Ludovic Orban crede că Ilie Bolojan ar putea fi numit, din nou, în funcția de premier: „Va trece în Parlament ca prin brânză”
Ludovic Orban, fost lider al Partidul Național Liberal, a susținut că Ilie Bolojan ar putea fi numit, din nou, în funcția de premier al României, de către președintele Nicușor Dan. De altfel, el a susținut că dacă PSD nu va reuși să formeze o majoritate, atunci i-ar putea fi oferit un mandat, pentru a doua oară, „pentru că va trece în Parlament ca prin brânză”.
În opinia sa, chiar și o parte dintre parlamentarii care au susținut demiterea Guvernului Bolojan ar putea vota noul Executiv, pentru a evita declanșarea alegerilor anticipate. Totodată, Ludovic Orban apreciază că refacerea actualei coaliții este foarte puțin probabilă, întrucât, spune el, nu poți guverna alături de un partener în care nu ai încredere că își va respecta angajamentele.
„Logica politică este foarte simplă. PSD cu AUR au depus moţiune de cenzură, ei au majoritate pentru a da jos guvernul, ei trebuie să vină cu o soluţie de guvernare. În locul preşedintelui, dacă PSD nu reuşeşte să formeze o majoritate, iar acest lucru este foarte posibil, atunci să dea mandat lui Ilie Bolojan a doua oră pentru o coaliţie PNL-USR-UDML, pentru că va trece în Parlament ca prin brânză. Cu o singură condiţie, să nu mai spună vreodată preşedintele că nu dizolvă Parlamentul”, a declarat Ludovic Orban, duminică, la Digi24.
Orban aduce în discuție un „vot al fricii”
Ludovic Orban a mai susținut că o parte din parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan ar putea să îi ofere susținerea pentru un al doilea mandat de premier al României. El a mai precizat că nimeni, „nici din AUR, nici PSD, nici din SOS, POT, nici cei aproape 50 de parlamentari care şi-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleşi”, nu ar dori alegeri anticipate. Ludovic Orban spune că mulți dintre cei care au votat împotriva Guvernului Bolojan ar putea susține ulterior reînvestirea acestuia, de teama alegerilor anticipate.
„Parlamentul, dacă e o criză guvernamentală şi nu se reuşesc două investiri de guvern, trebuie dizolvat şi trebuie organizate alegeri anticipate. La ora actuală, nimeni, nici din AUR, nici PSD, nici din SOS, POT, nici cei aproape 50 de parlamentari care şi-au părăsit partidele pe listele cărora au fost aleşi, aşa-zis parlamentari, nu vor anticipate, ci vor vota un guvern. Chiar m-aş bucura să văd aceiaşi oameni care au votat răsturnarea Guvernului Bolojan cum a doua oară, de frica anticipatelor, vor vota reînvestirea”, a afirmat Orban.
„Nu poţi să te duci la guvernare cu un partener care nu e sigur că peste cinci minute nu îţi bagă cuţitul în spate”
Fostul președinte PNL a mai susținut că Ilie Bolojan „nu era premier venit de pe lună”, iar moțiunea de cenzură din 5 mai „ a fost un atac împotriva PNL, USR, UDMR”.
„Bolojan nu era premier venit de pe lună, premier tehnocrat, Bolojan era preşedintele şi este preşedintele Partidului Naţional Liberal.
Atunci când ataci preşedintele Partidulului Naţional Liberal, tu, practic, agresezi. Moţiunea de cenzură a fost un atac împotriva PNL, USR, UDMR, formaţiuni politice care au rămas la guvernare. Deci, după părerea mea, refacerea coaliţiei de guvernare este imposibilă, pentru că nu mai poţi să ai încredere în PSD.
Acum, hai să vorbim limpede. Tu te duci la guvernare atunci când ai un program pe care poţi să-l pui în practică. Program pe care tu l-ai făcut şi te-ai dus în faţa oamenilor ca să-ţi acorde încrederea. Nu poţi să guvernezi numai ca să aibă funcţii şi sinecuri clientela de partid. Guvernezi pentru a atinge obiective. Asta a făcut Bolojan, cu nişte asumări pe care nu le-am văzut la niciun alt lider politic.
Adică el s-a dus cu asumarea răspunderii personale pe toate măsurile. Şi-a luat el, pe persoana fizică, tot capitalul de antipatie şi de nemulţumire generat de măsurile obligatorii pe care trebuia să le ia (…) Nu poţi să te duci la guvernare cu un partener care nu e sigur că peste cinci minute nu îţi bagă cuţitul în spate. Sau că te înjură. După părerea mea, nu e posibil”, a spus Ludovic Orban.
Autorul recomandă:
- Orban aruncă bomba serii. Se întoarce în PNL cu tot cu Forța Dreptei. “Discut cu Bolojan de ceva timp”
- Ludovic Orban scoate capul în scandalul politic. “A dat strechea în ei”
- Bulgarii, în criză politică de ani de zile, trag un semnal de alarmă pentru București. „Instabilitatea politică adaugă presiune pe economia României”
- Aflat pe ultima sută de metri de mandat, Dragoș Pîslaru a ieșit la alergat prin ploaie. Cum a apărut ministrul la Semimaratonul din București
Sursă foto: Mediafax Foto