Clarice Dinu
15.10.2014
Mini

INTERVIU cu numărul 2 în PNL, Marian Petrache: Iohannis va coabita 100% cu Ponta . PNL nu este pregătit acum să preia guvernarea după prezidențiale. PARTEA A DOUA

INTERVIU cu numărul 2 în PNL, Marian Petrache: Iohannis va coabita 100% cu Ponta . PNL nu este pregătit acum să preia guvernarea după prezidențiale. PARTEA A DOUA
INTERVIU cu numărul 2 în PNL, Marian Petrache: Iohannis va coabita 100% cu Ponta

Contractele partidelor cu televiziunile: „Dacă vrei mai mult trebuie să închei contract”

Credeți că în România s-a votat rațional?

Nu, nu s-a votat rațional. Dar în România folosim foarte multe cuvinte pompoase pe care mulți nu le înțeleg. Subsidiaritate de exemplu. Asta nseamnă să fii participant activ la viața cetății. Asta înseamnă că te informezi. Eu sunt convins că dacă românii se informează, iau cei 14 candidați și văd ce au făcut ei în viață, sunt convins că președintele României va fi Klaus Iohannis.

Dacă ar fi să vă uitați astăzi înspre presa locală și națională, câte instituții de presă ați spune că sunt controlate politic și câte ați spune că sunt independente?

Nu vreau să spun așa ceva. Spun că dacă te uiți pe toate, culegi suficiente informații să-ți faci o părere.

Și dacă ne uităm numai la cele locale, e controlată presa în teritoriu?

În România se tinde a se controla totul. Ține doar de noi.

Au televiziunile centrale o influență majoră?

Nu vă supărați pe mine. Am avut miting la Craiova și mi se pare că o singură televiziune a prezentat mitingul. Clar că dacă mitingul acela era prezentat, nu bine, nu rău, neutru, și oamenii ar fi văzut, poate că ar fi fost curioși să vadă ce a fost acolo. Poate.

Și costă astfel de intrări la televiziuni? Un miting transmis?

Cred că știți mai bine decât mine. 

Eu nu am plătit nicio televiziune.

Nici noi n-am plătit. 

Nu aveți contract cu nicio televiziune în clipa de față?

Nu. Acum nu avem niciun contract cu nicio televiziune.

Se practică astfel de contracte în lumea politică?

Dar acum e campanie, nu? Televiziunile sunt societăți comerciale. Mi se pare corect să faci contract.

În același timp există o lege care spune că televiziunile, inclusiv cele comerciale, trebuie să ofere spațiu egal și gratuit candidaților.

Dacă vrei mai mult, trebuie să închei contract. Nu neg acest lucru.

Deci este o cheltuială de campanie.

Dar ce, campaniile se fac fără cheltuială? Totul e să fie transparent și să nu fie nimic ascuns.

Câte din cheltuielile unei camapanii se fac de fapt înainte și cât rămâne oficial în bugetul oficial de campanie?

Nu pot să-mi dau seama. Serios.

E o realitate că cele mai multe cheltuieli se fac de fapt înainte?

Da. Pentru că dacă le faci înainte le faci cu costuri mai mici. Și le ai și la timp.

Și sunt raportate aceste cheltuieli?

Toate sunt controlate. Gândiți-vă că pe toate materialele trebuie să apară cine le-a făcut și la comanda cui.

Și totuși nu apar. Să luăm acest pix. Cine l-a făcut?

Acest pix este modelul. Când o să apară, va avea.

Cutia de șervețele are?

100%. E pe factură. Vă aduc factura.

Pe outdoor vedeți aceste inscripții?

Da, sunt trecute, le-am văzut eu.

„Am cerut ca aceste campanii să se facă cu finanțare de la buget”

Campaniile se fac cu bani, iar banii îi aduc politicienii. 

Știu că noi am cerut ca aceste campanii să se facă cu finanțare de la buget. Cred că e mai sănătos pentru că nu mai există, între ghilimele, obligația firmelor față de partidele politice și invers obligația partidelor politice față de firme. Orice democrație costă.

V-ați asuma politic o astfel de propunere?

Mi-aș asuma orice discuție, pentru că nu cred eu că există omul care să dețină adevărul absolut.

Avem o campanie prezidențială transparentă din punctul de vedere al finanțării? 

Nu cred că asta… Mult mai grav și se discută mai puțin este cum această campanie a fost furată încă de la început. Gândiți-vă la ordonanța 28 care a dat posibilitatea ministrului Dezvoltării, vicepremierului, să semneze toate finanțările pentru comunitățile locale fără să mai treacă pe la consiliile județene, ordonanța 45 care a dat voie să se voteze în orice secție de votare oriunde ești și să nu mai ai siguranța că poți să controlezi votul, că nu votează cineva în 20.000 de locuri, ordonanța 55 cu mituirea primarilor, ajutoarele de la UE care se dau exact în campania electorală. Am văzut astăzi la Iași cum se dau tichete pentru pensionari și pentru șomeri.

Aveți un calcul estimativ legat de cât va costa această campanie electorală?

Nu. Nici nu mă interesează acest lucru.

Cum ați văzut primele zile de campanie, din perspectiva expunerii pe panourile publicitare de exemplu. V-ați plimbat prin București.

Bucureștiul este… Chiar azi am discutat cu colegii noștri din București și mi se pare că… Nu cred că văzutul este cel mai important. 

Ce rol va avea campania online?

Cred că pentru segmentul de vârstă 18 – 35 de ani va fi foarte important. Este un mod mult mai ușor de a-ți face campanie și de a-ți prezenta candidatul.

Dumneavoastră intenționați să atrageți electoratul urban doar prin această metodă sau v-ați gândit și la alte variante?

Nu, nu ai cum să faci, trebuie să stai de vorbă cu oamenii cât mai mult posibil.

Care este soluția ACL pentru a recupera electoratul urban?

Soluția este simplă: Klaus Iohannis. Este Klaus Iohannis pentru că este un produs. Acest produs, având în vedere istoria lui, este unul vandabil. Cu unul cu care poți merge pe stradă fără să ai conștiința, cum să spun, ai conștiința împăcată.

Coabitarea Victor Ponta – Klaus Iohannis

Îl vedeți într-o coabitare cu Victor Ponta pentru că, realist vorbind, dacă Victor Ponta nu va merge la Cotroceni poate merge la Palatul Victoria?

Da, 100%.

Și planul ACL când este să preia guvernarea?

Dacă mă întrebați pe mine atunci când va fi pregătită de guvernare, atunci când va avea un program de guvernare și un cabinet care să fie în stare să preia guvernarea. Nu mai vorbiți de ACL pentru că atunci când vorbim de guvernare o să fie un singur partid – PNL.

PNL cel nou și fuzionat este gata să preia guvernarea în decembrie?

Dacă mă întrebați acum, la momentul acesta, vă spun nu. Dar se va pregăti pentru guvernare. Orice partid se pregătește pentru guvernare.

Cum îl vedeți pe Traian Băsescu în această campanie electorală?

Îmi aduc aminte ce spunea Crin Antonescu la campania de la europarlamentare, ne-ar ajuta dacă nu ar intra în campanie.

A fost în campania de la europarlamentare zi de zi prezent.

A fost și a ajutat PSD.

Acum ajută sau încurcă Traian Băsescu candidatul Klaus Iohannis?

Cel puțin acum este declarat pe față susținătorul unui candidat, este alegerea lui. Pe mine mă interesează ca în această dezbatere să nu fie o polemică între Ponta și Traian Băsescu, pentru că polemica trebuie să fie între candidați.

Îi vedeți într-o dezbatere pe Victor Ponta și Klaus Iohannis?

Klaus Iohannis îl tot invită după câte știu eu.

Public sau personal?

Mi se pare că invitația publică este cea mai sănătoasă.

Credeți într-o astfel de dezbatere?

Va fi obligatorie.

În turul I sau II?

Nu știu dacă neapărat în turul doi. Putea să se întâmple până acum, dar nu a dat niciun răspuns domnul Victor Ponta. Va fi obligatorie în turul II.

Și după ce se vor contra vor putea ei să coabiteze?

De ce nu?

Cu ce temă îl va convinge Klaus Iohannis pe un elector să iasă din casă și să-l voteze în detrimentul lui Victor Ponta?

Pot să vă spun un lucru, ca să-ți dai seama de alb trebuie să ai negrul lângă el. Eu cred că într-o dezbatere unu la unu Victor Ponta și Klaus Iohannis vom vedea mai mult că el este alesul – Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis este partea albă?

Nu o interpreta. Vom vedea că este mai bun decât Victor Ponta.

Procesul lui Iohannis la Înalta Curte. Culisele discuțiilor din PNL despre vulnerabilități

Are în clipa de față un proces în desfășurare la Înalta Curte cu ANI. A fost o lovitură pentru începutul de campanie că s-a acceptat acest recurs?

Nu știu din ce parte vreți să judecați situația. Eu am avut o discuție cu Klaus Iohannis pe acest subiect și i-am spus că este un subiect sensibil care ar putea să ne creeze probleme pentru că PSD se va folosi de acest lucru. Și Klaus Iohannis mi-a spus că trebuie să-l lăsăm dacă noi pretindem că vrem un stat de drept, trebuie să lăsăm justiția să-și facă treabă fără să intervenim. Eu vroiam să fie mai categoric în judecarea în ritm, în pași mai repezi acest dosar, astfel încât temele de campanie să fie alea normale: ce trebuie să facă un președinte, ce trebuie să facă un om pentru a fi ales președinte. Nu să avem teme de campanie false.

Deci partidul și-ar fi dorit un proces mai rapid.

Au fost două poziții, dacă să cerem noi public judecarea sau să nu cerem. Klaus Iohannis a spus din respect față de justiție, dacă tot clamăm acest lucru și vrem stat de drept și justiție independentă, să o lăsăm să-și facă treaba.

Dar vă încurcă acest proces acest proces fiind o temă de campanie vulnerabilă pentru candidatul Klaus Iohannis?

Românii sunt mai deștepți decât vor unii să creadă. Cred același lucru. Ați văzut și tema religiei, a încercat să fie folosită de Victor Ponta și s-a repliat, a fost abandonată. Și-a dat seama că electoratul are discernământ.

Și tema vânzării copiilor în străinătate. Domnul Șova a spus public să mă dea în judecată Klaus Iohannis a vândut copii în străinătate. O luați ca pe o vulnerabilitate, ați analizat-o ca pe o vulnerabilitate?

Eu am doi copii. Este greu pentru un om să nu aibă copii și să faci din asta o temă de campanie în condițiile în care un om nu poate să aibă copii mi se pare că ești, și să spui și ce spui, crezând că îți aduce puncte…Un om când își asumă responsabilitatea să candideze la cea mai înaltă funcție în statul român cea de președinte, credeți că nu realizează că viața lui va zgârmată în cele mai ascunse unghere?

Ați avut o discuție onestă cu Iohannis despre vulnerabilități sunteți sigur că nu pot apărea surprize?

L-am întrebat dacă sunt lucruri care pot afecta campania electorală și ne-a spus categoric că nu sunt lucruri în viața dumnealui care să afecteze campania electorală.

S-a întâlnit vreodată Klaus Iohannis cu un finanțator de partid?

Nu.

Refuză să facă acest lucru?

O să aibă întâlniri cu mediul de afaceri, a avut întâlniri cu pensionarii, mâine va avea întâlniri cu femeile.

Dar nu direct cu un anumit om de afaceri.

Nu, categoric nu.

Vin oamenii de afaceri spre Klaus Iohannis?

Cred că în general mediul de afaceri este într-o analiză pentru că uitați-vă ce se întâmplă în mediul economic.

E o reținere a oamenilor de afaceri să vină spre politic sau de  veni spre un candidat sau altul?

Cred că după formarea capitalului românesc este o mare dezamăgire a mediului de afaceri față de clasa politică în general.

Și cum se va vedea asta în campanie?

Eu cred că el este o speranță pentru mediul de afaceri. În Sibiu, Klaus Iohannis a creat condiții pentru a apărea locuri de muncă, șomaj nu mai există în Sibiu și tind să cred că relația lui cu mediul de afaceri este foarte bună. Mediul de afaceri din România poate să aibă experiența Sibiului sau poate să se intereseze la cei de la Sibiu ce relație a avut cu primarul și acum candidatul Klaus Iohannis.

Cine va conduce guvernul ACL și cine va face parte din el

Cătălin Predoiu a rămas fixat în poziția de premier al ACL sau al viitorului PNL?

Cert este că în înțelegerile politice, PNL a dat candidatul la președinție și a rămas că PD-ul să propună un candidat pentru funcția de prim-ministru. Ei l-au propus astăzi când vorbim pe Cătălin Predoiu.

Și când va apărea noul PNL această înțelegere rămâne valabilă?

De ce nu?

Pentru că este un nou partid.

Predoiu a fost bine primit de PNL.

Cătălin Predoiu are misiunea să creeze acea echipă…

Nu, are misiunea să creeze acel program de guvernare. Nu va fi un om care să creeze echipa. Echipa se va construi atunci când se face programul. De prea multe ori echipa care a lucrat la un program, sunt oameni care lucrează la program și oameni care guvernează. Greșit. Total greșit. Oamenii care lucrează la programe sectoriale, pe fiecare minister în parte, ei trebuie să fie și cei care pun în aplicare programul.

Discuția despre guvernare o veți avea după anul viitor?

Da. Noi avem acum împreună cu cei de la PDL comisii de specialitate pe fiecare domeniu în parte, comisiile sunt făcute pentru programul de guvernare. Propunerea mea este să prezentăm și dezbatem programul de guvernare până în decembrie. Din structura guvernamentală trebuie să facă parte acei oameni care au lucrat la programul de guvernare.

PNL din 2014 despre referendumul din vara lui 2012

Cum se vede acum din PNL vara lui 2012? Lovitură de stat, un demers corect și valabil în continuare?

Am auzit discuții pe tema asta. Dacă era o acțiune politică care să nu fie realistă nu ar fi votat 7,4 milioane de români. Au votat șapte milioane și jumătate de oameni. Că ea a fost pregătită mai rapid așa. Știți cum e: ședințele de la Consiliul Județean pot să le faci extraordinare sau ordinare. Când le faci ordinare anunți cu cinci zile înainte ședința, pregătești toate proiectele de ședință în dezbare cu comisiile de specialitate și grupurile de consilieri județeni, când faci una extraordinară e mai rapidă așa, mai puțină dezbatere, dar e legal.

Ați fost la întâlnirile USL din Kiseleff din vinerea și duminica dinaintea suspendării președintelui?

Nu.

Contează în interiorul ACL poziția PNL de la acel moment?

Vreau să vă dau un alt exemplu, nu este nimeni perfect. Dacă vrei să construiești un om ceva te uiti la părțile lui bune. Dacă nu vrei să construiești te uiți la ceea ce te desparte. În relația cu PD mă uit la ceea ce ne unește. România are nevoie de un singur partid pe dreapta, ca să nu mai fie atâta vânzoleală și ipocrizie. La echipa națională sunt aceiași jucători de de fotbal. Antrenorul îi așază altfel pe teren și rezultatele sunt altele. Ce e greu?

Este Klaus Iohannis un antrenor mai bun?

Da.

Mai bun decât a fost Crin Antonescu?

Nu putem spune acum. Stai să trecem de alegeri.

Dacă domnul Klaus Iohannis câștigă, cine va prelua PNL?

Statutul este foarte clar. Până la alegeri, BPN va alege unul dintre vicepreședinți pe funcția de președinte interimar.

Și următorul Congres va fi anul viitor?

Nu știu cum se va întâmpla pentru că dacă apare validarea noului PNL, atunci dispare acel statut și rămâne statutul noului partid care spune că va face alegeri în 2017 după alegerile parlamentare.

Dacă va câștiga Klaus Iohannis, acel președinte interimar al PNL va rămâne co președinte până în 2017 fără alte alegeri interne la PNL?

Da. Până în 2017.

Și partidul acceptă o astfel de variantă?

De ce nu ar accepta? Probabil de aceea noi reușim mai puțin pentru că ne gândim mai mult la lucrurile mărunte decât la obiective.

Nu va fi măcel ca la PSD?

Nu. Acum chiar PNL are acum o echipă la nivel central care colaborează foarte mult. Eu colaborez foarte mult și cu Dan Motreanu, și cu Alina (n.r. – Gorghiu), și cu Ludovic Orban, și cu Atanasiu, și cu ceilalți vicepreședinți.

Viitorul președinte al PNL cum ar trebuie să arate? Să fie un tânăr?

Vedeți, este mult mai greu la PNL decât la celelalte partide. PNL are o istorie și numai gândul că porți în spatele tău acea istorie te face să te gândești de douăzeci ori atunci când vrei să candidezi la funcția de președinte.

Ce vă doriți să facă Klaus Iohannis în primele zile ca președinte al României?

Dacă e să facem o analiză strictă, România are 14 milioane de hectare de teren arabil, adică aproape 13% din terenul arabil al Europei. Pe calcule se spune că am putea hrăni aproximativ 100.000 de cetățeni, nu doar 20 de milioane câte avem noi. România este țara din Europa care are zăcăminte de petrol și gaze, România este țara din Europa care are resurse de apă. Dumnezeu a blagoslovit această țară, a binecuvântat-o. Dacă avem președintele care să ne unească, putem să facem multe lucruri.

Acesta este mesajul lui Victor Ponta: președintele care unește.

Eu dacă spun acum că mă apuc de atletism nu o să mă creadă nimeni. Dacă spun că mă apuc de administrație, o să aibă încredere în mine.
Nu îl cred în stare să facă așa ceva, nu a ajuns la acea maturitate și experiență de viață care să îi dea acest statut. E prea tânăr.

 

 

 

 

Inchide