„În timpul socialismului, eram frustrat că nu sunt cărți.” Interviu cu prof.dr. Nelu Bănșoiu, directorul editurii Paideia

Prof.dr. Nelu Bănșoiu, interviu acordat în exclusivitate Gandul.info și MEDIAFAX

Despre șansele primite în viață, Nelu Bănșoiu spune că cel mai mult datorează profesorilor: „Oameni interbelici care, indiferent de înghețul stalinist, erau oameni calzi, foarte artistici, mulți dintre ei boemi, o boemie care aproape că a dispărut. Am avut un profesor care, dupa 8 ani de prizonierat în Rusia, a făcut o splendidă operă de educație și culturală și patriotică”.

Redăm intergral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de prof.dr. Nelu Bănșoiu.

Reporter: Ce ați câștigat în cei 28 de ani în care ați condus Paideia?

Prof.Dr. Nelu Bănșoiu: Am împlinit un vis. Era o frustrație mare, în timpul socialismului eram frustrat că nu sunt cărți. Că nu pot să lucrez în specialitate, eu lucrând în mediul universitar, să fie suficient de citit, și atunci am făcut această editură și am încercat să suplinesc această lipsă. Sigur că am câștigat o mare bucurie dar și o mare îngrijorare pentru că între timp s-au împuținat cititorii de carte și s-a împuținat voința de lucru intelectual, așa cum eram noi invățați s-o prețuim. Și-am mai câștigat sigur un fel de bucurie asociată creației, pentru că munca de editură este o muncă creativă, o muncă creativă în continuarea activității universitare, didactice și în sprijinul ei. Cam asta am câștigat.

Reporter: Ce-ați pierdut?

Nelu Bănșoiu: Iluzii! În primul rând că s-a schimbat lumea! Oamenii au început să fie…, să-și întoarcă privirea de la carte. Asta este o mare deziluzie. M-așteptam ca lucrurile să evolueze în virtutea unui ideal format la începutul secolului la toți intelectualii români, în fine, oamenii să aiba în continuare bucuria lecturii, să ne certam pe lucruri frumoase, că noi ne certăm pe lucruri urâte! Bucuria lecturii dispare. Sunt deziluzii importante.

Reporter: Ce ați învățat în acești ani?

Nelu Bănșoiu: Am învățat că perseverența este cheia unui succes sănătos, atât în viața culturală cât și în viața socială. E foarte important să fii perseverent. Asta am aflat-o târziu, am aflat-o în special în legatură cu truda de a face cărți într-un context din ce în ce mai ostil. Și e vorba de o perseverență foarte bine conturată, ca sa mă exprim așa, foarte bine direcționată, pentru ca în rest, mă rog, noi am fost perseverenți să învățăm, să facem ce trebuie. Acuma însă trebuia să fac ceva greu de făcut și foarte special, cu eforturi care depășeau cu mult mulțumirile, mă rog, diferit.

Reporter: Cu ce va diferențiați pe piață? Cu ce se diferențiază Paideia de celelalte edituri?

Nelu Bănșoiu: Paideia este o editură academică, e una dintre puținele edituri care scoate carți cu caracter academic în piață, edituri ca să zic așa libere, care să nu fie edituri universitare, adică editurile universităților mari. Noi scoatem carte foarte specială, ediții bilingve, ediții pentru specialiști, adică, în fine, e o carte cu un caracter destul de special, multe capodopere ale gândirii universale în traduceri noi, am organizat un întreg sistem de promovare a traducerilor noi pe criterii avansate științific, prin asta se deosebește. Apoi se deosebește prin faptul ca noi facem ediții bibliofile. Suntem singura editură care are aceasta ambiție, facem cărți bibliofile foarte frumoase, tot din rândul capodoperelor mari, albume legate frumos, lucruri de genul acesta. Ne mai diferențiem prin faptul că suntem o editură care face și anumite publicații, așa un fel de editii media, în care se combină literatura cu filmul, cu documentare, cu intervenții din alte surse, mă rog, și anumite dezbateri. Ne diferențiem prin atenția pe care o dăm culturii etnoculinarului, culturii culinare, și a edițiilor simbiotice pe care le facem pentru cărțile de bucate vechi, am făcut și sare, cum se făcea în vechime, și, mă rog, tot felul de mirodenii, lucruri de felul acesta pe care le oferim odată cu cartea. Și ne mai diferențiem prin faptul că noi avem un atelier de hârtie manuală, pe loturi numerotate, foarte prețioasă în sine, care poartă toate însemnele date prin tradiție și care este baza unor carți foarte speciale pe care le facem folosind aceasta hârtie și a unor atlase, albume, harți, postere, lucrări foarte speciale, din păcate nu ajungm la cei care gustă lucrurile astea decât foarte greu, din pacate, pentru că sunt mulți oameni care ar vrea și ar putea să cumpere și ar putea să ne ajute să ne reproducem, ca să zic așa, lucrările. Și ne mai deosebim prin aceea că lucrările noastre sunt, în principiu, datorate mediului universitar, celor care lucrează în universități, publicam mulți oameni tineri, mulți absolvenți, doctoranzi, în plus, prin ce ne mai deosebim, dacă stau să mă gândesc, cu claritate ne deosebim prin faptul că avem singura colecție de arhitectură amplă și serioasă. Există sigur editura Simetria care publica lucruri foarte frumoase, mai exista editura Igluu, excepțională, dar noi facem, scoatem lucrări de linie, ca să zic așa, pentru studenți, pentru doctoranzi, pentru arhitecții în formare. În fine, poate că ar mai fi câte ceva de spus dar e suficient să vă conving că într-adevar ne deosebim.

Reporter: O editura este și un business, merge businessul?

Nelu Bănșoiu: Ca business în sine, nu. Deci e…, se acoperă cheltuielile însa cu sincope, greu, mă rog, e un business la limita acceptabilului, nu e un business de profit. O problemă importantă este faptul că nu-i audiența necesară, nu sunt mijloacele necesare de a ajunge acolo unde se cer lucrurile pe care le facem noi. În fine, sperăm că vom depăși această fază și vom ajunge la o perioadă în care dacă nu prosperăm măcar să nu ne chinuim.

Reporter: Dacă v-ați întâlni cu dumneavoastră, cel de la 20 de ani, el ar fi mulțumit de dumneavoastră acum?

Nelu Bănșoiu: Asta e o întrebare dificilă. În principiu, cu oarece perseverență și cu foarte mult noroc sunt, așa, într-o atmosfera la care visam când eram tânăr și am bucurii mari și intense legate de împlinrea, într-o oarecare masură, a idealurilor pe care mi le-am format când eram foarte tânăr. Acum sigur că nu sunt în situația să exult dar în mare măsură pot să-i spun tânărului meu prieten de 20 de ani că s-au împlinit cele mai importante proiecții.

Reporter: Care a fost cea mai mare șansă pe care ați primit-o de la viață?

Nelu Bănșoiu: Iarăși un lucru dificil, să clasifici șansele. Cea mai importantă șansă a fost oamenii din jur, profesorii mei din liceu, profesorii de la facultate, faptul că am rămas într-un mediu foarte elevat, că nu am fost tulburat de prea multe reglementări, ca să zic așa, în meseria pe care mi-am exercitat-o, pe care am facut-o ca profesor, în fine. Șansa foarte mare însă o constituie imprejurările formației intelectuale. Eu țin de o…, de cultura începutului de secol, sunt născut în ”50 și am crescut printre oameni interbelici. Acei oameni interbelici, indiferent de înghețul stalinist, erau oameni calzi, foarte artistici, mulți dintre ei boemi, o boemie care aproape că a dispărut, aceasta a fost imprejurarea cea mai importantă. În rest, mi-am urmat imboldurile.

Reporter: Care sunt oamenii cei mai importanți din viața dumneavoastră?

Nelu Bănșoiu: Tot profesorii mei. Eu am avut un profesor din clasele mici, a fost dirigintele nostru, a fost un profesor de muzică, Aurel Manolescu, îmi face plăcere să-l evoc, o persoană excepțională. Dupa 8 ani de prizonierat în Rusia, a venit profesor de muzică și a făcut o splendidă operă de educație și culturală și patriotică. El, spre pildă, la 14 ani m-a trimis la …într-un loc puțin cunoscut în epocă, la o secție a Bibliotecii Centrale de Stat, care avea magnetofoane Tesla și puteai să asculți muzică la căști. Foarte frumos! Mi-a facut o cultură muzicală extraordinară! Și era acolo director un domn Nicu Stan, mi-aduc aminte, cu mult păr creț, care dupa aceea a plecat din țara. A însemnat foarte mult pentru mine, am ajuns meloman. Datorită dumnealui am frecventat poezia înaltă, suprarealiștii ruși, Goethe,el era cunoscător de limbi, excepțional personaj și foarte important în viața mea. Adică a devenit un fel de părinte spiritual sau cum să-i spunem, până când am intrat la facultate. S-a îngrijit să mă instruiesc suficient și a plecat după, la soția lui în Canada, spre marea mea durere, dar, mă rog, asta se întampla acum 40-50 de ani. În aceeasi ordine, profesorul Gheorghe Vlăduțescu de la Universitatea din București, acum, mă rog, este academician, este la senectute și în glorie, cu care am lucrat de foarte tânăr și căruia îi și datorez faptul ca am lucrat la Universitatea din București în specialitatea filozofie veche, un intelectual de foarte mare forță și un vizionar și un om cald, foarte… Adică sunt persoane foarte apropiate care au contribuit la formarea mea profesională și sufletească, mă rog, ceva în genul ăsta. Nu știu ce să vă spun mai mult, aș vorbi cu căldură de mulți oameni dar pe ei îi scot în evidență c-au fost absolut remarcabili în raport cu viața mea proprie.

Reporter: Cât din ceea ce sunteți acum este rezultatul greșelilor pe care le-ați făcut?

Nelu Bănșoiu: Nu știu, e greu de spus pentru ca e greu să cataloghezi lucrurile pe care le faci drept greșeli. Sunt lucruri pe care le regreți într-un context, după aia renunți la regret, ți se pare că a fost bine, nu știu să vă răspund la întrebarea asta. În principiu, sigur că lucrurile au urmat un curs în care au fost acțiuni favorabile, altele nefavorabile parcursului profesional, sufletesc. Noi am trait într-o viață destul de, cum să spun, într-o linie destul de dreaptă, fără foarte multe…., așa au fost timpurile, într-un fel ne-au ocrotit.

Reporter: Ce v-ar face atât de fericit încât să spuneți „clipă oprește-te”?

Nelu Bănșoiu: Iarăși este foarte greu de spus pentru că,sigur c-am avut parte de așa…, de fericire intensă, dacă se poate formula în felul acesta, în rest e vorba despre o liniște care aduce a fericire, împăcare cu sine, o liniște, o clarificare a gândurilor despre lume, o înțelegere mai adâncă a întregului, ca să zic așa, cu alte cuvinte vreau să spun că fiecare clipă pe care o trăiesc de la un timp, dupa 65 de ani să spunem, s-ar putea opri fără să existe un foarte mare regret însa nu e, nu s-ar opri ca urmare a unei exaltări goetheene ci ca urmare a unei așezări înțelepte.

Reporter: În ce stă libertatea dumneavoastră?

Nelu Bănșoiu: Iarăși greu de spus. Termenul de libertate e ambiguu de fapt. Libertatea mea ca persoană a fost legată de proiecțiile mele intelectuale și cu dificultăți, greu, ușor, în anumite perioade, am putut să mi le urmăresc. În principiu, m-am mișcat liber pentru că spațiul meu de imaginare a fost extraordinar de larg și mijloacele de a-mi satisface sufletul și de a bate câmpii spațial, acesta este foarte larg. Deci eu am fost un om liber în visare și în ceea ce am facut în mare masură, adică am avut puține constrângeri dramatice. Sigur că oamenii nu…, libertatea nu însamnă să țopăi neliniștit pe câmpii, libertatea e un termen care se aplică persoanei, persoana e un termen foarte complicat, mă rog, deci persoana, eu ca persoană m-am bucurat de o libertate atât cât am putut să mi-o creez prin munca intelectuală, prin ideile, visele și acțiunile mele coordonate de un țel, de un proiect.

Reporter: În ce stă puterea dumneavoastră?

Nelu Bănșoiu: Acum nu mai știu în ce stă puterea mea (râde)…. Puterea mea a stat într-o teribilă curiozitate și o muncă formidabilă de a înțelege. Asta e, mă rog, e un dinamism foarte intim, de fapt, e greu de descris, dar acolo a fost puterea, o energie sufletească foarte mare, de-acolo vine, ca să zic asa. Și cu asta cred că te naști.

Reporter: Ce vă place și ce nu vă place la România astăzi?

Nelu Bănșoiu: Iarăși e o întrebare foarte … e greu să răspunzi. Adică e ușor să răspunzi, e greu să răspunzi cu sens. Eu am predat mulți ani în străinatate, sunt, mă bucur să fiu în cultura mea, să îmi petrec viața la senectute tot în propria mea cultură. Problema este că sunt suficient de, cum să spun, de … am suficientă experiență să înțeleg că nu trebuie să ne raportam la idealuri fixe și prefabricate. Viața e o mișcare foarte sinuoasă cu foarte multe aspecte contradictorii. În principiu îmi place să trăiesc în cultura mea, în mare masură n-o mai recunosc, nu mai e chiar cultura mea (râde) da”, mă rog, e cultura noastră într-o evoluție pe care încă n-o ghicesc foarte bine, totuși, una peste alta, cum să spun, nu sunt nefericit.

Reporter: Cum vă imaginați România, unde o vedeți peste 10 ani?

Nelu Bănșoiu: Greu de spus. Probabil că va urma această direcție a globalizării pe care o înțeleg în anumite limite. Mi-ar plăcea să fie, să-și păstreze individualitatea aceasta culturală, să nu se aneantizeze foarte repede, spre bucuria și mulțumirea tinerilor noștri, că despre ei este vorba. Cred că se va dezvolta europenește, mă rog, s-ar putea ca lucrurile să se mai schimbe la nivelul general al ideologiei, o să vedem. În orice caz, ea este pe un drum destul de bine trasat, nu văd motive pentru mari perturbari, sau scoateri din context, sau tragedii, mă rog, decât dacă Dumnezeu vrea asta.

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi pe care ați trăit-o în cariera dumneavoastră și care a fost cea mai fericită zi din viața personală?

Nelu Bănșoiu: Problema asta e destul de grea cu clasificările. Nu știu, cred că cea mai fericită zi a fost când, profesional vorbind, a fost când mi-am susținut teza de doctorat pentru că asta a fost acreditarea că voi lucra în domeniul științei și că pot progresa în spațiul universitar. Astea sunt lucruri destul de formale, eu nu știu ce să vă spun. În viața personală cred că cea mai fericită oră a fost când am ajuns pe un țărm pustiu pe malul mării undeva și-am avut așa o trăire grozavă …. atunci a fost un moment pe care pot să-l asociez unei exaltări ferice. Da, unei exaltări care poate fi asimilată cu un moment de fericire.

Inchide