Procurorul Pîrlog și asociația lui au intrat în vria corupției lui Lia!

Procurorul Pîrlog și asociația lui au intrat în vria corupției lui Lia!
Publicat: 11/05/2023, 18:54
Actualizat: 11/05/2023, 18:59

Lupii haștag-reziști puși de pază la oi au primit o lovitură grea. Unul dintre capii Asociației Inițiativa pentru Justiție, Sorin Lia a fost săltat de procurorii Curții de Apel Craiova. Asupra lui planează acuzații grave, de corupție, cum pe larg a scris până acum toată presa. Dar lângă cine și-a făcut veacul până acum domnul Sorin Lia? Lângă Bogdan Pîrlog, procuror șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București. Cine este domnul Pîrlog?

Unii spun că este o piesă din neo-sistemul din justiție care vrea să înlocuiască, încet dar sigur, sistemul paralel. Mie îmi este clar, însă, ce i-a mânat până acum pe ei, pe domnii de la această asociație, în luptă. Dorința de putere. Și ca să deții puterea, te faci frate cu dracul, te dai bine pe lângă mai-marii de care ține avansarea ta, te faci trompetă pentru cei care îți scriu partitura.

De aceea, cred eu, domnul Pîrlog avea prietenii durabile în fostul Consiliu Superior al Magistraturii. După plecarea procurorului șef Ionel Corbu, Pîrlog i-a luat locul în fruntea PTMTMB. Până acum, nu am auzit de mari anchete finalizate la Parchetul Militar pe care-l conduce, dar sunt destule voci care spun că procurorul Pîrlog se pregătește să sară într-o funcție mai înaltă și că ținta lui, curând, va fi la vârful Secției Parchetelor Militare după ce Cătălin Pițu s-a retras la pensie. El și copreședintele asociației Inițiativa pentru Justiție au fost creatori de scandaluri. După ce a deschis dosarul “10 august” și s-a erijat în erou național în căutare de vinovați printre oamenii Jandarmeriei, ca apoi să sară ca ars ori de câte ori cursul dosarului s-a schimbat de la clasare la retrimitere la parchet, aducând explicații publice care mai de care mai abracadabrante, procurorul Pîrlog a reușit să o scoată din sărite chiar și pe Gabriela Scutea, fostul procuror general al României.

Vă mai amintiți desigur speța. Scutea a sesizat Inspecția Judiciară pentru că Pîrlog s-ar fi autosesizat neregulamentar în cazul magistraților și jurnaliștilor filați la un restaurant de pe strada Eminescu din Capitală, pentru că avea el informații că acolo ar fi fost implicate personaje din serviciile secrete. Mai mult, la acea vreme, procurorul militar Pîrlog intenționa, cu tupeu, să o audieze chiar pe Scutea și pe adjunctul de atunci Bogdan Licu (azi judecător CCR). În cele din urmă, dosarul i-a fost luat și Scutea a infirmat actele din dosar efectuate de el.

Poate că domnul Pîrlog are pile mari, cine știe, de a ajuns Inspecția Judiciară să claseze această sesizare, ca și altele. Pentru că, din informațiile mele, puțini sunt cei care vor să se pună cu Pîrlog, sau mai bine zis contra lui. Totuși, din ce am aflat, și acum există pe rolul Inspecției Judiciare sesizări în lucru pe numele acestuia. Cel puțin trei. Aștept să văd deznodământul. Timpul îmi va demostra dacă #Reziștii din Justiție vor ajunge să răspundă cu ceva disciplinar sau vor fi lăsați să-și facă de cap în continuare. Sorin Lia cu siguranță va ajunge în instanță. Așa că… e mai greu cu joaca de-acum încolo!

Acuzațiile asupra lui Lia sunt grave. Mă întreb, însă, dacă nu cumva domnul Bogdan Pîrlog știa ce hram poartă partenerul său de asociație și l-a oblăduit până acum sau nu știa și a aflat abia acum cu cine s-a înhăitat!?

În urmă cu un an, cei doi procurori, Bogdan Pîrlog și Sorin Marian Lia au fost dați pe mâna Inspecției Judiciare după ce au deranjat grav o grămadă de colegi. Mai precis, 25 de procurori militari activi și 14 foști procurori au sesizat Inspecția Judiciara pentru tragerea la răspundere disciplinară a lui Bogdan Pîrlog pentru încălcarea Codului deontologic al magistraților și pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constând în “manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.  Aceleași acuzații i-au fost aduse și copreședintelui Asociației Inițiativa pentru Justiție, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, Sorin Marian Lia. La pachet, cei doi ar trebui să răspundă pentru modul în care au terfelit imaginea colegilor lor procurori militari.

“Sistemul parchetelor militare, așa cum este organizat în prezent, este profund disfuncțional. Încă de la primul contact al noilor procurori militari (transferați începând cu 2017) cu sistemul parchetelor militare a fost evident pentru aceștia că parchetele militare au fost concepute intenționat pentru a nu fi funcționale, ci pentru a constitui cel mult o „sinecură” pentru o serie de ‘privilegiați ai sistemului’, care nu ar fi putut face față profesional în nicio altă unitate de parchet din cadrul Ministerului Public. Contactul cu sistemul parchetelor militare a constituit pentru procurorii civili nou transferați la unitățile din București un adevărat șoc cultural, accentuat de faptul că marea majoritate a acestora proveneau din cadrul unor unități de elită ale Ministerului Public (DNA, DIICOT sau Parchetul de pe lângă Tribunalul București). Aici au găsit o lume anacronică, înghețată la nivelul anilor 90, cu procurori care aveau o înțelegere redusă a ceea ce presupune o activitate de urmărire penală la un standard probatoriu corespunzător realităților actuale și cărora le lipsea voința și capacitatea profesională să își îndeplinească la un nivel minim obligațiile profesionale”. Asta era scris în materialul publicat pe un site de specialitate de conducerea asociației, adică alde Pîrlog și Lia. Doi “șocați cultural“. Pîrlog sigur, că el este procuror militar din 2017 încoace, iar Sorin Lia, lovit și el prin ricoșeu de “lumea anacronică” a procurorilor ajunși colegi ai lui Pîrlog “cărora le lipsea voința și capacitatea profesională să își îndeplinească la un nivel minim obligațiile profesionale”.

Eu nu știu, însă ce capacitate profesională are domnul Pîrlog, dar am informații sigure că, de curând, i-au fost infirmate trei soluții în trei dosare, infirmări confirmate de instanță. Și degeaba se dă de ceasul morții acuma să-l apere pe procurorul Sorin Lia. Asociația lor, ca imagine, e varză. Pute. Și nu știu ce procurori ar mai putea atrage acuma, câtă vreme Sorin Lia este înghesuit de atâtea învinuiri și bântuit de “răcoare”. Sunt sigură că Bogdan Pîrlog are coșmaruri, a intrat în vrie. Și asta nu-l va ajuta deloc în speranța pe care o are, de a accede la scaunul de șef al Secției Parchetelor Militare. Pe de altă parte, nu cred că va mai avea tupeul de-acum încolo să plece atât de des în delegații la Constanța și să se-nvârtă pe acolo, prin parchet, cu pistolul la vedere. Și nici să refuze controlul ierarhic de la conducerea Parchetului Curții Militare de Apel pe motiv că nu recunoaște această ierarhie. Altfel, nu-l văd bine deloc.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului