REVIEW Samsung Galaxy S6 – Un pas mare înainte în direcția bună făcut de sud-coreeni

Publicat: 30/03/2015, 15:45
Actualizat: 09/01/2020, 05:03

DESIGN. Galaxy S6 este, în opinia mea, smartphone-ul Samsung cu cel mai reușit design. Compania a arătat că poate mai mult după lansarea Galaxy ALPHA și Galaxy Note 4, primele sale modele cu cadru metalic, iar odată cu Galaxy S6 a ajuns la un nivel superior în materie de design și materiale. Acesta este un pas mare înainte și în direcția bună pentru sud-coreeni, care au fost dintotdeauna apreciați pentru performanța smartphone-urilor vârf de gamă, dar criticați aspru din cauza faptului că au folosit pe „navele amiral” din trecut plastic. Schimbarea era necesară, în condițiile în care pe segmentul Android Sony și HTC produc smartphone-uri foarte „arătoase”, iar chinezii concurează puternic pe segmentul de preț și fac și ei avansuri rapide în materie de design. Dar să nu uităm cel mai important aspect: Samsung avea nevoie de un terminal care să devină un hit pentru a nu pierde bătălia cu Apple, care în ultimul trimestru al anului trecut a fost numărul unu pe piața de smartphone-uri.

Potrivit firmei de consultanță și cercetare DRAMeXchange, Samsung va vinde în acest an 55 milioane de unități Galaxy S6 și S6 Edge, un număr suficient, alături de celelalte modele livrate de companie, pentru a-i asigura titlul de cel mai mare producător de smartphone-uri.

Galaxy S6 beneficiază de o construcție solidă. Cadrul lateral este realizat din aluminiu, iar fața și spatele sunt protejate cu sticlă rezistentă Gorilla Glass 4. Reversul medaliei pentru folosirea de sticlă pentru spate este că aceasta atrage amprentele ca un magnet, mai ales în zilele călduroase, când mâna transpiră.

Pentru a păstra telefonul subțire (6,8 mm) și a-l echipa cu o cameră performantă care beneficiază de stabilizare optică a imaginii, Samsung a făcut un compromis: ansamblul camerei iese destul de mult în relief, la fel ca la iPhone 6. Din această cauză, sticla de protecție exterioară a camerei este expusă la lovituri, iar primul loc în care vor apărea zgârieturi pe terminal este cadrul acesteia, din cauza frecării cu suprafețele pe care este pus telefonul.

Trebuie salutată decizia Samsung de a nu mai pune difuzorul extern pe capacul din spate, unde putea fi ușor obturat cu palma. Acum, acesta este poziționat pe partea de jos a cadrului. Difuzorul este mai puternic decât cele de pe modelele S anterioare. La volum maxim se aude tare, iar sunetul are o calitate foarte bună.

În lipsa slotului pentru card de memorie, cadrul lateral este mai „curat”. Pe stânga sunt poziționate butoanele de volum, iar pe dreapta cel de On/Off și slotul pentru cartela nano-SIM. Slotul audio este poziționat pe marginea de jos, iar pe partea de sus găsim senzorul Infrared, pentru controlul televizorului.

Trebuie precizat faptul că Galaxy S6, spre deosebire de S5, nu este rezistent la apă și praf.

Galaxy S6 seamănă cu iPhone 6, mai ales la cadrul metalic, dar nu într-atât de mult încât să poată fi numit o clonă, așa cum unii l-au numit. Cine a văzut de aproape acest telefon știe despre ce vorbesc. Se văd ADN-ul și limbajul de design Samsung în continuare, mai ales în partea din față, unde, prin formă, proporții, poziționarea difuzorului și cele trei butoane de jos, Galaxy S6 seamănă foarte mult cu S-urile anterioare.

ECRAN. Display-ul Super AMOLED de pe Galaxy S6 este cel mai bun pe care l-am văzut până acum pe un smartphone. Culorile afișate sunt superbe, iar unghiurile de vizualizare largi. Ecranul este precis și nu am descoperit problemele despre care se zvonea legate de marginile laterale care nu ar fi primit bine comenzile.

Sunt prezente în continuare în meniu, la secțiunea Display, moduri care pot fi selectate de utilizator. Adaptive display, cel pe care eu îl prefer – deoarece îmi plac culorile vii, saturate -, optimizează afișajul (gama de culori, saturația și claritatea) automat. AMOLED cinema oferă cea mai fidelă redare a culorilor, iar AMOLED photoeste potrivit pentru vizualizarea de imagini. Ultimul mod disponibil, Basic, afișează culori mai sărace, beneficiul fiind o autonomie mai mare a bateriei.

Ecranul impresionează la capitolul specificații tehnice: are o diagonală de 5,1 inci și acoperă 70,7% din fața telefonului. Rezoluția este QHD (1.440 x 2.560 pixeli), iar densitatea de 577 ppi.

PERFORMANȚĂ ȘI SOFTWARE. Nu voi vorbi prea mult despre benchmark-uri, deoarece în majoritatea Galaxy S6 se află în top. De exemplu, în Geekbench 3 S6 are un scor de aproape 5.000 puncte, cu aproape 20% mai mare ca HTC One M9. În AnTuTu, telefonul a obținut 66.659 puncte, iar În Quadrant Advanced a înregistrat 35.789 puncte.

Samsung Galaxy S6 se mișcă excelent, nu are lag, iar sistemul de operare este fluid. S6 poate rula în cele mai bune condiții absolut orice aplicație din Google Play. Am observat că telefonul se încălzește ușor în partea din dreapta a spatelui, în zona senzorului de citire a amprentei, atunci când sunt descărcate multe aplicații la setarea inițială sau când este rulat un joc care necesită putere mare de procesare.

Samsung a promis că pe Galaxy S6 va include mai puțin bloatware și s-a ținut de cuvânt. Însă, numărul de aplicații care vin preinstalate și nu pot fi eliminate complet este în continuare mare. La cele Google (Google+, YouTube, Google Search, Gmail, Google Drive, Play Books) se adaugă o selecție de aplicații Microsoft (Skype, OneNote și OneDrive) și cele ale companiei (S Planner, S Health sau S Voice). Bloatware este, însă, un termen relativ. Ceea ce pentru mine este aplicație nedorită, pentru alt utilizator este o unealtă utilă și necesară. De exemplu eu sunt un utilizator de OneDrive, serviciul de stocare în cloud de la Microsoft, iar includerea acestei aplicații este binevenită. De asemenea, folosesc OneNote pentru notițe.

Unele aplicații preinstalate aduc beneficii. De exemplu, OneDrive vine pe S6 cu un bonus de 100 GB timp de doi ani. În acest moment, 100 GB în acest serviciu costă echivalentul a 12 lei pe lună. Astfel, valoarea promoției oferită de Samsung în cele 24 de luni este de 288 de lei.

Această capacitate de stocare suplimentară este binevenită, mai ales pe versiunea de S6 cu capacitate de stocare internă de 32 GB. Scos din cutie, acest model are disponibili, pentru utilizator, 23 GB. De aceea cred că Samsung ar fi trebuit să reducă la maxim numărul de aplicații preinstalate. Utilizatorul le poate dezactiva, dar nu și elimina din sistem, astfel ele continuă să ocupe spațiu.

Lipsa cardului de memorie nu poate fi ușor trecută cu vederea, mai ales la modelul testat, cu capacitate de stocare de 32 GB. De exemplu, eu am 7 GB de muzică pe telefonul personal și mai tot timpul am episoade din serialele preferate care ocupă și ele aproximativ 2 GB. Stocarea în cloud nu poate înlocui memoria internă, care poate fi accesată mai rapid și este mai ușor de folosit. Mai mult, cu un card de memorie poți transfera mult mai simplu conținutul (pozele, muzica, documentele) de pe telefonul vechi pe cel nou.

Interfața sistemului de operare, deși încă puternic personalizată de Samsung, este mult mai aerisită ca la S5. Setările sunt mai ușor de găsit, iar numărul acestora a fost redus.

Galaxy S6 include și o secțiune de teme pentru sistemul de operare. Acestea schimbă radical modul în care arată interfața, deoarece modifică iconițele, fonturile, culorile și imaginile de fundal. Trei teme sunt preinstalate, iar altele pot fi descărcate.

În ceea ce privește senzorul de citire a amprentei, inclus în continuare în butonul Home, acesta este mai precis și mai ușor de setat. Acum degetul nu mai trebuie trecut peste buton, ci doar plasat deasupra lui, la fel ca la iPhone. Consider că, la fel ca la S5, cea mai utilă funcție a acestuia este folosirea cu Private Mode (Mod Privat). Aceasta le permite utilizatorilor să ascundă fișiere sensibile sau foarte importante (imagini, clipuri video, muzică, înregistrări audio, documente) și este sigură deoarece poate fi folosită împreună cu senzorul de citire a amprentelor. Pentru a activa funcția, mergeți la Setări și căutați secțiunea Private Mode. La pornirea serviciului vi se va solicita o metodă de autentificare, iar cea mai sigură soluție este amprenta. Puteți alege și o parolă sau un pattern. După ce ați activat Private Mode, mergeți pe fișierul pe care doriți să îl ascundeți, îl selectați, iar apoi din meniul din colțul din dreapta sus selectați „Move to Private”. Pentru ca fișierele ascunde să nu mai fie vizibile pe telefon, dezactivați funcția Private Mode. Pentru a accesa conținutul ascuns sau a adăuga noi fișiere în modul privat reactivați Private Mode.

Și măsurarea pulsului se face mult mai repede pe Galaxy S6. Utilizarea senzorului este destul de simplă. Se deschide aplicația S Health, se face un cont, se selectează butonul Heart Rate, apoi se apasă cu degetul timp de câteva secunde pe senzor. Ritmul cardiac este afișat și înregistrat în aplicație pentru a putea fi văzută, în timp, evoluția acestuia. Aplicația S Health mai măsoară pașii făcuți, viteza sau distanța parcursă.

CAMERA. Este aceeași ca pe Galaxy Note 4, dar performanțele sunt diferite deoarece cele două modele folosesc procesoare diferite. Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge fac parte din al doilea val de smartphone-uri Samsung cu stabilizare optică a imaginii, după Galaxy Note 4 și Galaxy Note 4 Edge.

La fel ca și pe S5, punctul forte al camerei este autofocusul de doar 0,3 secunde. Asta înseamnă că (și cu ajutorul stabilizării optice) poți surpinde imagini în mișcare care cu alte dispozitive ar ieși prost sau realiza fotografii pe care cu o altă cameră, mai înceată, le-ai rata.

Camera, care poate fi acum pornită repede apăsând de două ori rapid pe butonul de Home/Acasă, dispune de modul auto-HDR, care ajustează automat balansul de alb, acolo unde este nevoie. Mai mult, funcția HDR oferă o calitate mai bună în locurile cu lumină din față sau atunci când subiectul imaginii se află într-un loc umbrit.

Am comparat, pe platforma oferită de GSM Arena, camerele de pe Galaxy S6, Galaxy S5 și iPhone 6 Plus:

Aplicația nativă pentru cameră este acum mai simplă și mai rapidă. Cele mai importante setări pot fi accesate rapid de pe partea din stânga. În partea din dreapta a ecranului există un buton pentru moduri. Sunt șase disponibile, printre care panorama, Pro și slow-motion (filmare cu încetinitorul). Altele pot fi descărcate de utilizator.

Ar fi fost bine dacă Samsung includea pe acest smartphone un buton fizic dedicat pentru cameră.

Pe partea din față se găsește camera frontală de 5 MP, cu unghi larg. Asta înseamnă că atunci când faceți selfie-uri, va include mai mult conținut în acestea.

Imagine realizată cu Galaxy S6 cu setările implicite ale camerei de 16 MP (culorile sunt foarte apropiate de cele reale):

Imagine realizată cu Nokia Lumia 1520 cu setările implicite ale camerei de 20 MP (culorile sunt saturate):

Obiect fotografiat cu Galaxy S6 (din nou acuratețe mai ridicată a culorilor):

Obiect fotografiat cu Lumia 1520 (culoarea este mai închisă decât în realitate):

BATERIA. Înainte de a folosi telefonul m-am gândit că bateria cu capacitate de 2.550 mAh nu va avea o autonomie prea bună, în condițiile în care ecranul are o rezoluție atât de mare. Însă m-am înșelat. Cu aproximativ 20 de aplicații instalate, două conturi de e-mail pe push și într-un regim de utilizare medie (Facebook câteva zeci de minute, browsing web și folosire de aplicații precum 9GAG și Imgur timp de o oră) bateria a ținut o zi și jumătate. Este important de precizat faptul că telefonul se descarcă foarte încet în regim stand-by pe timpul nopții.

Este binevenită funcția Fast Charging de încărcare rapidă a acumulatorului. Ținut doar 10 minute în priză, Galaxy S6 poate fi folosit, cu energia acumulată în acest timp, aproximativ patru ore.

Mai mult, S6 dispune de tehnologie de încărcare wireless bazată pe standardul Qi. Însă, încărcarea în acest mod durează mai mult ca atunci când telefonul este încărcat la priză.

SPECIFICAȚIILE PRINCIPALE:

Sistem de operare: Android 5.0.2 „Lollipop”

Procesor: octa-core Exynos 7420

RAM: 3 GB

Ecran: 5,1 inci, rezoluție QHD, protecție Gorilla Glass 4

Cameră: 16 MP, cu stabilizare optică a imaginii; secundară de 5 MP

Capacitate de stocare internă: 32 GB, nu dispune de slot pentru card microSD

Baterie: 2.550 mAh

Cartelă: nano-SIM

PRO:

– Peformanțe excelente

– Cameră foarte bună, rapidă

– Ecran superb

– Design reușit

– Dispune de tehnologie de încărcare wireless

CONTRA:

– Nu dispune de slot pentru card microSD

– Bateria nu este detașabilă

– Ansamblul camerei iese destul de mult în relief

– Include încă mult bloatware

Rating gândul: 4,8/5

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Blestemul minelor de sare. Catastrofele din Ocna Mureș, un scenariu posibil pentru Slănic Prahova
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Dansatoarea lui Dorian Popa, motivul despărțirii dintre artist și Babs?! Tânăra face lumină în acest...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier