Anca ALEXANDRESCU, candidată la Primăria Capitalei, traduce semnalul lui Georgescu: „Mesajul către oameni este să se implice și să nu mai stea în case”

Publicat: 03 11. 2025, 15:40
Actualizat: 03 11. 2025, 19:13
Anca Alexandrescu candidată la Primăria Capitalei, traduce semnalul lui Georgescu: "Mesajul către oameni este să se implice și să nu mai stea în case"

Anca Alexandrescu a transmis că mesajul lui Călin Georgescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei ar fi fost interpretat greșit, în mod intenționat. Candidată în cursa pentru București, jurnalista Realitatea Plus a precizat că fostul prezidențiabil a dorit să trimită, de fapt, un îndemn cetățenilor de a „nu mai sta în case” în ziua votului. 

Anca Alexandrescu s-a declarat revoltată de modul în care unii ar fi manipulat afirmațiile lui Călin Georgescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei. Aceasta a precizat că mesajul fostului candidat la prezidențiale era de fapt „o radiografie a unui lung lanț de abuzuri care își are originea în anularea alegerilor din 6 decembrie”.

„Vreți sa transformați un mesaj care este despre voi si frauda voastră, un apel sa nu va mai lăsăm sa acoperiți frauda si lovitura de stat, într-un mesaj de dezbinare intre persoane! Nu e despre candidați! E despre VOI!

Mesajul de aseară al domnului Georgescu trebuie citit nu ca o reacție punctuală, cum s-au grăbit toți să o facă, ci ca o radiografie a unui lung lanț de abuzuri care își are originea în anularea alegerilor din 6 decembrie”, a precizat jurnalista Realitatea Plus,m într-o postare pe contul de Facebook.

Anca Alexandrescu candidată la Primăria Capitalei, traduce semnalul lui Georgescu

Anca Alexandrescu: „Mesajul către oameni este să se implice”

Anca Alexandru a menționat că anularea alegerilor a reprezentat o invalidarea a voinței poporului, iar intenția lui Georgescu a fost aceea de a trimite populația la vot.

„Din acel moment, sistemul a deschis o cutie a ilegalităților și a aruncat România într-o spirală a nedreptății, unde fiecare nouă decizie abuzivă nu este decât o consecință firească a primei – anularea votului poporului.

Tot ce trăim astăzi derivă din acel moment zero al abuzului instituțional.

Mai mult, mesajul către oameni este să se implice și să nu mai stea în case să asiste complice și să nu se arunce cu capul înainte, ci să judece cu capul lor! Iar eu asta am făcut, fac și voi face!”, a conchis Anca Alexandrescu.


FOTO: Facebook 

Recomandarea autorului: