• Publicat:
Interviurile Gândul

SORE, despre celebritate și viața de scenă. În ce stă puterea de ARTIST. Toți avem un filtru, chiar dacă NU suntem conștienți

Sore, actriță și muzician, interviu despre ascensiunea în carieră dar și despre fața mai puțin plăcută a celebrități. Vezi ce planuri are artista în 2019

„Nu consider că neapărat Biserica sau actul de la primărie îți promite și-ți dăruiește fericirea… Nici nu spun că nu o să mă mărit, îmi doresc și eu să fiu într-o rochie, să dau o petrecere. Dar doar asta îmi doresc… Altfel, beneficii… chiar nu știu. Există alte beneficii? Ce? În caz de divorț că se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei?! Mda! Ce să spun? Nu mi le doresc!” crede Sore.

Artista speră ca în 2019, să își lanseze primul album: „Aceasta este realizarea numărul 1 în top, albumul. Pentru că eu cred că el va rămâne în urma mea ca o carte, care să vorbească despre artistul Sore”.

Redăm intergral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de Sore.

Reporter: În ce stă puterea ta ca artist?

Sore: În amintiri, în puterea de creație, pentru că de cele mai multe ori, fiind autorul pieselor mele, mă folosesc de amintiri, o dată ca să-mi construiesc magia pieselor și alteori mă folosesc de puterea de a vizualiza în viitor, scriu despre lucruri pe care mi le-aș dori sau despre variante idilice ale, nu știu, relatiilor, ale viitorului în sine. Dar puterea de artist, a oamenilor care sunt artiști, cred că trebuie să constea în sinceritate. Pentru că, dacă încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem n-avem cum să vorbim publicului nostru. Pentru că toți avem un filtru, chiar dacă nu suntem conștienți, să alegem, să urmărim oameni cu care rezonăm.

 

Reporter: În ce stă puterea ta ca femeie ?

Sore: Cred că tot în aceleași lucruri. Pentru că în momentul acesta al vieții mele sunt femeie, sunt mamă, sunt artist, sunt și copil, copilul părinților mei, și pentru toate rolurile acestea, dacă pot să le numesc așa, am nevoie de un strop de creativitate, am nevoie de introspecție ca să îmi dau seama cât am crescut sau am reușit să modific anumite hibe ale comportamentului sau lucruri pe care oricum cu toții încercăm și sperăm să reușim să le modificăm pe parcurs. Și cred că acum, spre deosebire de acum 10 ani – când eram o femeie în dezvoltare (zâmbește), că aveam 20 de ani, de fapt 19, încă n-am implinit 30, ca să nu (râde) supăr pe nimeni, pe mama care întotdeauna îmi spune „trăiește-ti vârsta” – acum 10 ani fiind o femeie în dezvoltare nu știam ce înseamnă a fi femeie. Credeam că știu. Citeam reviste, vedeam filme, mi se părea că a fi femeie înseamnă pur si simplu a ști să mergi pe tocuri. Ceea ce nu e adevărat. (râde) Acum îmi dau seama că femeia de cele mai multe ori ține familia, femeia de cele mai multe ori clădește o casă, dar o femeie fără un barbat care să o înțeleagă n-are cum să ajungă să se descopere.

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Sore: Libertatea mea … conține pasiunea, conține feminitatea, conține familia, fără niciuna dintre ele nu m-aș simți cu adevărat liberă pentru că un suflet de artist are nevoie întotdeauna de timp pentru el, dar și fuge de timpul pentru el. Artiștii, sau cel puțin artiștii pe care îi cunosc eu, cu care simt că rezonez, sunt o ciudățenie a naturii (râde). Eu sunt o ciudățenie a artiștilor pentru că eu sunt un om foarte organizat, lucru care, în general, poeților, pictorilor și așa mai departe, le lipsește. Dar cumva, libertatea mea a trebuit sa fie organizată, eu trebuie să știu că am timp și să decid ce fac cu el, dacă vreau să-l petrec în libertate sau pur și simplu la muncă, pe un program bine stabilit și, deși sunt un om spontan în sensul că îmi place să propun „haide să facem nu știu, o sesiune în care scriem un album în vârf de munte”, cum a fost cea mai recentă escapadă pe care am avut-o, a fost un lucru spontan, dar în secunda în care am propus această spontaneitate, mintea mea deja a plănuit cinci piese, cum mergem acolo, aceștia vor fi oamenii din echipă, și așa mai departe. Asta spun, în mine e o luptă, e o antiteză, sunt liberă atunci când sunt constrânsă și sunt constrânsă atunci când sunt liberă. (râde)

Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine, fetița de la 15 ani, EA ar fi mulțumită de tine? I-ai împlinit toate visele, îi mai datorezi ceva, ceva ce n-ai făcut și ea își dorea?

Sore: Dacă m-aș întâlni cu mine la 15 ani aș avea doar câteva sfaturi de dat, pentru că mie dintotdeauna mi-a plăcut să visez foarte mult, mai mult decât ar fi, să spunem, în parametri, mi-am îndeplinit toate promisiunile pe care mi le-am făcut la 15 ani, am îndeplinit și mai multe de atât. Mie personal mi-ar plăcea să-mi spun lucrurile pe care mi le-a spus și mama atunci când aveam 15 ani, și anume că perioada dezvoltării în perioada liceului, nu știu dacă și băieții au trecut prin lucrurile astea, dar știu sigur că toate colegele mele s-au lovit de complexe, de frustrări dobândite în urma oamenilor din jur sau, le-am dobândit la 15 ani, mi-au fost întărite și în timpul facultății. Eu am facut două facultăți în același timp înconjurată fiind de colegi cu 10-15 ani mai mari, oameni trecuți oarecum prin viață, poate unii dintre ei n-au avut ocazia să-și îndeplinească visurile și cumva încercau să mă pregătească pentru ceea ce va urma, eu, optimistă fiind, nu înțelegeam de ce oamenii ăștia sunt pesimiști, dar mi-aș spune ceea ce mi-a spus și mama și anume că fiecare om are drumul lui și nu este nimic rău în a-ți stabili țeluri, poate imposibile pentru alții, pentru că doar vizualizând și proiectându-ți reușite și scopuri înalte, doar așa le vei putea atinge.

Reporter: Cât din cea care ești acum, înseamnă greșelile tale?

Sore: Sunt omul care nu regret nimic. Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut pentru că am norocul de doi părinți veniți parcă de pe altă planetă (zâmbește), pentru că și mama și tata cred că s-au născut în țara nepotrivită, în anii nepotriviți, ei nefiind deloc în parametrii oamenilor de vârsta lor, din societatea în care s-au dezvoltat și au reușit să mă crească cumva într-un glob, ferită de relele din jurul nostru, de faptul că poate n-aveam posibilități într-o anumită perioadă de timp, eu nu am simțit lucrurile astea niciodată. Și, pentru mine, viața a fost întodeauna frumoasă, un loc în care orice este posibil atâta timp cât ești înconjurat de oameni buni, oameni buni sufletului tău. Și, consider că absolut tot ceea ce am făcut m-a adus în punctul acesta. De altfel, era și un film atunci când eram eu adolescent, „The butterfly effect”, în sensul că absolut orice, să presupunem că am schimba ceva în trecutul nostru, ar influența poate total prezentul.

 

Reporter: Ce consideri că este extraordinar în viața ta?

Sore: Copilul meu! (zâmbește), Extraordinar este puțin spus, cum cred că pentru fiecare părinte copilul este cel mai cel! Este cea mai mare realizare a mea, cum îmi place mie să spun, cel mai mare hit. Cea mai mare împlinire!

Reporter: Care este miracolul vieții tale, în caz că a existat vreunul?

Sore: Erin! Fetița mea! Știu că mă repet, dar n-am cum să spun că există un alt miracol. Pentru că venirea ei în viața mea a însemnat absolut tot, a fost un miracol, nu știu, tot, de la bun început. Aș putea să o iau dinainte, faptul că l-am întâlnit pe iubitul meu, că am făcut acest copil minunat împreuna. Mă consider un om norocos și absolut tot ceea ce am trăit profesional și personal au fost niște mici magii. Cred că da.

Reporter: Care sunt cel mai mari șanse pe care le-ai primit în viață?

Sore: În momentul în care am luat castingul pentru „Pariu cu viața”. Mi s-a părut o șansă enormă. Eram o puștoaică și, cumva de nicăieri, am intrat pe internet căutând un casting pentru că tocmai terminasem un curs de actorie pe care nu-l făcusem ca să devin actriță, îl făcusem ca să înțeleg mai bine meseria de regizor, eu terminând regie de film. Am spus că trebuie neapărat să găsesc un limbaj comun cu actorii cu care voi lucra și cel mai bine ca să îi înțeleg este să trec prin ceea ce vor trece ei. Și mi-am descoperit această pasiune, poate în egală măsură cu regia, și am aplicat la singurul casting, l-am luat. Și atunci, înseamnă că fiecare lucru se întamplă dintr-un motiv, este tatuat și aici (arată încheietura mâinii) același lucru (râde). Și consider că acela a fost momentul care mi-a resetat cariera, deși este cumva impropriu spus, eram doar un copil, dar eu mi-am început activitatea în muzică de la 10 ani, am știut dintotdeauna că asta îmi doresc, asta este cea mai mare pasiune a mea, dar cumva în perioada adolescenței n-am știut dacă-mi voi găsi locul în industria muzicală care, la momentul respectiv, era într-o oarecare formare, abia după vârsta de 19 ani a mea consider că și industria muzicală în România a început să-și găsească un loc în muzica europeană.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Sore: În carieră? Îmi aduc aminte de concertele cu casa închisă, ca să spun așa, de la (zâmbește) Sala Palatului, Sala Polivalentă, Arenele Romane, împreuna cu LalaBand. De ce spun asta? Pentru că, din punctul meu de vedere, sunt convinsă că și din punctul de vedere al producătorilor, a fost un success poate mai mare decât și-ar fi putut imagina cineva. Eu nu-mi dau seama, din punct de vedere strategic, cum a fost văzut de către dânșii, dar din punctul meu de vedere, al unui copil care de dimineața până seara își petrecea timpul pe platourile de filmare iar în weekend mergeam în turnee, la câteva luni de la lansare s-avem un concert la Sala Palatului, sala în care eu mergeam la Ștefan Bănică Jr sau la artiști pe care îi admiram din copilărie, să văd că este o sală plină de copii de aceeași vârstă, mai mici, sau mai mari, a fost incredibil. Și, cu siguranță, că atunci când îmi voi susține și eu propriile concerte în fața unui public atât de mare, venit special, plătitor de bilete pentru mine, va fi minunat. Dar întotdeauna îmi vor rămâne amintirile acelea cumva de neatins, într-un loc special, pentru că sentimentul, energia pe care am simțit-o pe scenă în momentul în care am pășit la primul nostru concert, toți 20 ținuți de mână, și-am auzit și-am primit energia publicului înapoi, nu cred că are cum să fie detronat de ceva. A fost pentru prima dată în viață și întotdeauna primele lucruri de genul acesta n-au cum să se uite.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în viața personală?

 Momentul în care am devenit mamă, fără doar și poate. Cumva, îmi amintesc ca prin vis, pentru că parcă totul era extrem de magic, în același tiSore:mp îmi este foarte, foarte clar în noaptea de dinainte, pentru că știam exact ziua în care se va întâmpla și nu am putut să dorm, bineînțeles de emoții, și am încercat să-mi imaginez în toate felurile posibile cum va fi întâlnirea cu Erin, ce voi simți… Evident că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg (râde) dar toată experiența, și familia alături, să o văd pe mama că devine bunică, să o văd pe mamaie că devine străbunică, au fost niște momente deosebite.

 

 

Reporter: Ce înseamnă familia ta pentru tine?

Sore: Familia? Fără familie nu aș putea face absolut nimic, acum știind ce înseamnă să ai familia formată de tine. Altfel, familia pe care mi-au oferit-o părinții mei reprezintă și a reprezentat întotdeauna stâlpul meu, pentru că,și la bine și la rău, găseam în ei susținere, îi găseam prieteni, îi găsesc în continuare, și felul în care ei m-au crescut reprezintă un model de urmat pentru felul în care îmi cresc eu copilul acum. Întotdeauna părinții mei au fost acei părinți invidiați de către prietenii mei pentru că au știut cum să păstreze balanța între prieten și părinte, nu am încălcat-o niciodată, și eu știam când e cazul să vorbesc cu prietenii mei părinți sau când e cazul să ascult de părinții mei. Iar în momentul de față,pentru mine, familia înseamnă echilibru, înseamnă familia formată de mine, Erin, Mircea. Este locul în care mă încarc de energie, locul către care fug de fiecare dată și așa cum se spune că noi oamenii tânjim după ce nu avem, îmi doresc din suflet să merg la concerte, să merg la studio, să merg la filmări și peste tot în viața profesională, după ce ajung în locurile respective mă bucur un pic dar abia aștept să mă întorc acasă! (râde)

Reporter: Spuneai că părinții tăi te-au lăsat să locuiești singură de la 17 ani? Cum s-a întâmplat asta?

Sore: Ce ciudat, eu nu știu dacă aș putea să fac asta cu copilul meu, acum, în poziția de mama (râde). S-a întâmplat cumva în urma deciziilor de a se muta la casă, terenul pe care l-au găsit era în afara Bucureștiului, nu exista mijloc de transport la vremea respectivă, eu eram la liceu, învățam de dimineața, deci cumva a venit de la sine. Deci, ce facem? Rămâne copilul în apartament! Și așa a fost! Doar că pe vremea respectivă aveam telefon fix acasă, aveam și mobil, că trebuia cumva să țină legatura cu mine, însă pe lângă încrederea pe care mi-au acordat-o, și eu știind că pot face orice, n-am fost tentată să fac orice. (râde) Când ai libertate îți cântărești mai bine deciziile. Mi-aduc aminte un lucru foarte amuzant, mama, care mă suna pe mobil, mă întreba unde sunt, eu spuneam că sunt acasă și, în următorul minut, suna fixul (râde) să verifice că n-am mințit. Și, după ce a văzut o dată, de doua ori, de trei ori, că sunt de bună credință, s-au relaxat și ei, dar a contat și foarte mult că toți vecinii noștri din bloc sunt și erau prietenii lor și atunci, în orice moment, exista cineva să bată la ușă să mă ajute dacă aveam nevoie.

Reporter: Ai face același lucru cu Erin?

Sore: Nu știu să spun (râde). În momentul acesta tind să cred că aș vrea să o țin aproape, în cuibul părintesc, cât mai mult dar, în același timp, mi-aș dori să aibă șansa, nu știu, unor studii în străinătate, de exemplu. Eu mi-am dorit foarte mult să merg la master la New York, îmi doream, era o școală de film foarte bună acolo, însă viața a făcut în așa fel încât să ajung să joc în „Pariu cu viața” și a trebuit să iau o decizie. Și evident că am ales serialul, cumva pe vremea aceea, naivă fiind, îmi spuneam ” Da, da! După ce trece perioada cu serialul pot să mă întorc oricând să fac un master”. Nu a mai fost cazul pentru că a luat amploare totul, dar mi-aș dori ca Erin să aibă ocazia să meargă să studieze și sper că până atunci să pot să fiu și eu pregătită să-i dau aripi să zboare.

Reporter: Ce părere ai despre homeschooling?

Sore: Pot să înțeleg, pot să înțeleg pentru că eu personal nu sunt mulțumită de sistemul de învățământ din Romania, cel de stat mă refer, și poate dacă nu există posibilități pentru sistem privat, am înțeles că este foarte scump, cred că este o variantă și de homeschooling însă consider că un copil până la urmă dobandește cei 7 ani de acasă și cei 15 cei 20, toți anii, îi poate dobândi de acasă, dar este foarte important colectivul în care se dezvoltă pentru că sunt foarte multe exemple de oameni, cum să spun, așa, cu rădăcini bune, dar care pe parcursul anilor, din cauza anturajului, iau alegeri proaste. Dar văzând, pot să compar cu cei trei ani pe care îi are Erin, este minunată acasă, este ascultătoare, este deșteaptă, vorbește, cantă, dansează, dar o voi trimite la grădiniță pentru că trebuie să învețe să socializeze cu oamenii, trebuie să învețe să discearnă răul de bine și așa mai departe. Și cred că asta, la orice vârstă este important.

Reporter: Vezi viitorul copilului tău în România?

Sore: Până la un anumit punct, da. Dar altfel, sunt convinsă că se va stabili în altă țară pentru că sunt convinsă ca va avea și posibilitatea. Adică noi vom face tot ce e posibil ca ea să reușească să învețe măcar în altă țară și consider că în momentul în care te obișnuiești cu un alt stil de viață, de exemplu în Paris, căci acolo ne dorim s-o trimitem, e un pic cam greu să revii în București. Deși eu, ca și călător, îmi place să călătoresc peste tot în lume dar, întotdeauna, îmi doresc să mă întorc acasă. Dar cred că contează foarte mult de la ce vârstă începi să călătorești.

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanți în viața ta? De ce?

Sore: Oamenii cei mai importanți iubitul, copilul, părinții, bunicii, ierarhia continuă, prietenii foarte buni. Spun că am prieteni buni ca frații și, deși n-am avut norocul unui frate sau unei surori, am prieteni cu care pot, mă pot numi, ca rude de sânge. Oamenii importanți sunt oamenii care-ți aduc pace și liniște în suflet, oamenii pe care vrei să-i auzi și la bine și la rău. Fiecare om, indiferent de legătura pe care o ai, că e de sânge sau nu, până la urma contează dacă este pe aceeași vibrație cu tine pentru că sunt oameni, familii, rude, care nu se înțeleg și care rup legăturile la maturitate, de exemplu. Familia nu ți-o alegi, consider, dar am avut norocul să am și rude de sânge cu care mă simt minunat. 

Reporter: Ce părere ai despre campania antivaccin?

Sore: Consider că fiecare e liber să aleagă ceea ce consideră că este mai bine pentru copilul lui. Și eu recunosc, mi-am vaccinat copilul, mi-am făcut toate cele necesare, dar pe cele obligatorii, da, pentru că eu, la rândul meu, am fost vaccinată și am fost ferită de probleme, ce-i drept. Mi se pare o discuție cu dus și întors, sunt unele pe care le-am sărit pentru că m-am documentat, sunt multe interzise în alte țări care la noi sunt încă pe lista de necesare, cred că fiecare părinte trebuie să se documenteze foarte bine înainte, în ambele cazuri.

 

Reporter: Ce ai pierdut și ce ai câștigat făcând muzică?

Sore: N-am pierdut nimic (râde). Așa consider. Pentru că sunt norocoasă să am pasiunea ca și job. Adică mă trezesc în fiecare dimineață, indiferent ce program am fie că este mai lejer sau e foarte strâns, mă trezesc fericită și abia aștept să merg și să-mi îndeplinesc obligațiile (între ghilimele) meseriei. Mi se pare cel mai mare noroc pentru un om să nu simtă că lucrează. Am câștigat tot ce se putea câștiga de pe urma unei meserii, nu mă refer neapărat financiar, ci sufletește. Nu am regrete, dacă vreo melodie pe care am lansat-o nu a prins extraordinar la public nu se consideră regret sau eșec pentru că, scriind absolut tot ceea ce cânt, ele fac parte din mine. Nu pot să spun că am cumpărat o melodie și: Domnule, n-a știut autorul să pună cum trebuie cuvintele sau notele în piesă. Deci, de asta spun, cred că în momentul în care ești sincer cu ceea ce faci, nu de la om la om neapărat, dacă pui suflet în ceea ce faci, nu ai cum să ai regrete.

Reporter: Ai terminat regie, ai un business în fashion, cum vei dezvolta/valorifica pregătirea de regizor și businessul?

Sore: Pregătirea de regizor mi-o exercit în cazul oricărui videoclip pe care îl filmez pentru că cei cu care lucrez deja știu, îmi aduc viziunea, lucrez la concept cot la cot sau, de multe ori, vin cu conceptul direct către regizorul care regizează videoclipul în cauză. Mă implic în tot ceea ce ține de unghiuri, de lumină, de camera, îmi doresc … eu sunt scorpion și scorpionii tind să aibă controlul în tot ceea ce fac. De multe ori le spuneam celor din echipa mea că, dacă aș putea și dacă aș avea suficiente mâini, m-aș ocupa de tot, de la management până la editare, dar e bine să-ți găsești oamenii cu care să relaționezi și să-i lași să-și facă treaba. Însă, uite, cealaltă facultate, cea care este de comunicare și relații publice, iar și-a pus amprenta asupra mea pentru că în ceea ce privește management, strategii, implementare, dezvoltare și așa mai departe, îmi bag nasul și acolo, n-am cum. Cumva, în momentul în care scriu o melodie, în momentul în care o scriu, văd și videoclipul, măcar o idee a videoclipului, apoi îmi imaginez implementarea pentru promovare și așa mai departe și, de acolo, mintea mea lucrează.

Reporter: Care sunt cele mai mari realizări de până acum? Ce e în vârf? Ce consideri?

Sore: Profesional vorbind?

Reporter: Da, profesional.

Sore: Profesional…hmm…sunt mândră că am reușit după atâția ani de la debut, ca să spun așa, am reușit să-mi înfrâng perfecționismul, ca să spunem, și am scris, de fapt am hotărât să lansez primul album din carieră. Se va lansa în acest an. L-am scris, l-am încheiat. Dacă ar fi să ne întoarcem în ultimii ani, aș fi putut lansa cel puțin cinci albume, pentru că am scris suficient de mult. De fiecare dată când mă apropiam de finalul albumului consideram că pot mai bine de atât și mă apucam din nou. Și acum, la începutul anului 2019, am stat și m-am gândit câte melodii nelansate am, puse la sertar, și am considerat că nu, nu mai trebuie să adopt această strategie, și trebuie să fiu sinceră, așa cum am tot spus pe parcursul acestui interviu, și să mă las cunoscută așa cum sunt. Fără să încerc să mai șlefuiesc o melodie, sau să o mai schimb cu alta. Aceasta este realizarea numărul 1 în top, albumul. Pentru că eu cred că el va rămâne în urma mea ca o carte, care să vorbească despre artistul Sore.

Reporter: Când crezi că o să fie gata?

Sore: El este gata. Cred că va fi lansat în prima jumătate a anului. Așa îmi doresc. N-o să schimb, promit. ( râde )

Reporter: Cât timp muncești pe zi?

Sore: Depinde. Sunt zile în care muncesc 12 – 14 ore, altele în care muncesc două. Depinde de volumul creativ, alte dăți sunt pur și simplu lucruri administrative, având pe lângă muzică și atelierul de haine, businessul în fashion, cumva este atât de amuzant de numit business pentru că a pornit de la o joacă pur și simplu, dar sunt și acolo lucruri care trebuie ținute în frâu. Nu am un program care să înceapă la 9 dimineața și să se termine la 5 dupa amiază, de multe ori poate începe la prânz și să se termine la miezul nopții, dar, indiferent cum se anunță zilele, nu există zi pe care să o încep fără să știu că voi avea câteva ore cu fata mea. Ea este cea după care îmi fac programul.

Reporter: Din ce ai câștigat primii bani?

Sore: ( gesticulând și zâmbind ) : Din muzică!

Reporter: Și ce ai făcut cu ei? Ce sumă a fost? Primii tăi bani.

Sore: Câți bani? Nu știu câți au fost că nu mai țin minte cât era concertul valorificat atunci. Aveam 10 ani, eram într-o formație numită Dolly, eram 4 fete și cântam o melodie absolut minunată „Hei, Tarzan, Tarzan, Tarzan, ce bine e la mare” ( râde ) și aveam concerte, nu mai știu care a fost primul remunerat dar țin minte că am avut un turneu național cu Asia, ele erau 4 fete mari, noi eram 4 fete mici. Și mama și tata, pentru că nu și-au dorit să fiu crescută de vreun impresar sau manager, la fel cum îmi doresc și eu, să aibă un oarecare control asupra dezvoltării mele, au mers cu noi peste tot. Mama se ocupa de haine, de ținute, de styling și tata era manager. Și, pe lângă faptul că, probabil, am câștigat bani, nu știu blugi, hăinuțe, ce ne luam noi atunci, la vremea respectivă, din banii respectivi, pe lângă asta am avut parte de lecții de istorie, de geografie, pentru că am văzut toată țara. Tata este un tip foarte deștept, cu toată modestia o spun, dar este un tip foarte deștept, și așa ne-am pregătit, pentru că în această formație am fost până în clasa a 8-a, și mi-aduc aminte cum eram în duba de concert și mă pregăteam pentru geografie, și treceam prin munții cutare și eu le spuneam tuturor: „acești munți, atâția metri, toată istoria” … mă rog, înțelegeți.

Reporter: Ai fost vreodată agresată sexual? Hărțuită sexual?

Sore: Nu.

Reporter: În acest business? Te întreb asta ținând cont de mișcarea #Me Too care a zguduit lumea.

Sore: Din fericire, nu. Nu am fost. Nu știu ce m-a ferit, nu m-am lovit de lucrurile astea, ce-i drept, asta și pentru că tata m-a crescut un pic mai bărbătoasă în industria asta. M-a învățat să ocolesc compromisurile, mi-a explicat că nu așa se face treaba, nu este singura cale pe care o poti lua ca să reușești în viată, indiferent de meserie. Dar, îmi aduc aminte de un fan, la începuturile carierei, care îmi trimisese mesaje pe internet, cu adresa unde locuiam, datele de buletin…foarte înspăimântătoare situație…toate acestea pentru a mă convinge să mergem împreună la un concert al nu știu cui. Ce s-a întâmplat după? Mi-am schimbat casa, mi-am schimbat masa, mi-am schimbat tot ca să încerc să îndepărtez orice urmă. M-am speriat, ce-i drept. Dar altfel, altfel de … nu, m-a ferit Dumnezeu de așa ceva.

Reporter: Cum comentezi această schimbare? Mișcarea #MeToo și tot ce a urmat după ea? Ce părere ai?

Sore: Îmi pare în primul rând foarte rău că au fost atâtea femei în această situație, dar, ce nu înțeleg, este de ce nu au avut curajul și puterea de a reclama aceste lucruri în momentul în care ele s-au întâmplat. Adică, din câte am citit și eu pe internet, toate povestesc de lucruri de acum 15 – 20 de ani. Eu înțeleg că poate femeia nu a avut suficientă voie să-și exprime gândurile sau să fie o voce a poporului în urmă cu 20 de ani, dar cred că schimbarea vine de la noi. Adică și acum dacă, Doamne ferește, cineva trece printr-o astfel de situație, că e profesională, că e personală, eu sugerez și sfătuiesc să nu aștepte. Să fie schimbarea pe care și-o dorește persoana respectivă în lume, să încerce să-și ia viața, frâiele în mâini, și să facă ceva pentru ea, pentru altele în situația ei.

Reporter: Sunt tot mai multe cupluri necăsătorite, care au copii. Cum comentezi instituția căsătoriei în contextul actual?

Sore: Nici eu nu sunt căsătorită…

Reporter: Știu. De asta te și întreb.

Sore: Eu pot să vorbesc doar din punctul meu de vedere. Eu consider că înainte de orice act, înainte de orice om care este înzestrat „by the power that was invested in me” cum se spune în toate filmele, consider că este mult mai important ce își promit și-și oferă cei doi oameni, căsătoriți sau necăsătoriți, înaintea oricărui act și înaintea oricărei binecuvântări venite din partea oricui. Pentru că sunt atâtea cazuri, pe care le vedem și noi în jur, căsătoriți, cu toate actele pământului, cu cele mai frumoase nunți și mulți bani investiți în nunți, și care se despart după puțin sau mult timp, nu contează. Nu consider că neapărat Biserica sau actul de la primărie îți promite și-ți dăruiește fericirea. Și înainte de toate actele eu consider că e bine să știi că ți-e bine acasă. Nici nu spun că nu o să mă mărit, îmi doresc și eu să fiu într-o rochie, să dau o petrecere. Dar doar asta îmi doresc, nu-mi doresc altceva. Adică, pentru mine, căsătoria înseamnă, practic, petrecerea respectivă. Altfel, beneficii …. chiar nu știu. Există alte beneficii? Ce? În caz de divorț că se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei?! Mda! Ce să spun? Nu mi le doresc!

 

Reporter: Te-ai născut pe 3 noiembrie, 1989. Faci parte din prima generație de români care a crescut în libertate. Anul acesta se fac 30 de ani de la Revoluția din 1989. 30 de ani de libertate pe care tu i-ai trăit integral. Ce înseamnă pentru tine Revoluția din 1989 și cum comentezi acești 30 de ani de libertate?

Sore: În momentul în care am rămas însărcinată, mama mi-a făcut cadou jurnalul pe care l-a scris, de mână, din anul 1989. Și sunt acolo fragmente și din ziar, sunt relatări personale ale Revoluției. Ea, cu un copil de o lună în brațe, a relatat Revoluția pentru mine. Ca eu peste ani și ani să citesc și să încerc să înțeleg un pic ce a fost. Eu mă bucur că am avut acest noroc să mă nasc într-o lume liberă. Îmi pare rău pentru părinții mei și părinții lor că nu au avut ocazia să-și îndeplinească toate visurile până la vârsta respectivă, ulterior au reușit Mi-aș dori ca Erin să aibă ocazia să trăiască într-o lume, într-o țară care să funcționeze mult mai bine decât funcționează acum. Nu știu dacă este nevoie neapărat pentru asta să o trimitem către export, să locuiască și să învețe în altă țară, și noi cu ea, sau să fim noi schimbarea pe care o dorim în lume și să încercăm să rezolvăm problemele.

Reporter: Unde și cum te vezi peste 10 ani?

Sore: Mă văd la Paris. Mă văd la Paris făcând în continuare ceea ce fac aici în țară, dar planul meu personal, adică este cumva țelul pe care eu mi-l propun, este să pot locui în altă țară, să îmi duc în continuare cariera cel puțin ca acum, măcar cel puțin dacă nu mai bine, și să pot să trăiesc de la 40 de ani în sus alături de copilul meu și de soțul meu viitor, sper că până atunci (râde), într-o țară pe care o iubesc din suflet. Și cu toate beneficiile pe care ți le aduce o țară dezvoltată care merge după niște principii corecte și sănătoase.

Reporter: Îți dorești să trăiești în Franța. Totuși, ce înseamnă România pentru tine?

Sore: România este țara pe care am vizitat-o aproape din scoarță în scoarță și știu câte lucruri frumoase din punct de vedere geografic, cultural, din punct de vedere al turismului ascunde, neexploatate sau exploatate greșit. Noi, ca și artiști, călătorim în jur de 1.000 – 2.000 de km pe weekend. Vă imaginați că vedem colțuri pe care prietenii noștri nu le văd niciodată. Sate, comune, multe dintre ele uitate parcă de timp, ca în Moromeții, după care orașele ce vin după ele nici ele nu sunt exploatate la adevăratul potențial. Și mi se pare trist, sincer trist, pentru că am avut norocul să călătoresc și în alte țări și să văd diferențele dintre orașe, comune și sate. Nu sunt. Aproape că nu sunt. Lipsesc poate doar zgârie-norii. În rest, lucrurile funcționează la fel. Pentru mine România este un loc bogat energetic. Mă simt foarte bine aici, în orice loc al țării și este ceva special în această țară. Oamenii care cred în tot ceea ce înseamnă vibrații și energii știu la ce mă refer. Încă nu am avut norocul să avem un magician care să le aranjeze pe toate așa cum trebuie.

Reporter: Cum îți imaginezi România peste 10 ani?

Sore: Sincer? Nu văd să fie vreo schimbare față de ce e acum. Din păcate.

Reporter: Și o ultimă întrebare: Ce crezi că te-ar face atât de fericită încât să spui: „Clipă, oprește-te!”

Sore: Acum trăiesc astfel de momente. Am și scris o melodie care despre asta vorbește. Sper să trăiesc fiecare clipă așa și să pot spune întotdeauna. „Clipă, oprește-te!”. Poate mă influențează și faptul că fetița mea este la vârsta absolut adorabilă de 3 ani la care, efectiv, fiecare clipă este valoroasă, prețioasă, pentru că se transformă ușor-ușor într-un copil mai mare. Dar îmi doresc ca toată viața să fie atât de frumoasă încât să-mi doresc să nu treacă niciodată clipele.

Inchide