🚨 Consultări la Cotroceni. Grindeanu: PSD e gata să formeze un guvern. Cu AUR, nu!/Simion: Fără AUR, nu se poate!/Nicușor Dan, amenințat cu suspendarea/Bolojan propune un guvern minoritar, fie în jurul PSD, fie PNL-USR-UDMR/USR îl susține pe Bolojan/UDMR are 3 scenarii
Președintele Nicușor Dan a convocat, azi, noi consultări cu partidele după eșecul Guvernului Veștea în Parlament. Consultările au loc la Palatul Cotroceni și, potrivit programului, fiecare partid are la dispoziție câte 30 de minute. La finalul rundei de consutări, președintele României este așteptat să anunțe desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
Potrivit surselor politice, PSD merge la Cotroceni și spune că își asumă guvernarea, în timp ce Diana Șoșoacă, lidera partidului S.O.S România spune că va avea o abordare patriotică. De cealaltă parte, grupul parlamentar PACE spune că va discuta cu Nicușor Dan, iar apoi va face ședință. Partidul condus de George Simion, AUR, spune că își dorește funcția de premier. Nu în ultimul rând, liberalii au transmis că merg la Cotroceni pentru a cere mandatul de premier.
Cine face parte din delegația PSD la consultările de la Cotroceni
Prima delegație care se întâlnește cu Nicușor Dan la Cotroceni este cea a PSD. Aceasta este compusă din:
- Sorin Grindeanu, președinte PSD
- Claudiu Manda, secretar general PSD
- Marian Neacşu, fost vicepremier, fără funcție de conducere în partid
- Natalia Intotero, deputată, fără funcție de conducere în partid
- Doina Fedorovici, vicepreședinte PSD
Ce liberali merg să se întâlnească cu Nicușor Dan
Liberalii se vor întâlni cu Nicușor Dan după social-democrați și suveraniști, în ordinea în care partidele au fost votate de români. Din delegația PNL fac parte:
- Ilie Bolojan, Președinte
- Dan Motreanu, Prim-vicepreședinte
- Robert Sighiartău, Secretar General
- Mircea Abrundean, președintele Senatului
- Gabriel Andronache, liderul grupului PNL din Camera Deputaților
Cu cine merge USR la negocieri
Delegația USR care merge astăzi la consultări la Cotroceni este formată din:
- Dominic Fritz, președintele USR,
- Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe
- Diana Buzoianu, ministra Mediului,
- Radu Miruță, ministrul Apărării, vicepremier,
- Irineu Darău, ministrul Economiei
- Ionuț Moșteanu, deputat și fost ministru al Apărării
Programul consultărilor de la Cotroceni
Consultările au loc astăzi, 23 iunie 2026, după următorul program:
- Ora 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- Ora 14:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 14:30 – Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 15:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- Ora 15:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
- Ora 16:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
- Ora 16:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
- Ora 17:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
- Ora 17:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
- Ora 18:00 – Parlamentarii neafiliați.
Guvernul Veștea, doar 189 de voturi „pentru” în Parlament
Guvernul Veștea a obținut, luni seara, doar 189 de voturi „pentru”. Erau necesare 233 de voturi pentru ca guvernul său să primească votul de încredere al Parlamentului României. Adrian Veștea și-a recunoscut înfrângerea după ce guvernul pe care l-a propus a picat în Parlament.
„Am tratat propunerea președintelui cu responsabilitate. Mai sunt 70 de zile până la închiderea jaloanelor PNRR. Aderarea la OCDE e importantă, la fel proiectul SAFE. Am considerat necesar să răspund la aceasta provocare de a forma Guvernul. din păcate nu s-a putut materializa”, a spus Adrian Veștea.