Un lider disident anunță formarea unui pol conservator în PNL. Apare o nouă aripă în partid

Publicat: 16 07. 2026, 13:11
Actualizat: 16 07. 2026, 13:57

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță joi lansarea unui manifest, PNL – Platforma Liberal-Conservatoare în interiorul partidului. Tișe susține că partidul și-a abandonat valorile și că a fost „confiscat” de actuala conducere. Într-un manifest public, liderul liberal critică dur decidenții din partid, pe care îi acuză că pun orgoliile și luptele interne înaintea interesului României. Practic, liderul anunță formarea unui nou pol în partid.

Alin Tișe: România nu are voie să mai piardă nici măcar o zi

 Loading ...

Liderul liberal afirmă că România traversează o perioadă de blocaj politic și economic, iar responsabilitatea aparține liderilor care iau deciziile în PNL.

“Scriu aceste rânduri ca un om care a fost făcut, pe rând, trădător de PNL, pesedist, userist și chiar aurist. Dacă a pune România înaintea intereselor de partid înseamnă trădare, atunci fiecare să judece singur cine sunt adevărații trădători.

De peste 70 de zile, România stă blocată. Am cerut guvern stabil și am procedat drept și corect față de țară. Nimic din explicațiile acestor iresponsabili nu poate fi acceptat în fața interesului de stabilitate a acestei țări”, a transmis Alin Tișe pe Facebook.

Alin Tișe susține că statul este blocat, iar oamenii își pierd locurile de muncă în timp ce conducerea partidului este preocupată de conflicte interne.

“Statul este blocat, economia suferă, mediul privat este împins spre faliment, oamenii își pierd locurile de muncă, iar liderii decidenți din PNL își consumă energia în orgolii, răzbunări și calcule de putere. Este inadmisibil.

 Alin Tișe: Nu mă simt reprezentat de greii PNL

Nu mă interesează cine a început. Nu mă interesează cine are ultimul cuvânt. Nu mă interesează acum vinovații. Judecata va fi a electoratului, nu a liderilor închipuiți nelegitimați prin vot.

Mă interesează un singur lucru: România nu are voie să mai piardă nici măcar o zi”, a subliniat liberalul.

Președintele Consiliului Județean Cluj afirmă că actualii lideri ai partidului nu mai reprezintă valorile liberale și critică ceea ce numește un „cult al personalității” în interiorul PNL.

“În PNL există oameni competenți, capabili să construiască, alături de partidele proeuropene, un guvern stabil. Lăsați orgoliile. Lăsați veninul. Puneți țara pe primul loc. România trebuie să fie mai importantă decât orice funcție, orice ambiție și orice răfuială internă.

Nu mă simt reprezentat de “greii” PNL, care confundă încăpățânarea cu forța și orgoliul cu leadershipul. Ei nu reprezintă singuri spiritul liberal și nici valorile pe care acest partid a fost construit. ”, a scris Alin Tișe.

Acesta susține că PNL nu aparține câtorva lideri, ci tuturor membrilor care cred în libertate, responsabilitate și patriotism.

Alin Tișe: PNL nu este proprietatea câtorva oameni

“PNL aparține fiecărui membru care crede în libertate, responsabilitate și patriotism. Deci, îmi aparține și mie și multor colegi care gândesc diferit decât cei care acum au confiscat partidul într-un jenant cult al personalității, uitând care este scopul și rolul acestui partid istoric”, spune liberalul.

Platformă Liberal-Conservatoare în interiorul PNL

Alin Tișe a anunțat că, începând de astăzi, va activa în interiorul partidului o Platformă Liberal-Conservatoare, despre care spune că nu este creată împotriva PNL, ci pentru readucerea formațiunii la principiile sale.

“Nu în afara lui, pentru că nu eu sunt trădător. Nu eu m-am dezis de principiile și valorile liberalismului conservator. Nu împotriva partidului, ci pentru regăsirea lui pe calea dreaptă. Nu pentru a dezbina, ci pentru a reda PNL identitatea pe care prea mulți au abandonat-o din interese personale”, a transmis Tișe.

Liderul liberal afirmă că, după cinci mandate de ales uninominal din partea PNL și proiectele realizate în județul Cluj, consideră că este îndreptățit să își exprime liber opiniile în interiorul partidului.

Valorile platformei: național, liberal și conservator

În manifestul său, Alin Tișe prezintă și principiile noii platforme, național, liberal și conservator, despre care spune că au fost abandonate de o parte a conducerii PNL.

Acesta vorbește despre iubirea de țară fără naționalism, susținerea libertății economice, a antreprenoriatului, reformei și respectului pentru muncă, dar și despre promovarea familiei, tradiției, responsabilității și continuității, în opoziție cu ceea ce numește progresism și neomarxism.

La finalul mesajului, Alin Tișe îi invită pe membrii PNL care împărtășesc aceste valori să i se alăture și încheie cu un apel adresat atât partidului, cât și clasei politice.

“Fac asta cu buna credință că merg pe calea dreaptă. Nu pentru un om. Nu pentru o funcție. Nu pentru dezbinare. Ci pentru un ideal!

Țara înaintea partidului! Partidul înaintea orgoliilor șefilor trecători! România înaintea tuturor!”, a conchis Alin Tișe.

Noua facțiunea conservatoare din PNL

În urmă cu câteva săptămâni, jurnaliștii de la Gândul scriau despre o inițiativă similară a liberalilor marginalizați de Ilie Bolojan și de noua conducere a PNL care s-au reunit în jurul unei platforme politice, în interiorul partidului, după modelul vest-european sau american. Adepții Platformei Liberal Conservatoare clarificau ideea existenței acestei mișcări și precizau că nu este vorba despre o scindare a partidului și, în niciun caz, de părăsirea formațiunii politice.

Intitulată facțiunea conservatoare din cadrul PNL, aceasta s-a remarcat recent printr-o declarație în care 23 de semnatari au dezaprobat hotărârea din Congresul Extraordinar, de demitere a unor liberali, considerați că s-au abătut de la politica partidului. Disidenții au susținut că decizia luată în Congres este lipsită de temei statutar, întrucât este invocată încălcarea unor reguli, fără ca acestea să fie menționate explicit. Declarația disidenților liberali survine hotărârii Congresului Extraordinar PNL de a-i demite din partid pe cei care au susținut Guvernul Adrian Veștea.

Invitat în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, fostul premier Florin Cîțu a vorbit și el despre transformările din partid și a spus că PNL se confruntă cu o profundă criză internă, care coincide și cu o redefinire doctrinară.

„Este loc de un partid de dreapta autentic în România, s-a creat acest loc. Atât timp cât PNL s-a mutat lângă USR și mai spre stânga. Și prin acțiuni, dar și prin declarații, este clar că este loc acolo de un partid… E adevărat, o parte dintre votanți s-au dus către cei de la AUR, mai ales cei mai conservatori. Un partid liberal-conservator, dar un partid care să-și asune costurile clare de a declara: da, noi vrem un stat mic, noi vrem taxe mici. Chiar dacă vine după aceea toată propaganda și se va spune, dar stați puțin, din ce plătim autostrăzi și așa mai departe. Poți să le contracarezi, iarăși că avem taxe mici și venituri la buget” a precizat Câțu.