Cum plănuiește temutul Anaser Duduianu să scape de închisoare după ce l-a jefuit pe Florin Salam. Pe lista victimelor sunt și alți lăutari celebri
Temutul lider interlop Anaser Duduianu și-ar fi stabilit o strategie prin care speră să-și reducă pedeapsa de 13 ani și jumătate pe care a primit-o de la magistrații Judecătoriei Sectorului 1. Bărbatul este momentan închis în SUA, unde execută o condamnare de 5 ani.
Cunoscut drept unul dintre cei mai violenți membri ai numerosului clan Duduianu, Anaser a fugit din țară înainte ca magistrații să-l condamne într-un dosar în care a fost acuzat, alături de mai multe persoane, că i-a șantajat și tâlhărit pe interpreții de muzică de petrecere Florin Stoian, cunoscut drept Florin Salam, Marin Marian, alias Marinică Nămol și Marian Oprea, zis Marius Babanu, de la care ar obținut sume de ordinul sutelor de mii de euro.
Traseul lui Anaser
Ajuns mai întâi în Mexic, Anaser Duduianu a postat pe rețelele de socializare mai multe clipuri în care le transmitea autorităților că este nedreptățit de justiție deoarece consideră că nu a comis faptele pentru care este acuzat.
Din Mexic, liderul interlop din România a trecut ilegal în SUA, unde s-a apucat de înșelăciuni cu aur fals și să fure bani de pe carduri, inclusiv de pe cardurile sociale folosite de americanii cu situație financiară precară.
Speră la o pedeapsă mai mică
Pentru aceste fapte, românul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. După liberare, deținutul va fi extrădat în România, unde îl așteaptă aproape 13 ani și jumătate de detenție.
Mai exact, Florin Duduianu a primit din partea instanței Judecătoriei Sectorului 1 o sentință de 11 ani şi 4 luni închisoare, dar la care s-au adăugat alte 717 zile, rămase neexecutate dintr-o pedeapsă mai veche.
Anaser Duduianu are condamnări grele
Surse Gândul au afirmat că liderul interlop bucureștean ar fi sigur că, în curând, va fi scos din închisoare și trimis acasă.
În acest sens, deținutul ar fi luat în calcul să solicite în instanță să i se scadă din pedeapsă perioada executată în SUA și să facă, în final, mai puțină pușcărie.