Raluca Turcan îl ceartă pe Nicușor Dan că întârzie cu raportul anulării alegerilor. „Sunt foarte mulți oameni în România care așteaptă să afle”

Publicat: 30 01. 2026, 18:40

Raluca Turcan a declarat, vineri, la Sibiu, că întârzierea prezentării raportului referitor la anularea alegerilor prezidențiale din 2024 costă din punct de vedere politic atât actuala coaliție, cât și PNL.

„Orice zi de întârziere a prezentării argumentelor care au condus la anularea alegerilor prezidențiale reprezintă o zi în care poate că nu crește neîncrederea oamenilor în actuala structură a statului român, dar, cu siguranță, eforturile de credibilizare au un efect mai mic. (…) Și aceasta este o problemă, pentru că, din perspectiva mea, cred că sunt foarte mulți oameni în România care așteaptă să afle, cu argumente credibile, ce s-a întâmplat exact în momentul anulării alegerilor”, a declarat, într-o conferință de presă, Raluca Turcan, lider al PNL Sibiu, fost vicepremier și președinte interimar al PNL, potrivit Agerpres.

Raluca Turcan și-a arătat îngrijorarea cu privire la încrederea scăzută în instituțiile statului român.

„Ați văzut și dumneavoastră sondajele de opinie, există o încredere scăzută în Parlament, Guvern, Președinție, autorități în general”, a spus liderul PNL Sibiu.

Promisiunile lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat, la începutul lunii decembrie 2025, că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 va fi prezentat, cel mai probabil, la finalul lui ianuarie 2026.

„Ce este cert că s-a schimbat este conștientizarea noastră asupra acestei campanii de dezinformare, manipulare din partea Rusiei. Eu, ca om politic și persoană oarecum informată, vă spun sincer că, înainte de momentul 6 decembrie anul trecut (n.r. 2024), mi se părea că lucrul ăsta este unul absolut periferic și ne-am dat seama că nu este.

Deci, eu cred că ăsta este un lucru pe care ca societate l-am învățat. După aceea, de la momentul respectiv și de la dubiul pe care, fără discuție, o decizie ca asta l-a dat și românilor și partenerilor noștri despre cât de viabilă e democrația noastră, cred că au apărut suficiente informații care să explice acea decizie”, a susținut șeful statului, într-o declarație acordată presei în 3 decembrie 2025.

AUTORUL RECOMANDĂ: