Prima pagină » IT&C » Windows 10. Lista celor mai importante anunțuri făcute de Microsoft. Cine primește gratuit noul sistem de operare

Windows 10. Lista celor mai importante anunțuri făcute de Microsoft. Cine primește gratuit noul sistem de operare

Adrian Popa
Iată cele mai importante anunțuri legate de produse și servicii făcute de companie:

Iată cele mai importante anunțuri legate de produse și servicii făcute de companie:

Windows 10 pentru telefoane. Vor putea primi începând cu această vară, gratuit, acest nou sistem de operare toți cei care în acest moment utilizează un smartphone „modern” cu Windows Phone 8.1, cu câteva excepții care țin de hardware (unele telefoane nu dispun de componentele necesare pentru a face actualizarea) și de ce decizii iau operatorii telecom (care joacă un rol important în distribuirea actualizărilor software). De exemplu, operatorul X ar putea decide că un terminal Windows Phone din oferta sa are prea puțini utilizatori și să nu dea drumul la actualizarea Windows 10 pentru acesta. 

Va exista un singur magazin virtual de aplicații pentru smartphone-uri, computere și console video, care va include aplicații universale (capabile să ruleze pe toate cele trei paltforme). Aplicația Setări/Settings devine una universală, astfel încât o modificare făcută pe computer va apărea și pe telefon și viceversa.

Skype va fi integrat în Windows 10 pentru telefoane. Serviciul va avea, însă, o componentă (cea de mesagerie instantă) care va putea fi actualizată separat de sistemul de operare. 

Windows 10 pentru computere. Utilizatorii de Windows 8.1 și Windows 7 (versiuni cu licență, nu cele descărcate ilegal) vor primi gratuit Windows 10. Actualizarea este gratuită timp de un an, ceea ce înseamnă că noul sistem de operare va fi oferit ulterior ca serviciu. Cel mai probabil utilizatorii vor plăti apoi o sumă pentru a beneficia în continuare de noi actualizări (nu este vorba de cele de securitate, care vor fi oferite oricum) pentru sistemul de operare sau de servicii extra.

UPDATE: Vicepreședintele Terry Myerson a declarat că Microsoft nu s-a hotărât încă ce prețuri va cere pentru licențele noi după expirarea anului de grație. 

În noua platformă revine meniul de Start (Start Menu), acesta putând fi extins pe tot ecranul (full screen) pentru a putea fi accesate aplicațiile metro care acum apar acolo.

În Windows 10, toate aplicațiile vor rula în propriile lor ferestre atât timp cât utilizatorul nu optează pentru modul de lucru tactil. De altfel, sistemul va detecta automat atunci când un utilizator conectează sau deconectează o tastatură la o tabletă sau la un computer hibrid (2în1). 

Un nou browser de internet – Spartan. Disponibil în curând pe smartphone-urile Windows și pe computerele cu Windows 10, Spartan va fi capabil să ruleze extensii dezvoltate pentru programul rival Chrome de la Google. Mai mult, Spartan va include asistentul digital Cortana, posibilitatea de a salva paginile de internet offline pentru a fi citite mai târziu sau posibilitatea de a captura doar o zonă dintr-o pagină web și a salva acea imagine în serviciul de notițe online OneNote.

Programul de navigare pe internet dispune de funcția Reading Mode, care se concentrează pe text și le permite utilizatorilor să citească articole de pe web fără a fi deranjați de reclame și alte elemente care distrag atenția. 

Mai mult, Spartan va dispune de suport pentru stylus. 

Spartan nu va fi disponibil în prima versiune Preview  (de teste) a Windows 10 pentru telefoane, ci mai târziu. Data exactă nu este cunoscută. 

Noua suită de productivitate Office. Office va fi aplicație universală. Utilizatorul va putea începe să editeze un document pe smartphone și apoi îl va finaliza pe computer. Aceasta va primi noi funcții pentru pentru a fi mai prietenoasă cu ecranele mici și cele tactile. Este vorba, printre altele, de gesturi. 

O nouă aplicație Outlook. Microsoft va lansa o aplicație universală Outlook. Recent, compania a achiziționat Acompli, una din cele mai populare aplicații de e-mail pentru Android și iOS.

Tehnologia din spatele acesteia va fi folosită în noua aplicație Outlook. La fel ca Office, aplicația va avea suprt pentru gesturi. De exemplu, plimbarea degetului spre stânga pe ecran va șterge un e-mail. La fel ca și Outlook, noua aplicație de calendar va fi universală. 

Noua aplicație Outlook va include motorul procesorului de text Word, astfel încât utilizatorii vor putea edita documentele cu ușurință, fără a fi nevoiți să părăsească aplicația. 

Aplicație universală pentru fotografii. Noua aplicație universală Photos poate corecta automat defectele din imagini (eliminarea ochilor roșii, modificarea luminozității ș.a.). Aplicația va putea crea automat albume în funcție de data și locul în care imaginile au fost realizate, la fel ca actuala aplicație Lumia Storyteller.

HoloLens. Microsoft a prezentat dispozitivul HoloLens, care introduce obiecte și elemente 3D „holografice” în lumea reală. 

Acest dispozitiv, purtat pe cap, permite inserarea de conținut digital 3D (holograme) în realitatea normală. 

„HoloLens nu necesită cabluri, telefoane sau o conexiune la un PC. Microsoft HoloLens vine cu lentile holografice HD transparente și sunet ce ține cont de spațiu, astfel că poți vedea și auzi hologramele din jurul tău. Cu senzori avansați, un system on a chip de ultimă generație și un nou Holographic Processing Unit (HPU) care înțelege mediul înconjurător și acțiunile utilizatorului, Microsoft HoloLens este capabil să ruleze wireless în timp ce procesează volume foarte mari de date venite de la senzorii cu care este echipat, toate în timp real”, potrivit descrierii făcute de Microsoft.

Plasând hologramele 3D în lumea din jurul utilizatorului, Microsoft HoloLens oferă o nouă perspectivă asupra realității acestuia, care îi poate transmite ce vede și, mai mult, poate înțelege ce transmite utilizatorul prin gesturi sau voce. Punând utilizatorul în centrul experienței, Microsoft HoloLens îi permite acestuia crearea și accesul la informație, precum și să profite de noi moduri de comunicare și divertisment. 

Surface Hub, televizorul Microsoft pentru mediul de business. Microsoft a prezentat și Surface Hub, un dispozitiv cu ecran generos care rulează Windows 10. Practic, acesta este un televizor inteligent dedicat mediului de business.

„Surface Hub le permite echipelor din același mediu de lucru să facă schimb de informații și idei, precum și să creeze proiecte împreună”, potrivit Microsoft. 

Dispozitivul dispune de senzori, camere integrate și microfoane și oferă spațiu de lucru, posibilitatea de trimitere și editare de conținut pe ecran din partea mai multor utilizatori, toate direct de pe un laptop, tabletă sau telefon, precum și o platformă pentru aplicații large-screen. Surface Hub este disponibil în două mărimi, cu ecran de 55 inci sau 84 inci.

Cei interesați pot urmări evenimentul Microsoft din 21 ianuarie aici

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
David Popovici i-a cerut lui Ilie Bolojan banii pentru sportivii medaliați la Jocurile Olimpice. Acum, a apărut o petiție online
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Un român spune adevărul despre viața în Anglia, după 12 ani. Câți bani îi trebuie unei familii pentru un trai decent: „Fără copii, doar soț și soție”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?