„Admit faptul că nu a fost cea mai fericită exprimare pe care o am avut-o. Un om care a pus la îndoială bunăstarea oamenilor, un om care a afectat demnitatea și libertatea nu poate fi considerat patriot”, a declarat Miruță.
Ministrul a mai spus că subiectul rămâne unul sensibil în societate și că nu ajută pe nimeni să ignore faptul că mulți români încă au o percepție pozitivă despre Ceaușescu. În opinia lui, discuția trebuie dusă cu argumente, nu cu răspunsuri scurte și tăioase.
„Eu cred că este foarte important să luăm unul câte unul motivele pentru care acea jumătate crede că ar fi fost patriot și să le demontăm cu argumente”, a mai spus Miruță, precizând din nou că nu a fost mulțumit de modul în care s-a exprimat.
Miruță, declarații controversate
Declarațiile vin după ce ministrului i s-a adresat o întrebare controversată: „Ceaușescu era un patriot?”.
Radu Miruță a răspuns atunci că partea „extrem de rea” a regimului comunist a fost faptul că România nu și-a folosit cum trebuie oamenii inteligenți și a dat exemplul celor trimiși la canal, doar pentru că puteau deveni o amenințare pentru putere.
Întrebat din nou dacă îl consideră patriot pe Ceaușescu, ministrul a spus că dictatorul a urmărit dezvoltarea industriei cu români „pe teritoriul României”, dar a adăugat că felul în care a făcut asta a izolat țara de restul lumii.
După apariția declarațiilor, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) a reacționat dur și i-a cerut ministrului să își ceară scuze public. Institutul a transmis că astfel de afirmații devin „alarmante și periculoase”, mai ales într-un context în care România se confruntă cu nostalgie comunistă. IICCMER a invocat și un procent de 62,2% dintre cetățeni care ar considera că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun.
Instituția a spus că asemenea declarații riscă să relativizeze crimele regimului comunist și să creeze o imagine falsă despre dictatură, apoi i-a cerut oficial lui Radu Miruță să prezinte scuze în numele memoriei victimelor.
La câteva ore după emisiune, ministrul a venit și cu o clarificare. El a susținut că, de fapt, a vrut să explice „de ce nu stau în picioare argumentele celor care zic că el a construit și a fost patriot”.