Prima pagină » Opinii » Se caută evazioniști

Se caută evazioniști

Se caută evazioniști

Imediat după ce am scris articolul de luni, despre plățile în numerar sau cu cardul, la știri aud că premierul Marcel Ciolacu anunță că măsurile privind plafonarea plăților cash vor fi revizuite. Și anunță, senin, ca o floricică în mai, că nu se aștepta ca mulțimea de măsuri să provoace atâta deranj în viața publică și atâta agitație în buzunarele cetățenilor, pentru că el, naiv, nu a făcut decât să asculte părerea experților de la ANAF și să adopte un plan pentru combaterea evaziunii fiscale.

Spunea domnul Ciolacu, cu cuvintele dumnealui, desigur, că dacă niște specialiști au spus că așa trebuie făcut, cine era el ca să conteste sau să verifice astfel de măsuri?

Nu-mi plac emotiocoanele și încerc să le folosesc rar, dar în acest caz, în timp ce scriu, în timp ce las cuvintele să-mi țină locul, ca interlocutor, în fața cititorilor, îmi vin în minte acele fețișoare cu ochii mari, fără zâmbet, fără lacrimi, care ar exprima numai mirarea că așa ceva se poate întâmpla și, mai ales, că un astfel de răspuns, de comportament, are legitimitate în fața oricărui om normal care se va duce la vot mâine, poimâine, anul viitor.

Așadar, cine e primul-ministru, conform acestei logici strâmbe, ca să verifice, înainte de a implementa măsura, având la dispoziție toate pârghiile posibile, toate ministerele și toți specialiștii țării, dacă o restricție de acest fel e utilă pe mai mult de un plan, dacă se încadrează în contextul de azi țării noastre, dacă nu cumva beneficiile vor mai mici decât dezavantajele sau dacă, pur și simplu, minima stabilitate pe care o avea o parte din populație nu va fi demolată, tot cu buldozerul, cum ne place nouă să demolăm, să distrugem.

Facem loc unor noi construcții, facem loc mereu, dar uităm să le ridicăm. Rămân ruine, care uneori se prefac că muncesc și că inventează soluții salvatoare.

Premierul Ciolacu spunea, de fapt, luni dimineață, că nu e vina sa, că specialiștii ANAF, băgați în hora asta (de cine? Tot de guvern, desigur), poate s-au grăbit.

O zi mai târziu, pe Facebook, puncta: „Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!” Nu-i rău.

Pare că orice greșeală poate fi îndreptată, dacă se intervine la timp. Pare că nicio faptă nu va rămâne nepedepsită în România, varianta 2023. Pare că evazioniștii sunt de vină pentru cele mai mari rele care s-au abătut asupra țării noastre. Nu cumva să aflați, domnule Ciolacu, vestea că mai sunt și alții care ar trebui căutați. Și găsiți. Și pedepsiți. Unii dintre ei sunt prin guvern, direct sau prin reprezentanți. Unii dintre ei pariez că vin des chiar în birourile dumneavoastră. Dar ați început cu ceva: se caută evazioniști. Cine-i cunoaște să-i dea pe mâna primului-ministru!


Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare