Prima pagină » IT&C » Transportul public din 7 orașe din România, disponibil în serviciul Google Maps

Transportul public din 7 orașe din România, disponibil în serviciul Google Maps

Transportul public din 7 orașe din România, disponibil în serviciul Google Maps
Transportul public din 7 orașe din România - București, Ploiești, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova - este disponibil începând de miercuri în Google Maps, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Transportul public din 7 orașe din România – București, Ploiești, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova – este disponibil începând de miercuri în Google Maps, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX

Google, în colaborare cu SimPlus și Concept Apps, au inclus informații despre transportul în comun în orașele București, Ploiești, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova, la adresa maps.google.ro.

Serviciul numit Google Maps Transit este util pentru a obține indicații de orientare care includ de acum și transportul public, pe lângă cele pentru mașini și cele legate de mersul pe jos. Google Maps afișează toate rutele existente pentru a ajunge la o anumită destinație, cuprinzând toate liniile de transport în comun recomandate – metrou, autobuz, tramvai și troleibuz, cât și informații despre stații și rute.

Serviciul de Transit este o nouă îmbunătățire adusă hărților Google pentru a le face mai corecte, utile și complete pentru români și turiștii străini care călătoresc cu transportul în comun pentru a ajunge la următoarea destinație.

„Google Maps își propune să ajute utilizatorii să cunoască și să exploreze locurile în care călătoresc sau locuiesc, oferindu-le mai mult decât simple hărți geografice. Adăugarea de informații privind transportul public în Google Maps va face deplasarea în orașe mai ușoară și simplă. Începând de astăzi, localnicii, dar și vizitatorii și turiștii, pot obține informații privind mijloacele de transport în comun locale și pot alege itinerariile dorite direct din Google Maps”, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google România.

„Parteneriatul cu Google se încadrează în strategia SimPlus și Concept Apps de a facilita transportul în comun din România. Prin astfel de proiecte inovative dorim să contribuim la îmbunătățirea experienței călătorilor în folosirea transportului public”, declară Dan Boabeș, CEO SimPlus.

Informațiile despre transport public sunt disponibile atât pe versiunea de desktop a Google Maps, cât și pentru Android și iPhone.

Aceasta este a doua etapă a dezvoltării serviciului Google Transit din Google Maps în România, după ce, în martie 2012, Brașovul a devenit primul oraș pentru care au fost oferite informații privind transportul public. La nivel mondial, Google oferă informații de tranzit pentru mai mult de 1 milion de stații din 800 de orașe.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a lansat în ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori și venituri. Fondat în 1998, de absolvenții Universității Stanford Larry Page și Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie activă pe toate marile piețe globale. Google are sediul central în Silicon Valley și birouri în America de Nord și de Sud, Europa și Asia.

Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în București, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

SimPlus este o companie specializată în plata prin SMS. Compania aduce pe piața din România o gamă largă de soluții interactive: soluții complete de afișare pentru televiziune, micropayment – abonamente la ziare, abonamente IPTV, jocuri de televiziune, mobile content, plată pentru transport în comun, soluții de plată pentru vending machines. SimPlus a lansat primul serviciu SMS cu suprataxă din România în decembrie 2002.

Concept Apps este o companie românească fondată în 2012, specializată în dezvoltarea de GIS software și aplicații mobile (iOS, Android și Windows Phone).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României