Prima pagină » Mini » CTP: Există și lucruri sfinte

CTP: Există și lucruri sfinte

Mini
CTP: Există și lucruri sfinte
Subsemnatul am scris niște texte la adresa trimișilor lui Dumnezeu pe Pământ, adunați în ceea ce se cheama BOR, pentru care aș merita probabil să fiu găurit de zeci de ori de către sfinții părinți cu pistolul ținut sub sutană, potrivit gradului, încă de pe vremea lui Ceaușescu-Dumnezeu.

Uneori, ma ducea pixul să îi amestec și pe Iisus sau pe Maica Precistă în sarcasmele destinate PDG-ului Godporatiei și preoților lui pe arginți, dar mă opream la timp. 

Nu din evlavie. Nu sunt credincios, nu practic nicio religie. Dar am cunoscut și oameni care iubesc sincer personajele simbol ale creștinismului și convertesc această iubire în bunătate față de semeni. Pe ei i-aș fi jignit și îndurerat cât se poate de nemeritat.

Nici pentru că n-aș vrea să am probleme. Supercreștinul CV Tudor și-a îndemnat partidul și simpatizanții să-mi aplice o corecție dacă mă întâlnesc pe stradă, Uniunea Scriitorilor reacționând printr-un comunicat de protest la această instigare la violență. 

Alt războinic al lui Dumnezeu, Gigi Becali, m-a amenințat public cu moartea pentru că…CITEȘTE AICI CONTINUAREA

Recomandarea video

Mediafax
Vânătoare de lupi în Spania. Ecologiștii contestă decretul
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Efectele alcoolului asupra organismului pot fi reversibile?
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Președintele Poloniei a adoptat un urs din România