România vrea să preia controlul asupra rafinăriei Petrotel Lukoil și nu cere derogări de la sancțiunile SUA, anunță ministrul Energiei

Publicat: 11 11. 2025, 21:59
Actualizat: 12 11. 2025, 13:14
România vrea să preia controlul asupra rafinăriei Petrotel Lukoil și nu cere derogări de la sancțiunile SUA, anunță ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a reacționat marți seară la sancțiunile impuse de SUA rafinăriei rusești Lukoil și a precizat că România va aplica măsurile stabilite la nivel internațional și nu va solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie impus de autorităţile de la Washington. Oficialul a precizat, de asemenea, că România trebuie să preia controlul gigantului rusesc pentru a asigura implementarea sancțiunilor și protejarea locurilor de muncă. 

Ministrul Bogdan Ivan a precizat că lucrează la cadrul legal necesar care să permită impunerea sancţiunilor şi continuitatea activităţilor de rafinare ale Petrotel Ploieşti, comercializarea produselor petroliere şi protejarea locurilor de muncă pentru cei 5.000 de angajaţi.

”Protejăm securitatea energetică a României şi aplicăm ferm sancţiunile internaţionale ce vizează Lukoil. Colegii mei din Ministerul Energiei lucrează în continuare, împreună cu toate autorităţile relevante, la crearea legislaţiei care să asigure, pe de o parte, conformarea deplină cu regimul de sancţiuni stabilit de Statele Unite, iar pe de altă parte, continuitatea activităţilor de rafinare ale Petrotel Ploieşti, precum şi de comercializare a produselor petroliere, fără a periclita aprovizionarea pieţei naţionale de combustibili”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

România vrea să preia controlul asupra rafinăriei Petrotel Lukoil și nu cere derogări de la sancțiunile SUA, anunță ministrul Energiei

Ministrul Energiei: „România trebuie să preia controlul asupra companiei”

 ”O spun răspicat: nu voi solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie fixat de autorităţile americane. Mai mult, voi susţine replicarea şi aplicarea unitară a sancţiunilor iniţiate de SUA la nivelul întregii Uniuni Europene”, a menționat Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan a mai declarat că România „trebuie să preia controlul” gigantului rusesc Lukoil.

„România trebuie să preia controlul asupra companiei pentru a garanta implementarea completă a măsurilor internaţionale, pentru a proteja locurile de muncă ale celor 5.000 de angajaţi şi pentru a asigura stabilitatea şi securitatea sistemului energetic naţional”, a adăugat acesta.


FOTO: Facebook/ Mediafax

Recomandarea autorului: