Emil Gânj, trimis în judecată pentru uciderea Andei Gyurca. Criminalul fugar ar avea un colaborator secret
Criminalul fugar, Emil Gânj, ucigașul Andei Gyurca, a fost trimis în judecată, pe fond, după ce instanța de la Tribunalul Mureș a admis legalitatea rechizitioriului, a precizat avocatul Adrian Cuculis. Potrivit surselor Gândul, Gânj ar fi fost ajutat să se ascundă de o altă persoană, care i-a oferit adăpost.
Emil Gânj a fost trimis în judecată, în absență, iar dosarul său este pe masa judecătorilor de la Tribunalul Mureș. Decizia nu a fost atacată prin intermediul unui avocat, ales sau din oficiu, așa că procesul poate începe.
„Emil Gânj a fost trimis în judecată, pe fond, iar dosarul său este pe masa judecătorilor de la Tribunalul Mureș. Aceasta înseamnă ucigașul, nici personal și nici prin avocat ales sau din oficiu, nu a invocat exceptii și nici nu a formulat cereri”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.
Emil Gânj, ajutat de un colaborator secret
Anchetatorii sunt aproape siguri că, din cauza vremii, Gânj a primit ajutor de la cineva care i-a oferit adăpost. La acest moment, criminalul este căutat doar de către autoritățile din Mureș, au afirmat surse Gândul.
Gânj, un criminal în serie, care și-a ucis fosta iubită, pe Anda Gyurca, și care fusese condamnat anterior pentru uciderea unui alt băbat, reușește să se ascundă de autorități de peste șase luni.
Acesta este trimis în judecată pentru omor calificat, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.
Recomandarea autorului:
- Cum supraviețuiește în sălbăticie criminalul fugar Emil Gânj, la temperaturi sub zero grade. Polițiștii din Mureș, „reprelucrați” de superiori
- Fugarul Emil Gânj a ieșit din ascunzătoare. Unde a fost reperat cel mai căutat criminal din România
- Tatăl tinerei ucise de Emil Gânj a RECLAMAT că fiica sa a fost presată de polițiști să declare că nu a fost răpită