Bolojan îl așteaptă pe Orban înapoi în PNL: „Nu văd de ce un liberal cu state vechi nu s-ar putea reîntoarce”
Ilie Bolojan a vorbit despre o eventuală mutare a lui Orban înapoi în PNL. Premierul spune că relația dintre ei a fost mereu una „civilizată și bună”, chiar dacă, în acest moment, subiectul nu e pe agenda principală a liberalilor.
„Ludovic Orban a fost președintele PNL, a avut o istorie în acest partid. Eu am o relație civilizată și bun, am avut-o întotdeauna cu toți președinții PNL, inclusiv cu domnul Ludovic Orban, dar asta e o problemă care va ține de viitor și de discuții care nu sunt, să spunem, astăzi, pe pe o agendă de priorități”, spune Bolojan într-un interviu pentru ProTV.
Cu toate acestea, nu a exclus o eventuală revenire a lui Ludovic Orban în PNL.
„În principiu, nu văd de ce un liberal cu state vechi nu s-ar putea reîntoarce în PNL. Aici nu e vorba de câștigurile mele personale, aici e vorba de decizii pe care le ia partidul”.
Orban, consilier prezidențial pentru o lună și o săptămână
Ludovic Orban a stat la Cotroceni doar o lună și o săptămână. El fusese numit în funcție pe 6 octombrie.
Președintele Nicușor Dan l-a revocat din funcția de consilier prezidențial pe politică internă pe Orban marți dimineață.
Ulterior, Orban a contrazis comunicatul de presă de la Cotroceni, unde scria că decizia plecării a fost de acord comun.
„Această decizie vine la inițiativa președintelui”, a declarat el marți.
Ludovic Orban contrazice și motivele apărute în presă, cum că Nicușor Dan ar fi fost iritat de declarația sa de luni, în care criticase USR pentru că folosește imaginea președintelui în campanie.
RECOMANDAREA AUTORULUI