Nicușor Dan, dezamăgit de întârzierile pe buget: „Mi-aș fi dorit să avem un buget la sfârșitul anului trecut”

Publicat: 17 02. 2026, 14:06
Actualizat: 17 02. 2026, 14:46

Nicușor Dan și-ar fi dorit ca bugetul de stat să fie gata la sfârșitul anului 2025. Declarația vine înainte ca președintele să se întâlnească cu liderii coaliției de guvernare, pentru a discuta lucrurile de actualitate, inclusiv bugetul.

„Mi-aș fi dorit să avem un buget la sfârșitul anului trecut. Fiecare partid din coaliție are publicul său și fiecare are interesul lui. Trebuie să apreciem că fiecare din aceste partide și-au asumat și guvernarea într-o perioadă dificilă și de a păstra direcția prooccidentală. Faptul că partidele au avut, împinse de publicul lor, opinii diferite, atunci deciziile se iau mai greu”, spune Nicușor Dan.

Președintele a recunoscut deschis că tensiunile din societate sunt alimentate în principal de scăderea puterii de cumpărare. Șeful statului a precizat că urmează să înceapă discuțiile pe buget.

„Nemulțumirea opiniei publice vine din faptul că s-a diminuat puterea de cumpărare și nu trebuie să ascundem sub preș. Am discutat ieri cu ministrul de Finanțe, care a avut discuții cu toate instituțiile de stat. Discuția pe buget e gata să se înceapă”, spune președintele.

Bugetul pe 2026

Discuțiile pe buget se vor relua săptămâna viitoare în coaliție, spun surse politice pentru Gândul și acesta ar putea fi aprobat cel mai devreme în martie, însă există divergențe: PSD cere un pachet de solidaritate, sprijin pentru pensionari și actualizarea ajutoarelor pentru copiii cu dizabilități.

În prezent se caută resurse la Ministerul Finanțelor, iar toate propunerile au fost analizate împreună cu un reprezentant al instituției pentru evaluarea impactului bugetar, potrivit surselor.


Coaliția, la un pas de ruptură după anunțul recesiunii tehnice. Kelemen Hunor s-a văzut cu Sorin Grindeanu înaintea ședinței. Ce au pus la cale

A îngropat guvernul Bolojan economia sau nu? Cu cifrele pe față. Gândul prezintă indicatorii economici la preluarea conducerii guvernului și cum arată acum inflația, șomajul și creșterea economică