Ziua în care ne-am trezit

Săptămâna trecută, Gheorghe Hagi, regele, a împlinit 60 de ani. Eveniment care, într-o țară normală, ar fi trebuit să fie important pentru mai toți aceia care au ceva de spus, de scris, de transmis. Și, ce credeți? Chiar a fost important pentru țara noastră, care în atât de multe alte situații, uită să arate că un cămin normal, al unor oameni la fel.

Parcă, pentru o zi, ne-am trezit la realitate. Și am dat ceea ce era de dat pentru ca toate conștiințele să se trezească. Și să rămână treze. Parcă, pentru o zi, nu ne-a mai fost rușine nici să fim buni, nici să fim umili, nici să fim aceia care au rămas – fără voie – pe locul trei, patru, în orice mare competiție, pentru că există cineva care totdeauna marchează golul decisiv și ia locul întâi. Parcă, pentru o zi, au contat mai puțin toate celelalte date din buletinul de știri și s-au mai relaxat mușchii de pe fețele acelora care veneau cu informația

NEWS ALERT Spania este prima finalistă a Cupei Mondiale! Meci de senzație disputat la Dallas

00:00

FLASH NEWS Premierul britanic Keir Starmer, decorat de Emmanuel Macron cu cea mai înaltă distincție a Franței

23:31

Mă uitam la zâmbetul larg al lui Hagi, care nu trădează vârste, și mă gândeam că numai marii campioni, care trec de anumite borne ale vârstelor, mai pot reuși asta: să scoată ce e bun din oameni. Să scoată ce mai e bun din România.

Că, în rest, Dumnezeu cu mila. Și alegeri prezidențiale care deja arată ca un ring de la circ, și foame și frig prin mediul rural, pe unde promisiunile de astă toamna nu mai pot ține de bine, și crime în stradă prin cartiere mărginașe ale unor orașe nu atât de îndepărtate, și haos pe șoselele pe care trei minute valorează mai mult decât viața întreagă.

Cam acesta a fost breaking newsul săptămânii trecute, de care unii se bucură și azi: Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani. Și e al nostru. Și se poartă, încă, de parcă ar fi al nostru, deși România nu i-a întors totdeauna loialitate și iubirea. L-au felicitat și președinții de club din Spania, nu de oriunde, ci de la Real Madrid și Barcelona, dar și colegi de teren sau de atitudine care îi înțeleg zbuciumul.

I-au cântat „la mulți ani” copiii de la Farul și l-au bucurat polițiștii de la rutieră, din București, care l-au oprit ca să îi ureze viață lungă, plină de bucurii. „Așa să vă oprim și la 90 de ani”, au spus ei, mai luminoși și mai glumeți ca oricând, purtând uniforme serioase și insigne în piept.

România aceea a noastră, plină, rotundă, întreagă, a existat, din nou, pentru o zi. Pe 5 februarie 2025. Mulțumim, Gh. Hagi! Tot a dumneavoastră e performanța! Și tot a noastră rămâne nevoia de a fi buni. Dar buni cu adevărat, cum nu poți minți niciodată că ești, dacă privirea ranchiunoasă te trădează. Buni cu adevărat, cum ar merita copiii și nepoții noștri să vadă că suntem. Pentru că bunătatea se învață. Pentru că bunătatea, spre deosebire de ură, poate fi contagioasă. La mulți ani!

Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu