MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase și originale felicitări de Paște

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase și originale felicitări de Paște
Publicat: 30/04/2016, 13:22

MESAJE DE PAȘTE.„Lumina și căldura Paștelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze mințile, să ne deschidă inimile spre iubire, credința și iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!”

„Sfintele sărbători de Paste să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire și puterea de a dărui și ajuta semenii. Hristos a Înviat!”

„Aș vrea sa petrecem Paștele împreună. Deși nu e posibil, iți voi fi alături cu sufletul și sper ca puterea Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paște fericit!”

„Iți doresc lumină din stralucirea soarelui, taină din sclipitul stelelor, armonia din acordurile ingeresti, iubirea pe care a pus-o Dumnezeu in intreaga Lui creatie si bucuria intalnirii cu Iisus Hristos. Le meriti pe toate, pentru ca ai adus vietii mele exact ceea ce-i lipsea… Un Paste Fericit!”

„Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viața mai frumoasă, casa mai bogată și masa înbelșugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură și iubire în suflet”.

„În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îți doresc din suflet „Hristos a înviat!”.

„Învierea Domnului să îți aducă în suflet bucurie și iubire. Paste Fericit alături de toți cei dragi!”

MESAJE DE PASTE. „O singură dată pe an este Paștele. O zi specială, îmbogățită de aroma bucatelor tradiționale și parfumul florilor de primavară și al tău! Paste fericit!”

„Fie ca Paștele să-ți întărească încrederea și speranța! Hristos a înviat!”

„Sfintele Sărbători de Paste să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire și puterea de a dărui și ajuta semenii. Paste Fericit!”

„Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă și mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele și în inimile noastre. Paste Fericit!”

„Un iepuraș tare drăgălaș a iesit în cale cu viteză mare și-ți urează neîncetat să ai Paște Minunat…si Hristos a Înviat!”

„Iepurașul mustăcios e de Paste norocos, nu-ți lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroșit, cozonac, mielul fript și un Paște Fericit!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

MESAJE DE PASTE. „Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să știe să iubească, iar cei bogați să învețe să dăruiască. Hristos a Înviat!”

„Anul acesta iepurașul o să vină la tine încărcat cu bunătăți și o să-ți dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine!”

„Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăție sufletească și bunăstare într-un ou înroșit de iubire și într-un cozonac delicios precum voia bună”.

„Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței și bucuriei cu bunătate și căldură în suflet. Hristos a înviat!”

„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-o scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate”.

„Dincolo de cadouri, de petreceri, se afla adevarata semnificatie a Pastelui. Incearca sa primesti lumina si sa o traiesti cu adevarat! Hristos a inviat!”

MESAJE DE PASTE. „Intreaga crestinatate isi primeneste, in aceasta saptamana, a Patimilor, trupul si sufletul pentru a primi in curatenie Invierea Domnului. Va doresc cu ocazia sfintelor sarbatori sa va gasiti calea spre fericire si sa pasiti bucurosi in lumina Binelui. Hristos a inviat!”

„A sosit clipa mult asteptata a linistirii, impacarii, bucuriei si binecuvantarii sufletului. Sa lasam o clipa totul si sa multumim Domnului pentru tot ce ne-a daruit!”

„Dumnezeu sa va dea un curcubeu pentru fiecare furtuna, un zambet pentru fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas, o promisiune pentru fiecare grija si un raspuns la fiecare intrebare! Un Paste Fericit!”

„Iisus sa iti ierte pacatele, lacrimile Maicii Domnului sa iti spele necazrile din suflet, lumina Invierii sa iti readuca speranta. Hristos a inviat!”

MESAJE DE PAȘTE.„Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, să fiți împreuna cât mai mult timp, iar bucuriile să țină la distanța toate necazurile! Paste Fericit!”

„În noaptea Învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse, cu sufletul curat, să spunem împreuna HRISTOS A ÎNVIAT! Paste fericit!”

„Oul înroșit, mielul rumenit, cozonacul mărit, Paste fericit! Fie ca această sărbătoare să vă aducă multă nădejde și pace în viață!”

„Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viața, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri. Un Paste fericit!”

„ISUS A FOST UN CRIN PRINTRE SPINI, IAR TU PRIN DRAGOSTEA LUI AI DEVENIT UN CRIN PRINTRE CRINI”. LA MULTI ANI SI HRISTOS A ANVIAT.

Poti sa te maturizezi, sa te cultivi, dar nu vei putea renunta niciodata la bunatatile mesei de Paste!

O singura data pe an e Pastele – o zi speciala, imbogatita de aroma bucatelor traditionale si parfumul florilor de primavara… si al tau! Paste fericit!

Pentru unii, Pastele e un moment de intregire a familiei, in care isi doresc pace si bucurie, pentru altii e o zi in care se distreaza ceva mai mult sau scapa de servici ori scoala. Pentru mine e pur si simplu o zi minunata, pe care vreau sa o impartasesc cu voi. Paste fericit!

Poate o sa ti se para complet lipsit de originalitate, dar stii ca vorbele simple sunt si cele mai frumoase. Asa ca… Hristos a inviat!

Cata vreme exista speranta, fie ca Pastele sa aduca fericire tuturor barbatilor!

Cei care se razboiesc sa aduca pace, cei care urasc sa stie sa iubeasca, cei bogati sa daruiasca.

Pastele ne aduce in inima credinta, incredere si dragoste. Bucuria si simplitatea acestor momente ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa apreciem adevaratele valori ale vietii.

Si asta se simte in orice are viata, in firul ierbii, in cantul pasarilor, in seninul cerului.

Iubirea sa pentru oameni trezeste natura la viata si ne aduce primavara in priviri si bucuria in suflet.

Sa-i multumim lui Hristos pentru darul vietii!

Sper ca Pastele sa-ti intareasca increderea si speranta! Hristos a inviat!

Sper ca acest gand virtual sa iti aduca ce iti doresti tu cel mai mult! Paste fericit!

Fie ca lumina Invierii Mantuitorului sa va inunde casa si sa va aduca numai armonie, fericire si multa iubire. Paste fericit!

„Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să știe să iubească, iar cei bogați să învețe să dăruiască. Hristos a Înviat!”

„Fie că Sfintele Sărbători să ne facă viața mai frumoasă, casa mai bogată și masa înbelșugată. Fie că Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură și iubire în suflet”.

Sfintele Sărbători de Paște să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire și puterea de a dărui și ajuta semenii. Paște Fericit!

Păstrez pentru tine, dragostea mea / O lumânare de la Paste, pe care s-o aprind / De ajutor mereu, oricând, oriunde / S-apropie de tine vreo primejdie rea!

Cu lumânări aprinse și sufletul curat să spunem împreună Hristos a înviat!”

E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume nouă, în păcat că uiți să ierți ce-i de iertat chiar de HRISTOS A ÎNVIAT!

Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței și bucuriei cu bunătate și căldură în suflet. Hristos a înviat!

Fie că sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranța. Un Paste Fericit!

Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul și în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Hristos a înviat!”

Lumina și căldura Paștelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze mințile, să ne deschidă inimile spre iubire, credința și iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!

Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniștea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldura în suflete! Hristos a Înviat!

Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!

Învierea Domnului să vă aducă armonie în casa și în gând, împăcare și regăsirea înțelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!

Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cânta suav, îmi șoptesc ca Pastele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paste fericit!

MESAJE DE PAȘTE.E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume nouă, în păcat că uiți să ierți ce-i de iertat chiar de HRISTOS A ÎNVIAT!

Fie că sfântă sărbătoare a învierii Domnului să va aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranța. Un Paște Fericit!

Lumina Sfintei Învieri să îți aducă bucurie, iubire și o minune care să îți schimbe viață în cel mai frumos mod posibil!

Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniștea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să va lumineze viață și să va aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în suflete! Hristos a Înviat!

O data pe an e Paștele. O zi specială, plină de arome ale bucatelor alese și parfumul florilor de sezon. Paște Fericit!

Sper că Sfântă sărbătoare de Paște 2015 să îți aducă lumina și multă fericire în inimă. Hristos a Înviat!

Fie că bucuria Învierii Domnului să va aducă în suflet numai lumina și fericire și mult timp petrecut alături de cei aproape inimii tale. Paște fericit și Hristos a Înviat!

Sărbători luminoase și pace interioară! Paște Fericit 2015 împreună cu familia ta!

Hristos a Înviat! Va doresc sănătate, bucurie și cât mai multe clipe petrecute în prezența familiei și a celor dragi. Paște Fericit!

Învierea Domnului să îți aducă în suflet dragoste și fericire. Un Paște Fericit alături de apropiați!

Fie că sărbătoarea Învierii Domnului să va arate calea spre fericire și bucurie. Hristos a Înviat!

Cu ocazia Învierii Domnului vrem să va urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. Hristos a Înviat!

Să va bucure Dumnezeu, să va dea sănătate, să aveți continuitate, iar bucuriile să țină la distanță toate necazurile! Paște Fericit 2015!

Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, să fiți împreuna cât mai mult timp, iar bucuriile să țină la distanța toate necazurile! Paste Fericit!

Oul înroșit, mielul rumenit, cozonacul mărit, Paste fericit. Fie ca această sărbătoare să vă aducă multă nădejde și pace în viață.

Dumnezeu să vă ofere un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas și un răspuns la fiecare întrebare. Paste fericit!

Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viața, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri .

Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăție sufletească și bunăstare într-un ou înroșit de iubire și într-un cozonac delicios precum voia bună.

Fie că Sfânta Sărbătoare de Paște să vă coboare în suflet minunea Învierii. Multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a Înviat!

Hristos a inviat! Fie ca lumina Invierii sa iti umple sufletul de speranta, liniste, bucurie si iubire!

Bafta la ciocnit si fie ca iepurasul sa nu te ocoleasca! Paste fericit alaturi de cei dragi!

As vrea sa petrecem Pastele impreuna. Desi stiu ca nu e posibil, iti voi fi alaturi cu sufletul si sper ca speranta Invierii sa mi te aduca aproape in curand! Paste fericit!

M-a contactat iepurasul si mi-a zis ca eu o sa fiu cadoul tau de Paste. Sunt putin in dilema! Ar trebui ca in dimineata de Paste sa ajung in gradina ta dar parca tu nu ai gradina… sa vin pe balcon? Astept raspuns!

Mi-am facut ‘wishlist-ul’ de Paste… te vreau pe tine in gradina, in casa, in ganduri si in suflet! Daca dai reply, inseamna ca mi-am primit cadoul asa ca iepurasul poate sa isi vada de treaba anul asta!

Minunea Invierii sa iti aduca in suflet impacare, armonie, iertare si iubire! Priveste cu seninatate inainte si bucura-te de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru tine!

Abia astept sa ajung langa voi, cei dragi sufletului meu. Pana atunci aveti grija de voi si faceti curatenie in casa si in suflete. Se apropie Marea Sarbatoare a Invierii Domnului. Sa a intampinam cum se cuvine!

Sufletul mi se umple de lumina gandindu-ma la sarbatoarea ce se apropie, la noaptea de Inviere, la mine si la tine, la sentimentele ce ne apropie in fiecare zi mai mult! Hristos a Inviat

Redescopera sentimentele sincere ce ti se adapostesc in suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste si sprijin si la fel de iubitor si plin de caldura cum numai tu stii!

De paste te provoc la concurs de spart oua. Am o presimtire ca voi fi cel mai bun sau ca te voi lasa sa castigi daca iepurasul ma va umple de generozitate si compasiune! Ce zici? Te risti?

Vine o zi …cand pasesti cu smerenie pragul casei …cand gasesti sursa de bucurie in sufletele oamenilor… …cand se-mparte lumina pentru fiecare: sarac si bogat… Inca de copil ai inceput sa iubesti aceasta sarbatoare. Vine Pastele… Sarbatoarea Inaltarii Domnului!

Gaseste calea spre daruire, iertare, intelegere… Cauta sa fii mai bun, sa fii aproape cu sufletul de cei care-ti sunt si prieteni, si dusmani.

Bogatia sufleteasca este darul cel mai de pret pe care il aduce iepurasul. Imparte celor dragi cadouri: bucurie, voie buna, liniste sufleteasca si intelegere.

Intalneste cu evlavie, pietate si armonie acest moment unic- Inaltarea Domnului.

Sarbatoarea Invierii revarsa speranta, intelegere si bucurie in lacasul fiecaruia dintre noi. Deschide-ti inima si paseste cu piosenie in acest cadru sacru.

Pastele ramane cea mai importanta sarbatoare crestina, cea mai vasta atat in semnificatii cat si in obiceiuri. Traieste de Pasti, prin rugaciune, o adevarata sarbatoare.

Anul acesta, de Paste, Iepurasul o sa vina la tine incarcat cu o multime de bunatati. Sper sa nu uite sa iti dea si pachetul de la mine incarcat cu iubire. Paste fericit, iubitul meu!

Azi ingerii din cer coboara si cu lumina sfanta ne-nconjoara. Iti doresc un Paste fericit si luminat, iubirea mea! Hristos a inviat!

Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

O singură dată pe an e Paștele. O zi specială, îmbogățită de aroma bucatelor tradiționale și parfumul florilor de primăvară și al tău! Paște fericit!

Iepurașul mustăcios, și-a luat ciorapii pe dos și mi-a zis în două șoapte, să-ți dau un mesaj de Paște.

Desi stiu ca nu putem sa petrecem Pastele impreuna, iti voi fi alaturi cu sufletul si sper ca speranta Invierii sa ne aduca impreuna in curand! Paste fericit, dragostea mea!

Stiu ce imi doresc de Paste in acest an. Te vreau pe tine in casa, in ganduri si in suflet! Te iubesc!

16 iepurasi: 8 se spioneaza, 5 fac nani si frumos viseaza, 2 mai albiori dau cadouri de sarbatori, iar ultimul a citit: „Un Nou Paste Fericit!”

Sufletul mi se umple de lumina gandindu-ma la sarbatoarea ce se apropie, la noaptea de Inviere, la mine si la tine, la sentimentele ce ne apropie in fiecare zi tot mai mult! Hristos a inviat!

Anul acesta, cu ocazia sfintei sarbatori a Invierii Domnului, imi doresc ca iepurasul sa nu uite adresa ta, ci sa vina impovarat cu bunatati si, mai ales, sa isi aminteasca sa iti dea cadoul meu: un plic cu o mie de pupici. Sarbatori fericite!

Imi doresc ca ingerii sa te protejeze si fericirea sa te inconjoare oriunde mergi. Paste fericit, iubirea mea!

singura data pe an este Pastele. O zi speciala, imbogatita de aroma bucatelor traditionale, de parfumul florilor de primavara si de-al tau! Paste fericit!

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa iti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil.

În această zi de sărbătoare vreau să va urez ție și familiei tale multă sănătate, înțelepciune și putere. Paște Fericit 2015!

Să te protejeze îngerii, supărările să treacă, bunăstarea să te îmbrățișeze, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Hristos a Înviat!

Fie că sfântă sărbătoare a învierii Domnului să va aducă cele patru taine divine: lumina, înțelepciune, dragoste, speranța. Un Paște Fericit!

Lumina Sfintei Învieri să ajungă la sufletul tău și în inimile voastre bucurându-va de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Fie că Sfântă sărbătoare de Paște să va aducă lumina, căldură și sănătate. Hristos a Înviat!

Fie că Sfântă Lumina de Paște să va lumineze calea cea bună spre fericire și bucurie. Paște Fericit!

Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!

MESAJE DE PAȘTE.Fie că bucuria Învierii Domnului să va aducă în suflet liniște, pace și fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Cu lumânări aprinse și sufletul curăț să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!

Sărbători fericite încărcate de lumina, seninătate, bucurie și dragoste!Cel mai frumos e atunci cand suntem multumiti si fericiti cu ce avem si invatam sa ne bucuram de dragostea care sigur multi nu o au si mai presus de acestea invatam in viata sa o pretuim si invatam sa traim iubind acelasi om care ne e suflet pereche, ne e destinat. Sa ai parte de toata dragostea de la cel de langa tine sa o dai in mod altruist inapoi si sa va pretuiti clipa ca si cum ar fi mereu ultima. Pretuiti lumina din viata vostra.

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Ne este data sa o acceptam si s-o intelegem.

Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni….Hristos a Inviat!

Bucuria vine din lucruri marunte. Linistea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecaruia. Paste Fericit!

Cei care se razboiesc sa aduca pace, cei care urasc sa stie sa iubeasca, cei bogati sa daruiasca si sa se bucure de Paste.

Cel mai frumos e atunci cand suntem multumiti si fericiti cu ce avem si invatam sa ne bucuram de dragostea care sigur multi nu o au si mai presus de acestea invatam in viata sa o pretuim si invatam sa traim iubind acelasi om care ne e suflet pereche, ne e destinat. Sa ai parte de toata dragostea de la cel de langa tine sa o dai in mod altruist inapoi si sa va pretuiti clipa ca si cum ar fi mereu ultima. Pretuiti lumina din viata vostra.

Umbla veste-n tot orasul cum ca vine iepurasul
Sa v-aduca pe-nserat Paste bun si Luminat!

Anul acesta cu ocazia sfintei sarbatori a Invierii Domnului iti doresc ca iepurasul sa nu uite adresa ta sa vina la tine impovorat cu bunatati si mai ales sa isi aminteasca sa iti dea cadoul meu: un plic cu o mie de pupici. Sarbatori fericite!

Pe vremuri oamenii aveau inimi de aur si cruci de piatra, acum au inimi de piatra si cruci de aur, fie ca sfanta sarbatoare a invierii sa readuca aurul in inimile noastre, sa aveti parte de lumina in inimi si-n gand, credinta, sanatate si iubire. ” Paste fericit!

Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii.

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind alaturi de Craciun un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa intotdeauna mai exista o sansa de mantuire cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. Hristos a inviat!

E timpul sa fim impreuna de Invierea Domnului! Fie ca binecuvantarea cereasca sa se rasfranga asupra noastra a tuturor si sa ne faca mai buni, mai darnici si mai intelepti!

Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței și bucuriei cu bunătate și căldură în suflet. Hristos a înviat!

Iepurasul mustacios, e de Paste norocos. Nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: pasca, oul inrosit, cozonacul, mielul fript si un Paste Fericit!

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet Liniste si Pace si Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a inviat !

Sarbatori fericite incarcate de lumina, seninatate, bucurie si dragoste!

Sper sa nu te ocoleasca iepurasul nici anul acesta, desi stiu ca nu ai fost atat de cuminte precum incerci sa pari!

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa iti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil!

Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Hristos a inviat!

Invierea Domnului sa fie un moment de pace si iertare pentru toti.

Urez intotdeauna „Hristos a inviat!” persoanelor frumoase si inteligente. Craciun fericit!

Fie ca sfanta sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari!

Un iepuras cu boticul alb. A venit la voi in prag. Sa v-aduca oul rosu. Care sa va umple cosul. CIOCNITI? HRISTOS A INVIAT!

…e atata lumina in jur, pentru fiecare dintre noi. Lasa lumina sa intre in casa sufletului tau si te vei simti cu adevarat implinit…

Invierea Domnului sa va aduca armonie in casa si in gand, impacare si regasirea intelepciunii in sanul familiei. Hristos a inviat!

…si sarac si bogat ia lumina, este cuprins de smerenie, daruire si crede cu adevarat in minuni.

Iepurasul si-a pierdut agenda cu adrese… Traieste sarbatoarea cu adevarat, iepurasul va simti si va ajunge si la tine. Exista un iepuras care ne aduce fiecaruia dintre noi sentimentul sacru al Invierii Domnului.

…astazi fii intelegator, fii alaturi de cei dragi, fii cel care le iarta pe toate, fii in sentimentul Pastelui.

Dincolo de cadouri, de petreceri… se afla adevarata semnificatie a Pastelui, incearca sa-i dai lumina si sa o traiesti cu adevarat. Hristos a inviat!

„Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din suflet. Lumină vine din inima fiecăruia. Paște fericit! Un Paște fericit alături de cei dragi!”

„Liniște sufletească, belșug și lumină să vă aducă Sărbătoarea Învierii Domnului. Paste Fericit!”

„Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniștea și pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldura în suflete! Hristos a Înviat!”

„Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul și în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!”

„Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! Hristos a înviat!”

„Lumina și căldura Paștelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze mințile, să ne deschidă inimile spre iubire, credința și iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

„Învierea Domnului să vă aducă armonie în casa și în gând, împăcare și regăsirea înțelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!”

„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie ca promisiunea de Paște să îți umple inima de pace și bucurie! Paste fericit!”

„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cânta suav, îmi șoptesc ca Pastele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paste fericit!”

MESAJE DE PAȘTE.Invierea Domnului sa-ti umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de ganduri frumoase si inima de iubire! HRISTOS A INVIAT!

Azi, in zi de sarbatoare sa coboare linistea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viata si sa va aduca renasterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunatate si caldura in suflete! Hristos a Inviat!

Redescoperă sentimentele sincere ce ți se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste și sprijin și la fel de iubitor și plin de caldură cum numai tu știi să fii! Paste fericit.

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paște Fericit!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Paște fericit!

Să te protejeze îngerii, supărările să treacă, bunăstarea să te îmbrățișeze, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Hristos a Înviat!

Invierea Domnului sa iti aduca in suflet bucurie si iubire. Paste Fericit alaturi de cei dragi!

Invierea Domnului sa va aduca armonie in casa si in gand, impacare si regasirea intelepciunii in sanul familiei. Hristos a inviat!

Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare intrebare! Invierea Domnului sa iti aduca in suflet bucurie si iubire. Paste fericit, alaturi de cei dragi!

Pentru unii, Paștele e un moment de întregire a familiei, în care își doresc pace și bucurie. Pentru alții, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de școală. Pentru mine e pur și simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtășesc cu voi. Paște fericit!

Liniste sufleteasca, belsug si lumina sa va aduca Sarbatoarea Invierii Domnului. Paste Fericit!!!

Cu ocazia Învierii Domnului vrem să va urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. Hristos a Înviat!

Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și baftă la ciocnit ouă!

Să va bucure Dumnezeu, să va dea sănătate, să aveți putere, iar bucuriile să țină la distanță toate necazurile! Paște Fericit!

Un iepuraș cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roșu, care să vă umple coșul. Hristos a înviat!

Poate o sa ti se para complet lipsit de originalitate, dar stii ca vorbele simple sunt si cele mai frumoase. Asa ca Hristos a inviat!

Sfintele Sarbatori de Paste sa va aduca lumina in suflet! Hristos a inviat!

În această zi de sărbătoare vreau să va urez ție și familiei tale multă sănătate, înțelepciune și putere. Paște Fericit!

Iepurasul mustacios e de Paste norocos,nu-ti lasa cadou in ghete,are el alte secrete: cozonac,oul inrosit si un Paste Fercit!!!

Lumina si caldura sarbatorilor de primavara printre care si Pastele sa ne incalzeasca sufletele,sa ne lumineze mintile,sa ne deschida inimile spre iubire,credinta,iertare.Sa fim mai buni,sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara si sa daruim iubire celor dragi.

Pentru a intelege sacrificiul suprem trebuie doar sa fim mai buni,mai iertatori,mai ingaduitori,mai intelepti,mereu cu lumina in suflet,ganduri si simtiri.Hristos a inviat!

Ou inrosit, miel rumenit, cozonac marit, Paste fericit. Fie ca aceasta sarbatoare sa va aduca multa nadejde si pace in viata.

Un Paste fericit cu credinta, speranta si iubire ! La fel ca Domnul Cristos, prin jertfa, efort si suferinta sa ajungem la biruinta ! Cristos a inviat!

Iepurasul mustacios e de Paste norocos,nu-ti lasa cadou in ghete,are el alte secrete: cozonac,oul inrosit si un Paste Fercit!!!

Lumina si caldura Pastelui sa ne incalzeasca sufletele, sa ne lumineze mintile, sa ne deschida inimile spre iubire, credinta, iertare. Sa fim mai buni, sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara si sa daruim iubire celor dragi. SARBATORI FERICITE SI LINISTITE!

Minunea Invierii sa va aduca in suflet impacare , armonie si iertare. Priviti cu seninatate inainte si bucurati-va de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru dumneavoastra.

Pentru a intelege sacrificiul suprem trebuie doar sa fim mai buni,mai iertatori,mai ingaduitori,mai intelepti,mereu cu lumina in suflet,ganduri si simtiri.Hristos a inviat!

Hristos a inviat!Sarbatoarea Invierii Domnului,binecuvantata de lumina sfanta sa aduca sentimente calde,bogatie sufleteasca si bunastare intr-un ou inrosit de iubire si intr-un cozonac delicios precum voia buna!

iepurasul si ouale de pasti simbolizeaza venirea pastelui.Sa -l asteptam cu drag ca un fiecare an sosirea Pastelui:)

Fie ca sfintele sarbatori sa ne faca viata mai frumoasa,casa mai bogata si masa inbelsugata.Fie ca invierea Mintuitorului sa ne faca sa aducem lumina,caldura si iubire in suflet,inimile si gindurile celor dragi si fie ca Hristos a inviat pentru fiecare.

In noaptea invierii Cind clopotele bat Si aici in departare Iisus Hristos a inviat!!!

Aminteste-ti de ISUS Hristos cel care a Murit si a inviat pentru tine

Invierea Domnului Isus sa aduca in sufletul tau Iubire si Bucurie! Nu uita ca destinul SAU a fost „CRUCEA”, scopul SAU a fost „DRAGOSTEA”, motivui LUI ai fost tu! HRISTOS A INVIAT!!!!!

Cunoastem viata pentru ca El a cunoscut moartea. Simtim bucuria pentru ca El a simtit tristetea. Suntem liberi pentru ca Hristos a inviat! Sarbatori fericite!

Christos a inviat oferindu-ne o viata plina de speranta, bucurie si pace

Invierea Domnului sa iti aduca in suflet bucurie si iubire. Paste fericit, alaturi de cei dragi!

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa iti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil!

SARBATORI SENINE SI PACE IN SUFLET!!!! Priveste prin credinta spre Golgota, spre cununa de spini, pune mana in ranile cuielor, opreste-te si asculta soapta lui ISUS: „Pentru tine am facut-o.”

Invierea Domnului Isus sa aduca in sufletul tau Iubire si Bucurie! Nu uita ca destinul SAU a fost „CRUCEA”, scopul SAU a fost „DRAGOSTEA”, motivui LUI ai fost tu! HRISTOS A INVIAT!!!!!

Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Hristos a inviat!

Invierea Domnului sa fie un moment de pace si iertare pentru toti.

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet Liniste si Pace si Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a inviat !

Sarbatori fericite incarcate de lumina, seninatate, bucurie si dragoste!

…e atata lumina in jur, pentru fiecare dintre noi. Lasa lumina sa intre in casa sufletului tau si te vei simti cu adevarat implinit…

Minunea Invierii sa iti aduca in suflet impacare, armonie, iertare si iubire! Priveste cu seninatate inainte si bucura-te de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru tine!
„ISUS A FOST UN CRIN PRINTRE SPINI, IAR TU PRIN DRAGOSTEA LUI AI DEVENIT UN CRIN PRINTRE CRINI”. LA MULTI ANI SI HRISTOS A ANVIAT.

Sa-i multumim lui Hristos pentru darul vietii!

Fie ca Invierea Domnului sa iti aduca bucurie in suflet, la toata familia ta si sa nu uitati niciodata de Dumnezeu ca el este Tatal nostru, al tuturor. Va urez un Paste Fericit!

Fie ca Lumina Sfanta a Invierii sa va calauzeasca!

Fie ca Sfanta Sarbatoare de Pasti sa va coboare in suflet minunea Invierii. Multa caldura, pace si liniste in suflet. Hristos a Inviat!

Fie ca Sfintele Pasti sa va lumineze sufletul si casa, sa va aduca numai bucurie si sanatate, iar Dumnezeu sa va aiba in paza!

Iepurasul mustacios, e de Paste norocos. Nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: pasca, oul inrosit, cozonacul, mielul fript si un Paste Fericit!

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet Liniste si Pace si Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a inviat !

Sarbatori fericite incarcate de lumina, seninatate, bucurie si dragoste!

Sper sa nu te ocoleasca iepurasul nici anul acesta, desi stiu ca nu ai fost atat de cuminte precum incerci sa pari!

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa iti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil!

Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Hristos a inviat!

Invierea Domnului sa fie un moment de pace si iertare pentru toti.

Urez intotdeauna „Hristos a inviat!” persoanelor frumoase si inteligente. Craciun fericit!

Bucuria vine din lucruri marunte. Linistea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecaruia. Paste Fericit!

Fie ca sfanta sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari!

Un iepuras cu boticul alb. A venit la voi in prag. Sa v-aduca oul rosu. Care sa va umple cosul. CIOCNITI? HRISTOS A INVIAT!

…e atata lumina in jur, pentru fiecare dintre noi. Lasa lumina sa intre in casa sufletului tau si te vei simti cu adevarat implinit…

Invierea Domnului sa va aduca armonie in casa si in gand, impacare si regasirea intelepciunii in sanul familiei. Hristos a inviat!

…si sarac si bogat ia lumina, este cuprins de smerenie, daruire si crede cu adevarat in minuni.

Iepurasul si-a pierdut agenda cu adrese… Traieste sarbatoarea cu adevarat, iepurasul va simti si va ajunge si la tine. Exista un iepuras care ne aduce fiecaruia dintre noi sentimentul sacru al Invierii Domnului.

…astazi fii intelegator, fii alaturi de cei dragi, fii cel care le iarta pe toate, fii in sentimentul Pastelui.

Dincolo de cadouri, de petreceri… se afla adevarata semnificatie a Pastelui, incearca sa-i dai lumina si sa o traiesti cu adevarat. Hristos a inviat!

Bucuria vine din lucrurile marunte, dragostea fata de frumos vine din trairile noastre. Traieste cu adevarat Invierea Domnului.

… te vindeci de invidie, de ura, de orgoliu si devii mai bun, mai intelegator.

Hristos a inviat! Fie ca lumina Invierii sa iti umple sufletul de speranta, liniste, bucurie si iubire!

Bafta la ciocnit si fie ca iepurasul sa nu te ocoleasca! Paste fericit alaturi de cei dragi!

As vrea sa petrecem Pastele impreuna. Desi stiu ca nu e posibil, iti voi fi alaturi cu sufletul si sper ca speranta Invierii sa mi te aduca aproape in curand! Paste fericit!

M-a contactat iepurasul si mi-a zis ca eu o sa fiu cadoul tau de Paste. Sunt putin in dilema! Ar trebui ca in dimineata de Paste sa ajung in gradina ta dar parca tu nu ai gradina… sa vin pe balcon? Astept raspuns!

Mi-am facut ‘wishlist-ul’ de Paste… te vreau pe tine in gradina, in casa, in ganduri si in suflet! Daca dai reply, inseamna ca mi-am primit cadoul asa ca iepurasul poate sa isi vada de treaba anul asta!

Minunea Invierii sa iti aduca in suflet impacare, armonie, iertare si iubire! Priveste cu seninatate inainte si bucura-te de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru tine!

Abia astept sa ajung langa voi, cei dragi sufletului meu. Pana atunci aveti grija de voi si faceti curatenie in casa si in suflete. Se apropie Marea Sarbatoare a Invierii Domnului. Sa a intampinam cum se cuvine!

Sufletul mi se umple de lumina gandindu-ma la sarbatoarea ce se apropie, la noaptea de Inviere, la mine si la tine, la sentimentele ce ne apropie in fiecare zi mai mult! Hristos a Inviat

Redescopera sentimentele sincere ce ti se adapostesc in suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste si sprijin si la fel de iubitor si plin de caldura cum numai tu stii!

De paste te provoc la concurs de spart oua. Am o presimtire ca voi fi cel mai bun sau ca te voi lasa sa castigi daca iepurasul ma va umple de generozitate si compasiune! Ce zici? Te risti?

Vine o zi …cand pasesti cu smerenie pragul casei …cand gasesti sursa de bucurie in sufletele oamenilor… …cand se-mparte lumina pentru fiecare: sarac si bogat… Inca de copil ai inceput sa iubesti aceasta sarbatoare. Vine Pastele… Sarbatoarea Inaltarii Domnului!

Gaseste calea spre daruire, iertare, intelegere… Cauta sa fii mai bun, sa fii aproape cu sufletul de cei care-ti sunt si prieteni, si dusmani.

Bogatia sufleteasca este darul cel mai de pret pe care il aduce iepurasul. Imparte celor dragi cadouri: bucurie, voie buna, liniste sufleteasca si intelegere.

Intalneste cu evlavie, pietate si armonie acest moment unic- Inaltarea Domnului.

Sarbatoarea Invierii revarsa speranta, intelegere si bucurie in lacasul fiecaruia dintre noi. Deschide-ti inima si paseste cu piosenie in acest cadru sacru.

Pastele ramane cea mai importanta sarbatoare crestina, cea mai vasta atat in semnificatii cat si in obiceiuri. Traieste de Pasti, prin rugaciune, o adevarata sarbatoare.

Poti sa te maturizezi, sa te cultivi, dar nu vei putea renunta niciodata la bunatatile mesei de Paste!

„Anul acesta iepurașul o să vină la tine încărcat cu bunătăți și o să-ți dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine”.

„Un iepuraș cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roșu, care să vă umple coșul. Hristos a înviat!”

„Cu ocazia Învierii Domnului vrem să va urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. Hristos a Înviat!”

„Să va bucure Dumnezeu, să va dea sănătate, să aveți continuitate, iar bucuriile să țină la distanță toate necazurile! Paște Fericit!”

„În această zi de sărbătoare vreau să va urez ție și familiei tale multă sănătate, înțelepciune și putere. Paște Fericit!
Să te protejeze îngerii, supărările să treacă, bunăstarea să te îmbrățișeze, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Hristos a Înviat!”

„Fie că sfântă sărbătoare a învierii Domnului să va aducă cele patru taine divine: lumina, înțelepciune, dragoste, speranța. Un Paște Fericit!”

MESAJE DE PAȘTE. „Lumina Sfintei Învieri să ajungă la sufletul tău și în inimile voastre bucurându-va de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!”

„Fie că Sfântă sărbătoare de Paște să va aducă lumina, căldură și sănătate. Hristos a Înviat!”

„Fie că Sfântă Lumina de Paște să va lumineze calea cea bună spre fericire și bucurie. Paște Fericit!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

„Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!”

„O singură dată pe an e Paștele. O zi specială, îmbogățită de aroma bucatelor tradiționale și parfumul florilor de primavară și al tău! Paște fericit!”

„Pentru unii, Paștele e un moment de întregire a familiei, în care își doresc pace și bucurie. Pentru alții, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de școală. Pentru mine e pur și simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtășesc cu voi. Paște fericit!”

„Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să știe să iubească, iar cei bogați să învețe să dăruiască. Hristos a înviat!”

„Sper ca Paștele să-ți întărească încrederea și speranța! Hristos a înviat!”

„Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Paște fericit!”

„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet liniște, pace și fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!”

„Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paște Fericit!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ți aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță. Clipe de neuitat alături de cei dragi și numai realizări!”

„O data pe an e Paștele. O zi specială, plină de arome ale bucatelor alese și parfumul florilor de sezon. Paște Fericit!”

„Sper că Sfântă sărbătoare de Paște să îți aducă lumina și multă fericire în inimă. Hristos a Înviat!”

„Fie că bucuria Învierii Domnului să va aducă în suflet numai lumina și fericire și mult timp petrecut alături de cei aproape inimii tale. Paște fericit și Hristos a Înviat!”

„Sărbători luminoase și pace interioară! Paște Fericit împreună cu familia ta!”

„Hristos a Înviat! Va doresc sănătate, bucurie și cât mai multe clipe petrecute în prezența familiei și a celor dragi. Paște Fericit!”

„Învierea Domnului să îți aducă în suflet dragoste și fericire. Un Paște Fericit alături de apropiați!”

„A venit Paștele; ți-a adus mireasma dulce a florilor și ciripitul suav al păsărilor. Îmi doresc ca toate acestea să îți însenineze zilele. Paste Fericit!

„Îți doresc să sărbătorești fiecare zi ca și când ar fi ziua sfântă a Învierii! Nu uita să te bucuri chiar și de lucrurile mărunte din viața ta și să îi apreciezi pe cei dragi. Sărbătoarea Paștelui să vă aducă mai aproape! Îți urez din toată inima un Paste Fericit!”

„Fie că sărbătoarea Învierii Domnului să va arate calea spre fericire și bucurie. Hristos a Înviat!”

„E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău și te vei simți cu adevărat împlinit”.

„Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îți umple sufletul de speranță, liniște, bucurie și iubire!”

„Aș vrea să petrecem Paștele împreună. Deși știu că nu e posibil, îți voi fi alături cu sufletul și fie ca speranța Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paște fericit!”

„Redescoperă sentimentele sincere ce ți se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste și sprijin și la fel de iubitor și plin de caldură cum numai tu știi să fii!”

MESAJE DE PAȘTE.Cu lumanari aprinse si sufletul curat sa spunem impreuna HRISTOS A INVIAT!

Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste!

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ți aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță. Clipe de neuitat alături de cei dragi și numai realizări!

Paste mielul fericit, oul sade inrosit, de rusine s-a scumpit. Iubitul iepuroi sa-ti aduca euroi, fericire, sanatate, mult noroc si spor la toate!

Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va calauzeasca pasii pe drumul vietii!

Fie ca lumina Invierii sa iti umple sufletul de speranta, liniste, bucurie si iubire! As vrea sa petrecem Pastele impreuna. Desi stiu ca nu e posibil, iti voi fi alaturi cu sufletul si fie ca speranta Invierii sa mi te aduca aproape in curand! Paste fericit!

Fie ca spiritul Sfant al Sarbatorilor de Paste sa va lumineze sufletele si casele! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va ocroteasca!

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet liniste, pace si fericirea de a petrece aceste clipe magice alaturi de cei dragi. Hristos a inviat!

Iepurasul mustacios e de Paste norocos, nu-ti lasa cadou in ghete, are el alte secrete: cozonac,oul inrosit si un Paste Fercit!!!

Gaseste calea spre daruire, iertare, intelegere… Cauta sa fii mai bun, sa fii aproape cu sufletul de cei care-ti sunt si prieteni, si dusmani.

Sfintele sarbatori de Paste sa va aduca liniste in suflet, multa bucurie, sanatate, fericire si puterea de a darui si ajuta se
menii. Hristos a Inviat!

Intalneste cu evlavie, pietate si armonie acest moment unic- Inaltarea Domnului

Sa aveti parte de un Paste Fericit alaturi de cei dragi, de o viata mai frumoasa si de un an mai bun!

Pentru a intelege sacrificiul suprem trebuie doar sa fim mai buni, mai iertatori, mai ingaduitori, mai intelepti, mereu cu lumina in suflet, ganduri si simtiri. Hristos a inviat!

Lumina si caldura sarbatorilor de primavara printre care si Pastele sa ne incalzeasca sufletele, sa ne lumineze mintile, sa ne deschida inimile spre iubire, credinta, iertare. Sa fim mai buni, sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara si sa daruim iubire celor dragi.

Ou inrosit, miel rumenit, cozonac marit, Paste fericit. Fie ca aceasta sarbatoare sa va aduca multa nadejde si pace in viata.

Un Paste fericit cu credinta, speranta si iubire ! La fel ca Domnul Christos, prin jertfa, efort si suferinta sa ajungem la biruinta ! Christos a inviat!

Minunea Invierii sa va aduca in suflet impacare , armonie si iertare. Priviti cu seninatate inainte si bucurati-va de un nou inceput alaturi de tot ceea ce conteaza pentru dumneavoastra.

Fie ca Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa va calauzeasca pasii, sa va aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma voastra! HRISTOS A INVIAT!

„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet liniște, pace și fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!”

„Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste!”

„Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și baftă la ciocnit ouă!”

„Lumina Sfintei Învieri să îți aducă bucurie, iubire și o minune care să îți schimbe viața în cel mai frumos mod posibil!”

„Sfânta sărbătoare de Paște este un moment în care dragostea, pacea și seninătatea se unesc în numele Domnului. Hristos a înviat!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ți aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranță. Clipe de neuitat alături de cei dragi și numai realizări!”

„E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău și te vei simți cu adevărat împlinit.
Bucuria vine din lucrurile mărunte, dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Trăiește cu adevărat Învierea Domnului!”

„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”

„Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea ce se apropie, la noaptea de Înviere, la mine și la tine, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi tot mai mult! Hristos a înviat!”

„Redescoperă sentimentele sincere ce ți se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste și sprijin și la fel de iubitor și plin de caldură cum numai tu știi să fii!”

Asa cum soarele mangaie fiecare floare, dandu-i prospetime si vitalitate, asa si Dumnezeu sadeste in sufletul fiecarui om iubire si bunatate.

Un inger blind din cer coboara,
Se roaga-n taina,apoi zboara.
De-acolo sus el ne trimite:
Un zimbet blind,o raza calda,
Si 3 cuvinte:
Hristos a inviat!

Bucuria vine din lucruri marunte. Linistea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecaruia. Paste Fericit!

Fie ca prin miracolul invierii sa primiti partea de duhovnicie, care sa creasca pacea interioara, puterea faptei intru adevar si desavarsire.

Lumina invierii Domnului nostru Isus Hristos sa va lumineze fiecare clipa din fiecare zi PASTE FERICIT !

Doresc ca in acest an Hristos sa invie in inimile si viata voastra…Sa va de-a pace, bucurie si „tarie” ca sa spune-ti si altora ca HRISTOS A INVIAT !!!

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Un fapt care ne priveste pe noi, ne este data sa o dobandim si s-o intelegem. Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni….Hristos a Inviat!

Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas si un raspuns la fiecare intrebare. Pasti fericit!

Credinta face totul posibil, dragostea face totul usor. Pasti fericit!

Ce-am fi fost azi daca nu ar fi fost El ieri. Cunoastem viata pentru ca El a cunoscut moartea. Simtim bucuria pentru ca El a simtit tristetea. Suntem liberi ca Hristos a inviat!

Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va apere de toate relele stiute si nestiute. Sa aveti parte de sanatate si de mult bine.

Doresc ca in acest an Hristos sa invie in inima si viata ta…Sa iti de-a pace, bucurie si „tarie” ca sa spui si altora ca HRISTOS A INVIAT…IN INIMA TA !!! :-))

Priveste prin credinta spre Golgota, spre cununa de spini, pune mana in ranile cuielor, opreste-te si asculta soapta lui ISUS: „Pentru tine am facut-o.” Sarbatori fericite! HRISTOS A INVIAT!

Fie ca Lumina Divina a Sfintelor Paste sa iti aduca tot ceea ce poate fi mai bun pe lume, Bunul Iisus prin jertfa lui sa-ti fie alaturi toata viata, mereu viu in sufletul fiecaruia si astfel vom trai vesnic! Hristos a-nviat!

Sunt zile cand trebuie sa ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste cu inima calda si mai deschisa, cand lumina sfanta coboara in casele si in inimile noastre… PASTE FERICIT!

Mireasma Sarbatorilor Pascale sa fie un moment unic de intoarcere spre pietate, armonie, speranta, toleranta, evlavie… HRISTOS A INVIAT!

Sfanta sarbatoare de Paste este un moment in care dragostea, pacea si seninatatea se unesc in numele Domnului. Hristos a inviat!

Hristos a inviat! Si asta se simte in orice are viata, in firul ierbii, in cantul pasarilor, in seninul cerului.

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Un fapt care ne priveste pe noi, ne este data sa o dobandim si s-o intelegem. Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni… Hristos a Inviat!

„Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

„Sper ca Paștele să-ți întărească încrederea și speranța! Hristos a înviat!”

„Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Paște fericit!”

MESAJE DE PAȘTE.„De Paște te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimțire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câștigi dacă iepurașul mă va umple de generozitate și compasiune! Ce zici? Te bagi?”

„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate. Paște fericit!”

„Iepurașul mustăcios, și-a luat ciorapii pe dos și mi-a zis în două șoapte, să-ți dau un mesaj de Paște”.

„Sper să nu te ocolească iepurașul nici anul acesta, deși știu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!”

„Iepurașul mustăcios, e de Paște norocos. Nu-ți lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroșit, cozonacul, mielul fript și un Paște fericit!”

„Un iepuraș cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roșu, care să vă umple coșul. Hristos a înviat!”

„M-a contactat iepurașul și mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paște. Sunt puțin în dilemă! Ar trebui ca în dimineața de Paște să ajung în gradina ta dar parcă tu nu ai gradină. Să vin pe balcon? Aștept răspuns!”

„Mi-am facut ”wishlist-ul” de Paște. Te vreau pe tine în gradină, în casă, în gânduri și în suflet! Dacă dai reply, înseamnă că mi-am primit cadoul așa că iepurașul poate să își vadă de treabă anul ăsta!”

„De Paște te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimțire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câștigi dacă iepurașul mă va umple de generozitate și compasiune! Ce zici? Te bagi?”

„Poti să te maturizezi, să te cultivi, dar nu vei putea renunța niciodată la bunătățile mesei de Paște!”

„Cu pască și cozonac/ Ou roșu, miel și stufat/ Să aibă și cel sărac/ Să se simtă-ndestulat/ Nu doar el, parlamentarul/ Care ne cheltuiește banul/ Cu salarii și diurne/ Cu ”n” conturi unde-i pune”.

16 iepurași: opt se spionează, cinci sunt la somnic și frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paște fericit!

„Iepurașul mustăcios, și-a luat ciorapii pe dos și mi-a zis în două șoapte, să-ți dau un mesaj de Paște”.

„Anul acesta iepurașul o să vină la tine încărcat cu bunătăți și o să-ți dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine”.

„M-a contactat iepurașul și mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paște”.

De Paști – Tudor Arghezi

La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.

Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velnițe și covoare,
Și ard în potire
Mireasma subțire.

Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroșii copii.

La Paști – George Coșbuc

Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare
Și salciile-n albă floare-
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți în vale
Și doi de se-ntâlnesc în cale
Își zic:Hristos a înviat!
Și rade-atata sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetisor
Nevaste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vietii-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Nicolae Iorga – Nu l-au cunoscut

Oricât de sfânt era Iisus
Și cât de lămurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Și ai săi nu l-au cunoscut.

A trebuit ca trupul său
De mucenic să-l bata-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Și că la ceruri să se suie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Dr. Francesco Capelletti, copilul-actor, chirurgul pur-sânge și icoana tatălui. Destine de filme la Floreasca
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului