Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce trebuie să faci în prima zi din 2015 pentru a avea noroc tot anul

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce trebuie să faci în prima zi din 2015 pentru a avea noroc tot anul
Publicat: 01/01/2015, 12:49
Actualizat: 09/01/2020, 07:33

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Românii petrec la cumpăna dintre ani cu veselie, păstrând o parte dintre practicile păgâne – despre care spun că îi apără de rele și de îi țin sănătoși și prosperi pentru un an întreg -, dar și cu obiceiuri noi, împrumutate, și îl sărbătoresc în prima zi din an pe sfântul „păzitor de duhuri rele”.

Un număr mare de practici magice și ritualuri se săvârșeau în această zi, ce marchează începutul, nu doar al unui nou an, dar și, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viață.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreț, numele lui fiind considerat de alții drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creștinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfășurarea practicilor magice.

Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, care, în funcție de cunoașterea tradițiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelență – este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Colinde de Sfântul vasile

Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieții omului simplu de la țară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc. Astfel, „Semănatul”, „Plugușorul”, „Plugul cel Mare” și „Vasilica” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului și au o valoare colectivă puternică. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile „magiei primei zile” se integrează și textele ce urează bunăstare fizică și materială individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiați sănătate și putere de muncă).

De 1 ianuarie, există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor. Astfel, țiganii au obiceiul să colinde cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele, tradiție denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, se despart, dezgătind căpățâna și luându-și fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.

În Mehedinți, în Ajunul noului an, seara, vin părinții cu copiii la moașă, aducând plocon. Moașa se pregătește cu colaci împodobiți cu bănuți. Asistată de mamă, moașa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină și-i ridică la grinda casei urându-le: „Bine-au venit nepoții! Ca la ziua de azi, la anul și la mulți ani! Să crească și să trăiască, cu norocul să se hrănească!”. Obiceiul poartă numele de „Masa Moașei”.

Un obicei săvârșit colectiv de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceștia dezleagă anul și rodul colindând pe ulițe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forțelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei etc. De asemenea, feciorii dezleagă și cununiile, cu un descântec: „Slobozim câșlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblați, feciori,/ Să fie pețitori”.

În tradiția populară se mai spune că așa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, așa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice și se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credința că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. Tot de Sfântul Vasile, femeile beau și joacă fusul și furca, pentru a crește cânepa peste an.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Semnificația mersului cu sorcova

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuți. Sorcova este un substitut al divinității fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviți viață lungă, sănătate și prosperitate. Sorcova era confecționată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vișin, prun) sau de trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moș Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală și cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are atașat un colopoțel.

Sorcova, simbol al vegetației de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale. Copiii, după ce își sorcovesc părinți și rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc textul augural „Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul și la mulți ani!”, ating ritmic cu Sorcova ușa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agățată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Tradiția populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate și de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-și pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi”.

Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că așa cum porcul râmă numai înainte, tot așa va merge și omul spre belșug.

Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.

Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradițiilor, cum e ziua de Anul Nou așa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credința populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină și senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.

Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a anului nou, a trăit între anii 330 și 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți credincioși și înstăriți, Emilia și Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile și-a îmbogățit cunoștințele învățând în școlile din Cezareea, Bizanț și Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălțat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris și cuvânt, luminând creștinătatea și apărând dogma Sfintei Treimi. A murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creștină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

În tradiția populară, Sfântul Vasile apare înfățișat cu mai multe „chipuri”. Astfel, el apare ca unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele, cu „mare putere asupra dracilor”. Astfel, cu rugăciunile lui se scot duhurile rele și necurate din oameni.

De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche și a primit numele „Vasile”. Numele Hristos (creștin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat;

Pe de altă parte, Sfântul Vasile apare ca „mare bețiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri și chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoțel și i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura. Sfântul Vasile este reprezentat ca „împăratul iubirilor”: el petrece, iubește, joacă și cântă.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25...
Doliu la Hollywood. Vedeta din „Line of Duty” a murit neașteptat, la 59 de ani
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Oameni buni, grijă mare la suflet, grijă mare la oameni". Sfârșit tragic pentru Teodor Popescu....
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii