Luca Niculescu exclude orice dialog cu AUR: „Discut cu partidele care au o șansă să voteze guvernul”. Reporterul Gândul l-a întrebat dacă poziționarea sa este una democratică, în contextul în care AUR a fost votat de peste 18% dintre români
Prim-ministrul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, 8 octombrie, după discuțiile purtate cu liderii PNL, PSD și UDMR, că exclude, momentan, varianta unui dialog cu reprezentanții partidului AUR. Reporterul Gândul l-a întrebat pe fostul ambasador dacă crede că poziționarea vehementă față de AUR este una democratică, în contextul în care, la alegerile parlamentare din 2024, AUR a fost votat de peste 18% dintre alegători. Niculescu a explicat că motivul principal al refuzului de a dialoga cu partidul condus de George Simion este reprezentat de faptul că acesta a anunțat deja public că deputații și senatorii AUR nu vor acorda votul de încredere pentru formarea noului Guvern.
„Respectăm alegătorii partidelor din România”
Premierul desemnat a transmis că, în urma declarațiilor făcute de liderii AUR, prin care a primit confirmarea că partidul condus de George Simion nu va acorda votul de încredere guvernului său, a luat decizia de a discuta, mai întâi, cu partidele de la care consideră că ar putea obține voturi.
„Respectăm alegătorii partidelor din România. În același timp, am văzut că AUR a spus deja că nu votează acest guvern. Încep să discut la început cu partidele care au o șansă să voteze guvernul”, a transmis Luca Niculescu.
Premierul desemnat urmează să discute luni, 12 octombrie, cu reprezentanții USR și cu cei ai minorităților naționale.