Prima pagină » Mini » Lovitură dură pentru Cosmin Olăroiu

Lovitură dură pentru Cosmin Olăroiu

Lovitură dură pentru Cosmin Olăroiu

Cosmin Olăroiu a fost aspru sancționat de Federația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite, pentru afirmația ironică pe care a făcut-o la adresa fostei sale echipe Al Ain.

În prezent acesta îi antrenează pe fotbaliștii de la Al-Ahli Dubai, dar riscă să fie dat afară de la această echipă, după ce a fost suspendat timp de 6 luni și amendat cu 100.000 de dirhami, echivalentul a aaproximativ 20.000 de dolari, informează presa arabă.

Pe perioada sancțiunii, Olăroiu nu va mai putea intra nici măcar în vestiarul celor de la Al-Ahli. Federația din Emirate susține că a luat această decizie întrucât Olaăoiu avea un contract valabil cu Al-Ain în momentul în care a semnat cu Al-Ahli.

Este a doua decizie extrem de dură pe care Federația o ia împotriva lui Olăroiu în acest caz, după amenda de 500 de mii de dolari pe care avocații românului au reușit s-o anuleze. Cosmin Olaroiu va face apel și la a doua decizie, dar nu este exclus să plece din Emiratele Arabe Unite.

Antrenorul român are un salariu anual de 4 milioane de euro la Al-Ahli.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!