Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Delirul lingușirii: Gabriel Liiceanu îl compară pe Ilie Bolojan cu Moise

Delirul lingușirii: Gabriel Liiceanu îl compară pe Ilie Bolojan cu Moise

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu îl ridiculizează pe Gabriel Liiceanu care a ajuns să îl compare pe Ilie Bolojan cu personajul biblic care a despărțit Marea Roșie.

„Premierul Ilie Bolojan, potrivit definiției, e o personalitate controversată. Cei mai mulți jurnaliști, analiști, oameni simplu spun că așa-zisa lui reformă e un dezastru, pentru că, de fapt, sunt niște simple tăieri de socotitor. Că l-a luat apa, cântat, manipulat în favorarea imaginii de om care taie, care nu se uită, nu discută, o să facă din România ce a făcut din Oradea. Adică escrocheriile de la Oradea le va face și în România. Sunt unii, tot mai puțini, care spun că, totuși, aceste reforme, măsuri de austeritate erau necesare. Dar cam la atât se reduce sprijinul dat lui Ilie Bolojan”, a spus Ion Cristoiu.

„Moise de la Oradea” și „poporul răzvrătit”

În acest context, un domn numit Gabriel Liiceanu, care este faimos pentru capacitatea, disponibilitatea lui uriașă pentru a linge până și o statuie din beton armat. Așa a făcut și cu Traian Băsescu, și cu Iohannis.

În momentul în care ochii lui umezi de fericire că-l văd respectivul, în acel moment este o deraiere totală, nu am văzut așa în materie de lăudare. Repet. De regulă, poți să elogiezi mai moderat, poți să spui lucruri foarte bune despre un om, dar nu să țopăim de fericire. Gabriel Liiceanu înalță pe HotNews un elogiu lui Ilie Bolojan pe care sigur îl va lua în serios. Și sunt aproape sigur că, în momentul în care i s-a citit, că el nu știe să citească acest articol, (…) nici mai mult, nici mai puțin, Ilie Bolojan este comparat cu Moise”, a spus Ion Cristoiu.

Gabriel Liiceanu: Nu vom atinge pământul făgăduinței, dacă nu acceptăm reforma

„Și da, îndrăznesc să spun, că noi suntem acum, cu guvernarea Bolojan, într-o situație analogă: nu vom atinge pământul făgăduinței dacă nu vom accepta că esența reformei de redresare a României după anii de dezastru uselist (socialisto-liberal), este una administrativă, iar esența acesteia este una  de ordinul cifrelor și al contabilității.”, a mai scris Gabriel Liiceanu.

Ion Cristoiu: „Cea mai tare este asta: Bolojan citește”

„Ne spune domnul Liiceanu, cu citate, cum la un moment dat evreii aveau de ales între a avea ce mânca, carne, pâine pe săturate, dar erau sclavi, și să meargă împreună sau sub conducerea lui Moise prin deșert și să fie măsuri de austeritate. Cum a zis, mâncare de pasaj.

(…) Băi, avem un un Moise care ne traversează deșertul. După asta, ne aduce și argumente, că el este intelectual. (…) El spune adevărul. Ați văzut, când se încruntă, spune adevărul. Spune prostii, nu spune adevărul, dar nu contează. (…) Cea mai tare este asta: Bolojan citește. (…) În acest moment, eu mă uit în sus, pentru că Ilie Bolojan este deasupra Palatului Victoria”, a conchis publicistul.

Autorul recomandă:

Infantilism politic: Opoziția a depus doar patru Moțiuni de cenzură la cele cinci asumări ale răspunderii

Ilie Bolojan – autorul celei mai mari golănii la nivel înalt din postdecembrist

Nicușor Dan a stat degeaba 100 de zile la Cotroceni. Nu s-a lipit nimic de el

Nouă răscrăcărare postdecembristă a PSD

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
NASA a selectat patru noi misiuni pe Lună pentru o viitoare bază permanentă