreapta și așa mai departe. Noi le facem cunoștință cu anumite situații din lume, anumite situații politice și stări de fapt și le judecăm cu puterea noastră mentală și cu ceea ce știm, ceea ce avem de acasă, ceea ce ne dă Dumnezeu. Dar în niciun caz nu facem propagandă pentru un anumit curent! Asta ar fi inimaginabil!”

â–º „Filmele de analiză, filmele mai grele, care obligă spectatorul să facă și un efort de înțelegere, sunt așa-zisele filme necomerciale. (…) Ele sunt spectaculare pentru frumusețea gândirii și pentru frumusețea demonstrației, dar, din păcate, nu sunt cu dansuri cu domnișoare mai dezbrăcate sau pumni foarte direcți în plex sau în figură, sau cu explozii și împușcături.”

â–º „Spectatorii noștri – garantat! – vor deveni mai deștepți după festivalul acesta.”

INTERVIUL INTEGRAL:

Domnule Copel Moscu, festivalul Cinepolitica ajunge anul acesta la cea de-a patra ediție. Simțiți că a evoluat în vreun fel acest eveniment, de la lansarea sa în anul 2012 și până acum?

Fără îndoială! Mișcarea înspre bine a acestui festival este evidentă pentru că, de pildă, la Cinematograful Studio, unul dintre cinematografele la care se va desfășura festivalul, au și început vânzările de bilete. Lumea vrea să se asigure în avas că vor avea bilete, intrare la acest festival.

Aș vrea să amintesc că festivalul se va desfășura între 26 și 30 aprilie, la Cinematografele Studio și Elvira Popescu. Programul este disponibil pe cinepolitica.ro, așa că vă invit să studiați filmele din concurs, să vă alegeți și să veniți să vizionați măcar câteva dintre ele, pentru că majoritatea sunt filme foarte foarte interesante și de actualitate.

Aduce ceva nou ediția aceasta față de cele precedente?

Anul acesta am focusat mai mult spre spațiul fost sovietic. Fiind vecini am încercat să înțelegem și din punct de vedere politic ce se întâmplă acolo, așa că avem câteva filme și istorice, dar și de actualitate despre acest fenomen politic, sau, mai bine zis, despre această realitate politică. Pe noi ne interesează mai ales ce se întâmplă în jurul nostru, să știm cum să reacționăm, să învățăm și din greșelile altora – mai ales să învățăm din greșelile ALTORA -, să vedem ce au făcut ei și cum ne putem feri de toate vicisitudinile politicii, care numai bine nu ne fac câteodată.

Cine s-a ocupat de selecția filmelor din festival?

Selecția este făcută de un tânăr, hai să spunem specialist în domeniu, Marius Copel și căruia vreau să-i mulțumesc cu ocazia aceasta pentru că a făcut o selecție foarte bună, eu sunt mulțumit de ea. Iar mai departe, nu numai că atinge punctele esențiale ale politicii noastre actuale, mondiale, dar această ediție dă cumva și pentru viitor un fel de deschidere ca să putem continua să fie și seria întâi, și seria a doua a acestor filme care sunt prezentate acum; pentru că ele sunt fără sfârșit. Vor fi făcute atâtea filme câte evenimente politice importante vor fi pe pământul acesta. Lumea are această curiozitate, să analizeze și să pună într-o carcasă sensibilă evenimentul politic, pentru că de multe ori, părțile ascunse, părțile sensibile, părțile tenebroase, părțile emoționante din aceste evenimente trebuie aduse la cunoștință și spectatorul, bănuiesc, consumă cu plăcere și învață ceva din aceste filme – învață să gândească, învață să reacționeze, învață să ia atitudine.

Deci, acest festival are și un important rol educativ?

N-aș vrea… Sună urât „educativ”. Nimeni nu vrea să fie educat la vârsta aceasta. Dar aș spune că este informativ. Filmele de la Cinepolitica vor informa oamenii despre ce se ascunde sub coaja lucrurilor. Întotdeauna există un miez care poate fi dulce sau amar. Oamenii vor să știe ce se întâmplă dedesubt, să tragă cu ochiul sau să privească prin gaura cheii. Este firesc, e omenesc! Noi oferim orice posibilitate, dar mai ales o zonă etică, morală a acestor fenomene; deși în politică se spune că nu există morală, totuși există o atitudine, există o modalitate de a reacționa, există o modalitate de a judeca, există o plată și o răsplată și așa mai departe. Sunt lucruri pe care lumea în general încearcă să le treacă prin mintea și sufletul lor, au nevoie de așa ceva oamenii, să aibă un reper.

Sunt oamenii dispuși să vină și să vadă filme de genul acesta? Nu sunt unii care spun Ne-am săturat de politică, oricum vedem politică toată ziua la televizor­?

Există chestia aceasta, însă este o percepție total greșită. Hai să spunem de ce: pentru că filmele acestea nu sunt filme politice pe care încercăm să le băgăm pe gât nimănui. Importantele filme din istoria umanității au fost în primul rând politice. Pare paradoxal, dar așa e! Chiar și la noi, primul nostru film, „Războiul de Independență” a fost un film politic. Apoi, filmele americane de început, spre exemplu „Intoleranța” (1916, regia D. W. Griffith, n. red), au fost politice. Sunt filmele care au o tematică care interesează o mulțime de oameni, și atunci, sigur că intrăm vrând – nevrând în politică. Ce înseamnă politica? O seamă de lucuri, despre care o mulțime de oameni au ajuns de acord și vor să facă împreună. Și dacă o mulțime de oameni vor să vadă ceva, vor să înțeleagă ceva, se cheamă că și noi facem politică. Dar noi facem politica filmului bun, politica filmului pe care vrei să îl mai vezi și a doua oară, pe care îți face plăcere să-l vezi. Pentru că dacă nu există partea sensibilă, partea emoționantă într-un film, el devine doar un simplu document.

Noi nu prezentăm așa ceva! Sunt filme emoționante. Spre exemplu, deschidem festivalul cu un film care se cheamă „13 minute”, al unui mare regizor german, Oliver Hirschbiegel. Este vorba despre cele 13 minute importante pentru istoria omenirii, atentatul împotriva lui Hitler în 1939. Atentat nereușit; dar ce-ar fi fost dacă ar fi fost reușit? Soarta omenirii ar fi fost cu totul alta.

Filmul încercă prin orice mijloace sensibile, prin mijloace pe care numai cinematograful le are la îndemână, să ne spună o porțiune din istorie, să înțelegem psihologia, felul de a gândi, felul de a fi al acelor oameni pe care noi astăzi îi numim participanți la Rezistență sau anti-naziști sau naziști. Încercăm să înțelegem ce se petrece în mintea lor prin mijloacele simple, dar în același timp sensibile, ale cinematografului. Pentru asta suntem în fața ecranului la Cinepolitica: să-i înțelegem pe ceilalți, să învățăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în fața furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâșia vântul și pot să-l oprească?

Pe de altă parte, interesul producătorilor și al regizorilor se îndreaptă către filmele cu acest subiect? Dacă urmărim programul cinematografelor nu găsim foarte des filme de genul celor pe care le aduceți dumneavoastră la Cinepolitica.

Fără îndoială! Filmele de analiză, filmele mai grele, care obligă spectatorul să facă și un efort de înțelegere, sunt așa-zisele filme necomerciale. Pentru că publicul vrea să vină să se distreze; în general, filmul înseamnă și o oarecare distracție. Dar din acest motiv distribuitorii nu aduc asemenea filme, nu pentru că sunt plicticoase. Nota bene: nu sunt deloc plicticoase! Ele sunt spectaculare pentru frumusețea gândirii și pentru frumusețea demonstrației, dar, din păcate, nu sunt cu dansuri cu domnișoare mai dezbrăcate sau pumni foarte direcți în plex sau în figură, sau cu explozii și împușcături. Și atunci, sigur că oamenii ar prefera să vadă un film care să deconecteze.

Din acest motiv, vreau să aduc la cunoștință că filmele acestea (cele din selecția Cinepolitica, n. red) sunt nou-nouțe, sunt achiziționate de noi pentru acest festival și, într-adevăr, nu mai există o a doua șansă ca publicul să le poată vedea. De aceea îi invit pe cei amatori de asemenea filme mai speciale să vină le vadă acum, pentru că odată văzute le rămân în memorie și în suflet și spectatorii noștri, garantat, vor deveni mai deștepți după festivalul acesta.

Aveți în programul ediției din acest an și un film nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”: „Timbuktu”, de Abderrahmane Sissako.

Da, însă în afara competiției. Vreau să facem o distincție: acest festival este competițional. Avem un juriu format din personalități importante din viața noastră culturală – spre exemplu, Florin Iaru, Nicolae Breban, Marius Chivu și sunt doar câteva nume. Dar avem și o secțiunea necompetițională, „Panorama”.

În secțiunea competițională avem o mulțime de filme care au circulat prin festivaluri – la Berlin, Veneția etc. Sunt filme care au fost apreciate și premiate; sperăm să alegem și noi unul din filmele care impresionează publicul cel mai tare și juriul și să-i dăm un premiu și să considerăm că premiul obținut în România are o valoare certă pentru producătorul și regizorul care au realizat filmul. Să se mândrească cu acest premiu.

La secțiunea „Panorama” avem o gamă variată de filme care implică subiecte, tematici care sunt de largă respirație. Sunt subiecte care țin și de Africa, de Asia, de alte continente. „Timbuktu” este un film extraordinar de puternic și care încearcă să explice conflictele între musulmani în zona nord-africană, care sunt halucinante. E ceva de neimaginat ce se întâmplă acolo! Datoria noastră este să luăm o oarecare atitudine și să încercăm să conștientizăm și să oprim acest lucru. Cu puterile noastre… Sau măcar să știm despre ce este vorba, ca atunci când ni se cere să putem să acționăm în stoparea acestor fenomene îngrozitoare.

Legat de luarea de atitudine, anul acesta aveți și o campanie de strângere de fonduri organizată de un ONG…

Da, este vorba de spațiului ex-sovietic și vom avea o seară dedicată conflictului din Ucraina în cinematografie. Vom vedea cum a fost ilustrat această anomalie a secolului XXI – un conflict european, fără o semnificație, fără un sens special. Chiar e irațional ce se întâmplă acolo! Și încercăm să vedem ce putem face și cum ne putem păzi, pentru că uneori trebuie să te gândești la cum reacționezi și ce trebuie să faci ca să stopezi fenomenul acesta. Care e atitudinea ta? Dar trebuie să cunoști; ca să ai o atitudine trebuie să fii informat, iar noi încercăm să informăm foarte obiectiv despre ce se întâmplă acolo, în zona Ucrainei.

De asemenea, există în programul festivalului Cinepolitica și o subsecțiune, să spunem, numită „Compania România”. Despre ce este vorba?

Este un proiect, dar aș vrea să nu dezvălui acum, ci invit publicul să vină și să vadă despre ce este vorba, pentru că dacă vorbesc despre el pare puțin tezist. Aș vrea să veniți să îl urmărim împreună. Este proiectul surpriză, pe care nu aș vrea să îl devoalez acum, pentru că mulți ar putea să spună nu mă interesează. Dar eu spun că este interesant, așa că mai bine să trecem sub întunecimea necunoașterii.

Publicul care vine la Cinepolitica se încadrează într-o anumită categorie de vârstă?

Inițial am început cu un anumit target, pentru că m-am gândit că cei care au trecut prin comunism au o altă percepție asupra istorie. Și, la primele două ediții, într-adevăr, am avut ca spectatori oameni care au avut o anumit experiență de viață și un anumit tip de înțelegere. Dar de două ediții încoace, am observat că s-a reîmprospătat nivelul de vârstă; au venit foarte mulți din tânăra generație, pentru că ei au început să vrea să afle de la prima mână ce s-a întâmplat atunci; nu mai vor să afle de la părinții lor, de la bunicii lor povestiri, pentru că și-au dat seama că sunt ușor deformate. Nostalgiile despre comunism nu sunt pe placul lor și au venit să vadă și să înțeleagă politica cu propria lor minte, să vadă cu proprii lor ochi filmele.

E o mișcare foarte interesantă: văd tineret care vine și se interesează și văd că există și dorința de a lua atitudine, de a se implica în politică, iar asta îmi dă mari speranțe că în România, cândva, frânele puterii vor fi luate de cei tineri și cei de bună credință. Să sperăm! Și un grăunte în această lucrare sper că am pus și eu cu aceste filme, aducând lumea să vadă ce se întâmplă în alte părți și să judece, să-și formeze o părere și o putere de judecată.

Privind acum în urmă la cele patru ediții ale festivalului și la experiența acumulată, s-a întâmplat vreodată să fiți acuzat că aduceți filme care sunt părtinitoare sau că ați face un soi de propagandă pentru cineva?

Nu, mărturisesc că nu am auzit așa ceva. Filmele sunt de tot felul. Nu fac propagandă pentru nimeni; pur și simplu ne uităm la ele și constatăm. Nici nu ar putea exista un festival propagandistic, nici nu-mi imaginez. Deci, lucrurile nu putem spune nici măcar că sunt echidistante, ci absolut neutre. Selecția filmelor e făcută în așa fel încât să dea posibilitatea unui spectator să aleagă între bine și rău, între drep și nedrept, între stânga și dreapta și așa mai departe. Noi le facem cunoștință cu anumite situații din lume, anumite situații politice și stări de fapt și le judecăm cu puterea noastră mentală și cu ceea ce știm, ceea ce avem de acasă, ceea ce ne dă Dumnezeu. Dar în niciun caz nu facem propagandă pentru un anumit curent! Asta ar fi inimaginabil!

Adică, festivalul de film, așa cum l-am gândit eu, ar muri în acealași moment în care ar fi o propagandă pentru ceva sau pentru cineva. Așa ceva este nu e admisibil, nu mai înseamnă festival, înseamnă campanie. E cu totul altceva: campania este un scop, nu sunt împotrivă, dar e cu totul altceva. Nu are legătură. De altfel, campania se face din patru în patru ani, deci n-aș putea să fac festival în fiecare an, așa cum îmi doresc. Pentru că în fiecare an ies filme excepționale, care trebuie văzute; sunt o mulțime de subiecte care se repetă și care au alt punct de vedere de fiecare dată când se reecranizează. De fiecare dată, în fiecare an, politica crește și se dezvoltă: sunt noi curente politice, apar noi situații de viață, întâmplări și fenomene care fac ca omenirea să ia un anumit tip de atitudine.

Spre exemplu, zilele acestea se vorbește foarte mult de emigranții din Africa. Sunt convins că anul viitor vom vedea un lungmetraj despre tragedia acestor oameni… Mii de oameni care mor înecați, care vor să atingă țărmurile țării promise, țării bunăstării, fericirii, care se află în nordul Europei.

Mulți organizatori de festivaluri și evenimente culturale se plâng de lipsa finanțării. Dvs cum vă descurcați, primiți un sprijin pentru Cinepolitica?

Da, acest festival este organizat cu sprijinul financiar al CNC (Centrul Național al Cinematografiei, n. red), pentru că, personal, nu aș avea bani să cumpăr licențele de difuzare. Niciun producător nu le dă gratuit, noi plătim. Plus premiile… Și atunci ar trebui să enumăr instituțiile care ne-au ajutat cel mai mult în dezvoltarea festivalului: Primăria București, Insitutul Cultural Român, British Council și alții. Deci sponsorii și instituțiile care vor să ne ajute, o fac și o fac cu drag. Își dau seama că nu sunt bani pierduți, ci dimpotrivă.

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica se desfășoară la București în perioada 26 – 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Organizat de Asociația Cultură și Imagine,evenimentul este patronat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) și de Universitatea Națională de Arte (UNArte), și este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Mai multe detalii despre Cinepolitica, precum și programul complet al festivalului sunt disponibile aici.