Larisa Tudor, prima româncă absolventă de West Point, despre termenul-limită pentru România: „Aici vreau să fiu. Știu că și de aici se poate ajunge departe”. VIDEO EXCLUSIV

Într-o perioadă în care vorbim despre REZULTATE BAC 2013 și despre examenele pe care le susțin acum elevii de clasa a XII-a, gândul vă prezintă o altfel de absolventă, una care a stabilit o premieră pentru România și care ne-a făcut cinste departe de casă. Este vorba despre Larisa Tudor, de acum sublocotenent Larisa Tudor, prima româncă absolventă a celebrei academii militare a Statelor Unite West Point, fondată în 1802. „Cineva mă iubește foarte mult acolo, sus”, spune Larisa privind la ultimii ani din viața ei, în special la cei patru petrecuți la West Point, în apropiere de New York, pe urmele lui Eisenhower și Ulysses Grant.

Am găsit-o pe Larisa Tudor (23 de ani) într-un birou mic și aglomerat al Statului Major al Forțelor Terestre. În blugi și în teniși, ne aștepta. Deși a interacționat mult cu presa în ultimele săptămâni, de când s-a întors în țară, spune că nu s-a obișnuit cu atenția care i se acordă și pe care nu și-o explică. Emoțiile există, dar le maschează zâmbind mult și glumind des. Cum ne vede, se închide într-un fel de anticameră, pentru a se schimba. A intrat o puștoaică, a ieșit un militar. Și-a prins părul într-un coc, are pălăria la subraț, pantofi cu un toc mic în picioare, uniforma perfect aranjată. Un ultim retuș la cravată și e pregătită să povestim.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Răzgândirea albaneză sau cum a rămas Larisa singura femeie cadet din an

Larisa Tudor nu numai că este prima femeie din România care a ajuns și absolvit West Point, dar este singura femeie cadet din anul ei care a și absolvit. În promoția ei, fete erau Larisa și o albaneză. Albaneza a rezistat doar două săptămâni. Nu i-a spus nimeni că la West Point e atât de multă militărie. Așa că s-a dus înapoi acasă. Așa a rămas Larisa singura femeie din anul ei. „A fost frumos, nu am avut nicio problemă”, spune ea când o întrebăm cum s-a simțit fiind singura femeie din anul ei.

Dincolo de cadeții internaționali, femeile reprezintă 15-20% dintre americanii de la West Point.

Până să ajungă, însă, acolo a învins 29 de bărbați din România în perioada probelor pentru a ajunge la West Point. „Baremele de educație fizică sunt ușor diferite, conform standardelor americane și standardelor românești. Minimul de flotări pentru femei ar fi în jur de 19-20, pe când la bărbați minimul era în jur de 30-40. La abdomene, spre exemplu, baremele erau exact aceleași și pentru femei, și pentru bărbați – minimum 60″, ne povestește când o întrebăm de diferențele de barem între candidați și candidate.

Promoția 2013: 15 absolvenți internaționali

La admitere spune că au fost foarte multe emoții, nu neapărat pentru că a fost foarte dificilă, ci pentru că nu știa cu cine se bate pentru locul la West Point. Cu adevărat dificili spune că au fost cei patru ani petrecuți acolo. „Concursul de admitere nu era doar între studenții români, ci între studenții internaționali. Deci puteau să fie 50 de țări în concurs, puteau să fie chiar toate 150 care au primit invitație sau puteau fi doar 20-30″, ne explică sublocotenentul tudor. Au fost admiși 18 și au absolvit 15 studenți internaționali.

Cum e să fii femeie acolo, la West Point?, o întrebăm. „Nu se fac diferențieri. Asemănător cu Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, nu prea sunt diferențieri între militarii bărbați și militarii femei, pentru că, la sfârșitul zilei, toți trebuie să facem aceeași misiune. Contează foarte mult pregătirea militară și dedicația noastră în profesia militară”, ne răspunde Larisa.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Deși sunt foarte puține femei acolo, nu se poate vorbi neapărat de o solidaritate de gen acolo, spune Larisa: „E mai mult compatibilitate de caracter decât de gen. Nu există ceva precum >. Nu”.

A trăit doar în mediile academice militare, abia acum întră în lumea militară din afara școlilor, dar spune că, la nivel academic, ea nu a simțit vreo diferență de statut al femeii nici la Sibiu, nici la West Point: „În ambele instituții de învățământ, m-am simțit la fel de acasă, nu am avut niciun fel de probleme, niciun fel de stereotipuri”.

„,În prima zi acolo, ți se ia totul. N-ai dreptul la nimic”

Ce te lovește întâi și-ntâi la West Point? Regulile. „Cu regulile la West Point e destul de simplu. În momentul în care ai ajuns, în prima zi acolo, ți se ia totul. N-ai dreptul la nimic. După care regula este că nu faci nimic decât dacă ți se spune. Pe urmă, începi să le înveți, ușor-ușor, îți mai dau voie… >. Adică persoana din fața mea pune tacâmurile, persoana din dreapta pune băuturile. Înveți toate regulile pe parcursul primei pregătiri militare din vară”, ne povestește Larisa.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

După perioada pregătirii de vară, începe anul I, despre care spune că este unul diferit. „Nu ai niciun fel de responsabilitate față de o altă persoană. Nu ai pe nimeni în grijă. În schimb, trebuie să îți faci porțiunea ta de lucru, fie că ești elevul cu datoria de strigat minutele, fie că ești cel care trebui să aducă lenjeria înainte și înapoi. Există și cursuri de etică, de regulamente militare interioare. Și atunci este foarte ușor să te adaptezi la domeniu și le iei pas cu pas. Nu poate să ajungă mai strict decât în prima zi. Cel mai greu e în prima zi – ai trecut de asta, restul vine de la sine”.

Oftează și spune că prima zi trece foarte repede, pentru că „nu ai timp nici să clipești”. „În aceeași zi îți dau toate echipamentele, te învață cum să mergi, primii pași în formație și există și o paradă pentru părinți”. Din partea ei, nu a fost nimeni la acea paradă. A venit, însă, familia la ultima paradă, de la absolvire.

Pumnii strânși, mersul ca pedeapsă și obstacolul cu apă

Dincolo de reguli precum ușa mereu deschisă la 90 de grade, mersul cu pumnii strânși și diverse elemente de „etichetă militară”, mai e și mersul ca pedeapsă. O pedeapsă care nu ține cont de ce se întâmplă afară. „Primeai ore de mers ca pedeapsă între companii. Sunt două clădiri și este o zonă special dedicată unde studenții care au încălcat regulile sau au lipsit la cursuri trebuie să meargă. Și atunci trebuie să meargă vinerea, sâmbăta și, uneori, duminica – supravegheați de alți colegi de an mai mare. La comandă, ți se zice când să mergi, când să te oprești, când să schimbi arma de pe un umăr pe altul”. În ceea ce o privește, a reușit să termine fără orele de mers, deci a scăpat de corvoada aceasta.

Care a fost totuși cea mai grea parte?, vrem să știm: „Nu aș putea să numesc o anumită parte ca fiind cea mai grea, dar cea care m-a marcat a fost obstacolul cu apă, eu nefiind o înotătoare”, începe Larisa povestea ei preferată pentru curioșii ca noi care întreabă de traiul la West Point. În ziua de obstacol cu apă există, practic, două obstacole. Primul este bara de balans. „Ai o plasă sub prima bară de balans peste care treci. Deci zona de confort este mai mare și zici că, OK, nu se întâmplă nimic, cad în plasă, nu e problemă”.

Pe urmă, ajungi pe a doua bară, care, spre deosebire de prima, nu are niciun fel de plasă de siguranță dedesubt. „E doar lacul, deci dacă ai căzut, cazi în lac. Iar bara respectivă are o scară la mijloc, pe care trebuie să urci și care tinde să se miște un pic dacă staționezi prea mult și atunci e frica mai mare. E și înălțimea… Dacă ai trecut de bară e bine, dar tot nu scapi de apă, pentru că trebuie să treci peste frânghie și apoi să faci o tracțiune și, la comandă, să îți dai drumul în lac. Și acel moment de așteptare, primul contact cu apa, despre care nu știi cât de caldă, cât de rece e m-a marcat un pic”. Larisa Tudor știa să înoate doar la nivel de începător – a învățat puțin la Academia de la Sibiu. După ziua obstacolelor cu apă, însă, a avut grijă să învețe să înoate bine și a luat lecții de înot.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Judokana universităților din SUA

Larisa a făcut judo de când era mică, din clasa a IV-a, dar acolo, în SUA, a ajuns campioană la un concurs național între universitățile din SUA. Asta se întâmpla în anul II, iar anul trecut spune că, „din păcate”, s-a clasat doar pe locul al doilea.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Judo e pasiunea ei din clasele primare. O altă mare pasiune este matematica. Pe această cale a luat Larisa Tudor „virusul” cu IT. Când a ajuns la West Point, a avut de ales o specializare: „Inițial, m-am uitat mai mult pe ingineriile civilă și mecanică – cel mai legate de matematică. După care profesoara mea de programare din anul I m-a întrebat: >. Iar eu am întrebat dacă aș putea. Iar ea a zis: >”.

La Sibiu nu erau cursuri similare, acolo era specializată pe managementul organizațional, iar cursurile de informatică erau strict pentru începători. „Pentru mine, este o parte importantă în viața de azi”, spune ea despre informatică.

O întrebăm dacă vrea să ajungă specialist în război cibernetic, o sferă militară despre care auzim tot mai mult în zilele noastre. „Eu vreau să încerc să ajung cât mai departe posibil în domeniul de programare, fie că ar însemna război cibernetic, fie programare de software, orice”, ne spune ea, evitând să aleagă de pe acum.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Tradițiile de la West Point: când milităria se întâlnește cu poezia

Larisa Tudor nu vorbește neîntrebată. Nu vorbește nici mult, dintr-o moderație de militar instruit să tacă și să aștepte ordine. Dacă o întrebi, însă, îți vorbește cu pasiune despre tradițiile pe care le-a cunoscut și adoptat în SUA, la academia militară, un loc care te obligă să înveți definiții simbolice ale pielii, în care ești pus să citești după care trebuie să reciți ce ai citit.

Cea mai frumoasă tradiție pare aceea a inelului de absolvent. La începutul fiecărei promoții, cadeții își desenează un fel de stemă, care îi va reprezenta pentru totdeauna, alături de deviza acelei generații. „Deviza noastră este Apărând Visul – și este vorba despre visul unei persoane, visul unei națiuni. 2013 – Defending the Dream”, este și deviza inițială, în limba engleză.

„În momentul în care desenăm cresta și stema, aceea va fi întotdeauna la orice eveniment și apare și pe inel”, ne descrie Larisa, metodic, întreaga tradiție a inelului de cadet. Pe o parte a inelului este cresta Academiei, cu casca Atenei, iar pe cealaltă parte este cresta a promoției. Tradiția spune că primești inelul la începutul anului și, cât timp ești în academie, emblema promoției va sta către inimă, în semn de devotament față de colegii de an. Academia o arăți lumii. „În momentul în care am terminat, a trebuit să întoarcem inelul invers, să zicem că loialitatea noastră stă în academie, iar lumii arătăm din ce promoție facem parte”. Am ajuns la intersecția milităriei cu poezia.

SURSA FOTO: MApN, ARHIVĂ PERSONALĂ LARISA TUDOR

Cadeți la Casa Poporului

În cei patru ani petrecuți în SUA, a avut grijă să nu viziteze România singură. Și-a adus colegi de acolo, pe care i-a adus în orașul ei natal, București, pentru a le arăta a doua clădire ca mărime din lume după Pentagon. I-a dus și prin țară, le-a arătat Castelul Huniazilor, de exemplu.

La întoarcerea acasă după unul dintre cele mai stricte medii cazone din lume, Larisa spune că viața nu se schimbă chiar atât de mult. Unde mai pui căm de când s-a întors, Larisa Tudor și-a umplut timpul cu birocrația necesară începerii de facto a carierei militare. Acum este comandant de pluton, prima funcție a unui absolvent de academie militară. Este încadrată ca specialist la Centrul 13 – Comunicații și Informații din cadrul Forțelor Terestre.

De ce prima româncă?

O auzi pe Larisa vorbind frumos despre o egalitate perfectă de gen în învățământul militar și nu poți să nu te întrebi cum se face, totuși, că ea a fost prima?

„Asta nu pot să îmi explic, sincer. Sunt prima femeie, dar înaintea mea au fost opt alți bărbați. În momentul în care am ajuns acolo, am auzit totul despre succesele lor. Mi-au pus un standard destul de înalt. Am încercat în fiecare zi să ajung cât mai aproape de acel standard”, este răspunsul pe care ni-l oferă, cu iscusință pentru a nu călca pe un teren al teoriilor de gen.

„Eu nu am avut niciun fel de piedici de când mi-am început cariera militară. Am fost chiar foarte susținută. Talentul și munca, practic, sunt ceea ce contează”, ne asigură ea.

Simte, însă, povara poveștii unei premiere, a unui statut de model în fața colegelor ei?„Sincer, sper să mă pot ridica la nivelul unui model, dar știu că asta ar însemna foarte multă muncă de acum încolo. Ce le zic foarte multor oameni este că Academia și academiile îți oferă o bază. Contează foarte mult ce faci, ce construiești pe acea bază, ce urmează mai departe”.

România, fără termen-limită

În urmă cu aproximativ două săptămâni, ministrul Apărării, Mircea Dușa, o prezenta presei, într-o conferință, pe Larisa Tudor. Se mândrea cu performanța ei, dar mai ales cu faptul că, deși a primit oferte de a rămâne acolo, a ales să se întoarcă în țară. Pentru a o ține aici, spunea ministrul, va avea grijă să găsească o ofertă pe măsura pregătirii și aspirațiilor ei profesionale. O întrebăm pe Larisa Tudor dacă a stabilit un termen-limită pentru a-și găsi locul profesional în țară. „Nu, nu există nicio întrebare. Mulți zic: >. Nu. Aici vreau să fiu”.

SURSA FOTO: MApN

Aprobă repede când remarcăm că e foarte sigură pe ea din această privință. „Decizia a fost luată. Sincer. Vreau să rămân în Armata Română și știu că și de aici se poate ajunge departe. Pot să folosesc ceea ce am învățat și ceea ce voi învăța în continuare. Oriunde am merge, și dacă ar fi viața civilă, și dacă ar fi viața militară, sunt de părere că începutul este mai greu. Pentru că trebuie să te obișnuiești”. Așa spune că s-a întâmplat și la Sibiu, și la West Point. Primele zile sunt cele mai grele, adaugă Larisa Tudor. „Așa că nu am termen”, spune Larisa, care repetă de câte ori i se dă ocazia că s-a întors pentru că aici îi este inima.

În 17 iunie, Larisa a avut parte și de o surpriză din partea aceluiași Mircea Dușa. Prezentă, cu familie cu tot, la Breaza, pentru ceremonia de încheiere a anului școlar la liceul militar de aici, Larisa Tudor a devenit sublocotenent.

Pentru ziua de mâine, are planuri mari. „Eu vreau să îmi continuu cariera militară. Vreau să dovedesc că pot să fac mai mult decât ceea ce s-a întâmplat până acum. Asta înseamnă să continuu dezvoltarea militară, cursurile de profesie, dar și dezvoltarea civilă practic, dezvoltarea de programare, pentru că armata și partea civilă cooperează”, ne povestește prima româncă absolventă de West Point, care se pregătește acum de admiterea la un program masteral.

SURSA FOTO: MApN

Context în cifre: femeile din Armata română

În 1 martie 2013, în Armata României erau încadrate aproape 14.000 de femei, 16,6% din totalul angajaților MApN, potrivit unor informații furnizate de Ministerul Apărării.

Dintre acestea, peste 10.000 de femei sunt personal civil (12,2%), aproape 3.000 sunt militari (3,5%) și 735 sunt eleve sau studente (0,9%).

La aceeași dată de referință, existau 44 de femei (15 ofițeri, patru maiștri militari, 9 subofițeri și 16 soldați/gradați profesioniști) în misiuni internaționale, reprezentând 2,8% din totalul militarilor români dislocați în teatrele de operații.

Ca grade, din totalul personalului militar, puțin peste 900 de femei sunt ofițeri (7,8% din totalul ofițerilor), peste 300 sunt maiștri militari (5,8% din totalul maiștrilor militari), mai bine de 1.100 sunt subofițeri (6,1% din totalul subofițerilor) și peste 600 de femei din Armata română sunt soldați/gradați profesioniști (2,2% din totalul soldaților/gradaților profesioniști).

Clasificat pe specialități militare, cele mai multe dintre femeile din Armata noastră fac parte din serviciile medical, logistic, financiar-contabil și juridic.