Diana Buzoianu vrea evaluări mai rapide de la Garda de Mediu. Ce propuneri de lege are ministrul Mediului
Diana Buzoianu, ministra Mediului, propune accelerarea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului printr-un pachet de măsuri incluse într-o Ordonanță de Urgență aflată în pregătire la Guvern. Inițiativa urmărește reducerea birocrației pentru proiectele de investiții, fără modificarea standardelor de protecție a mediului.
Principalele schimbări vizează scurtarea termenelor de răspuns ale autorităților și digitalizarea serviciilor.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că modificările vizează exclusiv eficiența administrativă, nu reducerea exigențelor de mediu.
„Îndeplinirea condițiilor de mediu pentru proiectele de investiții este nenegociabilă pentru a primi avizele de mediu. Condițiile pe fond nu se modifică, dar autoritățile de mediu vor fi mai eficiente”, a transmis aceasta.
Proiectul de ordonanță urmează să fie discutat în Guvern. Dacă va fi adoptat, noile reguli ar putea scurta semnificativ perioada de obținere a avizelor pentru investiții.
Termene reduse cu 40 de zile
Proiectul prevede diminuarea cu aproximativ 40 de zile a perioadei în care autoritățile de mediu trebuie să răspundă solicitărilor de evaluare a impactului asupra mediului.
Reprezentanții ministerului susțin că noile termene au fost stabilite în acord cu Comisia Europeană, pentru alinierea la directivele europene aplicabile.
În paralel, ministerul își asumă două măsuri administrative ce ar urma să fie implementate în următoarele șase luni:
-
digitalizarea a zeci de servicii ale Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate
-
unificarea raportării datelor de mediu către autorități
Scopul este eliminarea situațiilor în care companiile trebuie să completeze formulare diferite care conțin aceleași informații, dar în formate distincte.
RECOMANDAREA AUTORULUI