Incredibil!!! Nicușor Dan n-a reacționat la asasinarea lui Charlie Kirk

Publicat: 12 09. 2025, 10:41
Actualizat: 12 09. 2025, 11:00
Incredibil!!! Nicușor Dan n-a reacționat la asasinarea lui Charlie Kirk

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a comentat absența reacției lui Nicușor Dan la asasinarea lui Charlie Kirk.

„Asasinarea jurnalistului, pentru că Charlie era un jurnalist, influencer, dar era un jurnalist modern care, pe lângă exprimarea pe rețelele sociale, să nu uităm că jurnalistul a luat un interviu lui Victor Ponta și a fost unul dintre cei mai mari adversari ai anulării alegerilor din România. Avem de-a face cu o personalitate media modernă, pentru că exprimarea pe rețelele sociale, ca jurnalist, au fost dublate de o activitate pentru a propovădui, ca activist conservator, o anumită viziune asupra lumii, creștină, conservatoare.

Eu, de exemplu, nu împărtășesc viziunile, ideile radicale ale unor influenceri precum a fost Kirk. Sunt mult mai european, ca să zic așa, mai modern. Dar era dreptul lui, el credea în ceea ce scria și spunea și trăim într-o lume unde fiecare are dreptul, are o libertate dată de la Dumnezeu de a putea să spună în public ceea ce crede, să pledeze pentru convingerile sale, să încearcă să convingă și pe alții”, a spus Ion Cristoiu.

„Asasinarea lui Kirk, o lovitură criminală dată libertății de gândire”

„Prin asasinarea lui Kirk, am avut de-a face cu o mare lovitură. O lovitură criminală dată libertății de gândire, libertății de a crede, libertății de a convinge. Influencerul american nu era nici ministru de Interne, nici FBI, nu era militar, nu avea o funcție.

Dacă să zicem, pe vremea teroriștilor ruși, la sfârșitul secolului XIX, țintele erau miniștrii de Interne, polițiști, deci oameni care reprimau… În cazul de față el vorbea și scria. Aceasta este semnificația cumplită. Adăugăm și faptul că a fost unul dintre sprijinitorii lui Donald Trump, președintele Americii, o țară cu care noi ne mândrim că avem un parteneriat strategic.

Mă așteptam la o reacție, dacă nu a persoanei oficiale, ci a persoanei fizice numită Nicușor Dan. Pentru că pe lângă cea mai importantă semnificație a acestui asasinat, este trecere urii de la nivel verbal la un nivel ultraprimejdios, și anume asasinatul, bătutul, lovitul. Asta este semnificația”,  a continuat Ion Cristoiu.

„Nicușor Dan nu a reacționat la asasinarea lui Charlie Kirk”

„Mă așteptam ca Nicușor Dan să reacționeze. Dacă nu ca președinte, măcar pe X, ca persoană fizică. Nu de alta, dar Nicușor Dan, scârțâie, scâncește pe la ușile lui Donald Trump și prin mașinăria lui de propagandă încearcă să ne convingă că el e în relații bune cu noua administrație.

Domnia sa s-a afirmat ca un pretins adversar al urii. Urii verbale, urii transformată în lovitură, asasinat. (…) Dacă agresiunea verbală împotriva unui nepalez i-a stârnit lui o indignare, chiar de președinte, cum este posibil ca el să tacă la o agresiune, la asasinarea unui jurnalist. La asasinarea unui om în numele urii produse pe rețelele sociale și în spațiul public.

Așadar, ca dovadă a nevolniciei de la Cotroceni sau poate a slugărniciei, pentru că sesizez că este un ordin de la Bruxelles, Nicușor Dan nu a reacționat la asasinarea lui Charlie Kirk”, a cochis publicistul.

Autorul recomandă:

Nicușor Dan confirmă: Măsurile Guvernului sunt dezastruoase. Le vom corecta -spune el- după ce-și vor face efectul

Nicușor Dan a dat trei interviuri în doar o săptămână. Toate fără rating, fără ecou. Toate degeaba

Se poate declanșa și în România Revolta spontană „Blocăm totul” din Franța?

Marcel Ciolacu – un interviu care vine prea târziu din vina conducerii PSD

Delirul lingușirii: Gabriel Liiceanu îl compară pe Ilie Bolojan cu Moise