Anunțul președintelui Donald Trump privind o viitoare întâlnire la Budapesta cu omologul său rus, Vladimir Putin, a provocat o nouă undă de neliniște în mai multe capitale europene. Liderul american a salutat „progresele” unui dialog calificat drept „productiv” cu Moscova, în timp ce o întrevedere preliminară între miniștrii de externe Marco Rubio și Serghei Lavrov este menită să pregătească summitul.
În mesajul publicat pe rețeaua Truth Social, Donald Trump a precizat că a abordat și chestiunea schimburilor comerciale americano-ruse, sugerând că o eventuală ridicare a sancțiunilor împotriva Moscovei ar putea deveni posibilă în cazul unei înțelegeri. O întrebare se impune de la sine: cum va reacționa Uniunea Europeană într-un asemenea scenariu ? Intrebarea trebuie sa ne-o punem.
Pentru București, asemenea vești tulbură din nou calmul celor care fabrică, cu o disciplină docilă, narațiunile oficioase. O parte a establishmentului intelectual românesc continuă să-și calibreze interpretările pe ecourile vechii administrații democrate de la Washington, însă declarațiile noului președinte american — potrivit cărora Statele Unite nu pot furniza Ucrainei rachete Tomahawk din cauza stocurilor limitate — riscă să provoace un disconfort suplimentar.
Dincolo de reacțiile emoționale, vestea unui nou summit Trump–Putin dezvăluie câteva realități esențiale. Mai întâi, dialogul americano-rus, departe de a fi întrerupt, continuă într-o formă discretă, dar constantă. Apoi, Budapesta se impune tot mai clar ca loc de convergență între cele două mari puteri globale.
Rolul Ungariei nu este deloc întâmplător. Atât Washingtonul, cât și Moscova sunt interesate ca Viktor Orbán să rămână la conducerea guvernului de la Budapesta după alegerile legislative din aprilie 2026. Premierul maghiar este, de fapt, recompensat pentru perseverența cu care a cultivat imaginea unei țări-punte între Est și Vest — un rol pe care puține capitale europene îl pot juca astăzi cu aceeași siguranță și dezinvoltură.
Ne putem aminti de vara anului 2024, când, în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, Viktor Orbán a vizitat Kievul, Moscova și Beijingul, asumându-și rolul unui mesager pragmatic într-o Europă adesea paralizată de propriile dogme ideologice. Episodul rămâne ilustrativ: există o diferență între o președinție rotativă a Consiliului UE folosită cu viziune geopolitică și una redusă la eficiență birocratică, sub semnul „lupului dacic”, dar lipsită de proiect continental şi de curajul de a profita de acel moment de vizibilitate — preşedinţia semestrială a României din prima parte a anului 2019.
Participarea recentă a Ungariei la summitul de la Sharm el-Sheikh și asocierea sa cu discuțiile privind un dosar geopolitic major reprezintă o nouă recunoaștere a realismului diplomatic al Budapestei. Capitala maghiară își consolidează astfel statutul de actor cu personalitate pe harta globală, o prezență ascultată nu doar la Paris și Londra, ci și în Ierusalim sau în capitalele Orientului Apropiat.
Pentru România, momentul cere luciditate, nu reflexe. A ignora aceste manevre diplomatice ar însemna să ne condamnăm la statutul de spectatori într-o regiune care se reconfigurează, în timp ce alții îi trasează contururile.