Cu motoarele pornite

Din Bucureștii înzăpeziți, trimit mărturie. Și mă bucur și eu, cum se bucură dimineața copiii, trăgând perdeaua și văzând că s-a făcut nu zi, ci alb, de primul semn real al iernii în oraș. Sigur că ninge. Pentru că încă e februarie. Ba chiar și-n martie, dacă am fi, n-ar cădea tocmai cinstit să ne minunăm de spectacolul în fulgi și viscol de afară.

Și cum putea veni mai potrivit acest val de frig și de nămeți, dacă nu în vacanța de… schi a celor mici. Aceia care nu au plecat în Poiană sau mai știu eu pe unde pentru o tură ca la carte de schi sau sanie, au în București acum pârtii suficiente pentru toate clinchetele de bucurie posibile. Așadar, zăpadă într-un oraș mai puțin blocat, mai puțin aglomerat la prima oră a dimineții. O fi suficient pentru ca autoritățile să își facă treaba?

CONTROVERSĂ Iranul vrea să atace cablurile de internet subacvatice și centrele de date dacă conflictul cu SUA va izbucni din nou. Cât de expus este internetul din regiune

23:56

ENERGIE Un oficial al Kremlinului dezvăluie cât a plătit UE pentru petrolul și gazele rusești de la începutul războiului din Ucraina. Sute de miliarde de dolari au ajuns în vistieria Rusiei

23:13

Chiar acum, scriind această mărturie, mă duc dintr-o parte în alta a Capitalei, ascultând o muzică mai puțin bună decât concertul în… nea diez de afară.

Văd bătrâni așteptând, cu gluga pe cap, în stațiile înzăpezite de tramvai, văd copii, de mână cu mama sau cu tata – sau cu amândoi, mergând pe mijlocul drumului, acolo unde sunt străduțe mici și mașinile trec mai rar. E toată lumea a lor, iarna. E toată lumea a lor, când ninge.

Și, de fapt, trecând și eu pe mijlocul străzii cândva, știu că, la un moment dat, nedorit, neplănuit, magia se mai risipește. Și rămân facturile la gaze – mereu prea mari, rămân oasele care se rup ușor la alunecarea pe gheață și care se construiesc infinit mai greu decât în copilărie, rămân mașinile de deszăpezire pe care le-am căutat și eu cu privirea în această dimineață ca de decembrie și pe care, deocamdată, nu le-am văzut nicăieri.

Dar ne facem noi loc prin nămeți, pe acolo pe unde nu e arteră principală, așa cum ne facem loc peste tot pe unde altora li se pare că n-am avea ce căuta.

Și-mi amintesc, zâmbind, desigur, de o știre de sâmbătă după-amiaza, când încă nu ningea afară, în care autoritățile locale bucureștene arătau cetățenilor că suntem pregătiți pentru valul alb ce era anunțat de meteorologi: zeci de mașini de intervenție în știrea respectivă, parcate simetric, cu luminile de avertizare aprinse și, desigur, pe vremea uscată de atunci și nu de acum, cu motoarele pornite…

Atenție, se filmează!

Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu