Lia Olguța Vasilescu critică legea salarizării: „Nu cred că va trece. PSD a venit cu amendamente”
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu (PSD) a criticat legea salarizării unitare, propusă de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Edilul a precizat că este puțin probabil ca legislația să treacă în foma actuală și a menționat că Partidul Social Democrat a venit cu amendamente la document.
„Nu cred că va trece așa cum este în forma ei acum. Cred că trebuie discutată. Sunt câteva lacune care trebuiesc corectate. Inclusiv noi am venit astăzi cu două amendamente. Este foarte posibil să se țină cont de ele. Și în aceste condiții am putea să ne gândim și noi la o variantă de a fi votată legea”, a precizat Olguta Vasilescu.
Social-democrata a avertizat asupra presiunilor financiare impuse de actul normativ, chiar dacă creștererile de salariu prevăzute vor fi eșalonate până în 2031.
„Din câte am înțeles, vor fi eșalonate până în 2031”, a spus lidera PSD într-o conferință de presă cu privire la calendarul de aplicare a noii legi .
Referitor la situația veniturilor din administrație, primarul Craiovei a afirmat:
„Având în vedere că în administrația publică centrală nu a existat deloc această frână care a existat în administrația publică locală, în Ministere, să știți că aproape jumătate din funcționari trec peste salariul ministrului.
Adică trebuie să fim foarte atenți la toate discuțiile care au loc în spațiul public și să ne uităm cu exactitate ce se întâmplă, pentru că s-ar putea ca ceea ce ne dă și anume ca salariile demnitarilor, de exemplu, să scadă în condițiile în care ele au fost plafonate din 2018 până în acest moment, să ne trezim în situația în care și portarul depășește ministrul într-un minister”.
În plus, edilul a atras atenția asupra presiunii financiare la care va fi supusă Primăria Craiova pentru respectarea noii grile de salarizate și a subliniat contrastul dintre prevederile actului normativ și măsurile de austeritate ale Guvernului condus de Ilie Bolojan.
„Mie nu-mi convine ca primar ca să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în primăria Craiova. În condițiile în care, până acum, ni s-a spus că trebuie să strângem cureaua, nu?
Că toată lumea trebuie să strângă cureaua, că în administrația publică locală lefurile sunt deja foarte mari. Pe această lege, trebuie să găsim o sursă de finanțare de peste 2 milioane de euro, încât să putem să acoperim aceste creșteri”, a declarat Olguța Vasilescu.
FOTO: captura DIGI24
Recomandarea autorului:
- Lia Olguța Vasilescu: „Tot orașul e un festival! Peste 500 de evenimente cu artiști din toată lumea”
- Lia Olguța Vasilescu dezvăluie discuțiile din interiorul PSD pe tema numirii premierului. Ce spune despre scenariul Eugen Tomac – premier
- Lia Olguța Vasilescu anunță că social-democrații ar avea voturile pentru un guvern minoritar PSD: ”Susținut de toți cei care au votat moțiunea de cenzură”