Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră

În seara zilei de 14 octombrie, o navă bătând pavilionul Insulelor Comore a fost lovită de o dronă la 14 km de Sulina, în apele teritoriale ale României. Aceasta după ce, în ultima vreme, nave au fost lovite în zonele economice exclusive ale României și Bulgariei. Ne aflăm deja în situația apropierii tot mai mari a războiului de pe teritoriul Ucrainei de teritoriul nostru național. Aceasta este concluzia simplă și limpede. Toți profesioniștii care se ocupă cu gestionarea traficului în spațiile aflate în responsabilitatea României sunt conștienți de această situație și așteaptă cu îngrijorare momentul în care o navă aparținând statului român va face obiectul unei acțiuni ostile. Ipoteza nu mai este atât de îndepărtată, din păcate, și nu are legătură cu capacitatea structurilor noastre – de la forțele navale, la cele ale Ministerului de Interne sau ale altor instituții – de a acționa interinstituțional sau cu știința interceptării obiectelor de tip dronă. Da, sunt încă multe de ameliorat în privința achizițiilor de echipamente, dar din punct de vedere conceptual personalul militar al României este perfect aliniat cu evoluțiile războiului naval. Mutarea dezbaterii pe teren doctrinar și al echipamentelor are drept scop scoaterea din zona de responsabilitate a factorului politic decident.

Războiul se apropie, prin urmare, de spaţiul naţional. El este deja în spaţiul de securitate al României. Acel spațiu pe care marele istoric Gheorghe Brătianu îl considera pe drept cuvânt « fără de care o naţiune nu-și poate îndeplini nici misiunea ei istorică, nici posibilitățile care alcătuiesc destinul său ». Astfel, prin intrarea acestui spațiu în geografia războiului, riscul major este ca ţara noastră să îşi păstreze formal controlul asupra apelor teritoriale și al zonei economice exclusive (ZEE) și să piardă în acelaşi timp o parte din libertatea de a le utiliza, inclusiv libertatea economică. Porturile româneşti pot rămâne operaţionale dar fiecare tranzit va deveni mai costisitor, fiecare asigurare va avea o primă mai ridicată, fiecare investiție în apele teritoriale şi în ZEE mai expusă şi capacitatea de a atrage investiţii în zona Mării Negre puternic limitată. În ipoteza nefericită a lovirii şi scoaterii din uz a unei platforme de producție sau a unor pagube în vreunul din porturile României, întreaga piață va deveni un loc nesigur pentru investitori, creşterea riscului de țară devenind semnificativă. Şi mai ales recunoscând expunerea Republicii Moldova față de orice degradare semnificativă a situației din Ucraina.

ULTIMA ORĂ George Simion răspunde acuzațiilor lui Marius Lulea în scandalul capului de porc lăsat la poartă: „Cer anchete rapide și probe, nu verdicte televizate”

20:25

FLASH NEWS Miruță anunță demisii ale membrilor USR, după ședința de învestire a noului Guvern Niculescu, care va avea loc marți

20:22

Totuși, răspunzând unei întrebări puse în limba engleză la conferința de presă de după Consiliul European din 16 octombrie, președintele României dl. Nicușor Dan a declarat « we will continue to support Ukraine, with all the cost that economically affects us” iar traducerea de pe site-ul Administrației Prezidențiale a fost “vom continua să sprijinim Ucraina, indiferent de costuri”. O declarație puternic angajantă care poate că face inutile rândurile pe care le scriu aici. Trebuie să recunoaștem că niciodată în istoria sa diplomatică modernă, poate numai în anii 1948-1956 (deja în 1957 comuniștii români respinseseră Planul Valev), nu ne-am identificat atât de mult cu obiectivele și interesele unui alt stat și nu ne-am aliniat atât de mult postura la comunicarea strategică a alianțelor din care facem parte.

Vreau să fiu bine înțeles ! România trebuie să ajute cât poate de mult Ucraina. Ţara noastră este profund ataşată principiului rezolvării pe cale pașnică a problemelor dintre state, solidarității cu statele supuse agresiunilor militare, respingerii modificării prin forță a frontierelor, libertății fiecărui stat de a-și decide apartenența strategică. Pentru România, integritatea teritorială a Ucrainei, stabilitatea acesteia și viabilitatea economică și strategică sunt esențiale din rațiuni strategice evidente. Totodată, interesul țării noastre este cu atât mai mare având în vedere și existența în țara vecină a unei comunități românești semnificative și a unui patrimoniu cultural și istoric de care este atașată.

În același timp, dacă România consideră că menținerea fluxului logistic și traficului comercial prin apele românești în legătură cu porturile ucraineene trebuie asigurată indiferent de costuri, atunci trebuie să stabilească ce măsuri concrete este dispusă să adopte pentru a-l proteja. Dar acest lucru cade în egală măsură și în responsabilitatea aliaților României din Coaliția de Voință. Nu este suficient să afirmăm că vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO, după cum repetă secretarul general al NATO dl. Mark Rutte aidoma unui student care a învățat mecanic un enunț. Solidaritatea declamativă nu poate substitui dislocarea de echipamente. Iată cum problema apărării eficiente a intereselor de securitate națională se află în terenul factorilor politici decidenţi !

Orice postură a României, orice reacție a acesteia trebuie adoptată plecând de la analiza riscurilor la adresa siguranței cetățenilor și intereselor de securitate economică dar și a măsurilor reale luate de țările din Coaliția de Voință care continuă să acorde asistență Ucrainei. În lipsa unei solidarități aliate concrete, reacțiile României riscă să nu aibă un efect disuasiv. Ba mai mult, așa cum s-a întâmplat până acum, acestea au pus în evidență solitudinea Bucureștiului. Căci dacă cu toții suntem de acord că trebuie să ne consolidăm apărarea și să ne îmbunătățim mijloacele de detecție, toate acestea sunt necesare dar nu epuizează problema. În condițiile în care menținerea fluxului logistic cu Ucraina prin apele românești prezintă un interes major pentru Coaliția de Voință, atunci responsabilitatea menținerii acestuia nu cade numai în sarcina României iar reprezentanții noștri ar trebui să aibă curajul să spună răspicat acest lucru.

Fie România nu are capacitatea de impune regulile jocului pe propriul teritoriu național fie ne aflăm în fața unei probleme de incompetență în sfera deciziei strategice și de politică externă cum România nu a mai avut. În orice caz, ne aflăm în fața unui moment al adevărului cu privire la substanța alianțelor și parteneriatelor strategice ale României.