Siegfried Mureșan, atac furibund la Sorin Grindeanu, înainte de noile audieri din Parlament ale miniștrilor propuși: “Dacă va veni la guvernare, nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt”
Cu o zi înainte de votul de învestitură din Parlament, premierul desemnat Siegfried Mureșan își intensifică atacurile la adresa PSD și a lui Sorin Grindeanu. Premierul desemnat porneste de la o simpla presupunere pentru a lansa scenarii apocaliptice și acuzații închipuite și sustine că Grindeanu ar putea da „o noua ordonanță pro-furt”, dacă ar ajunge la guvernare. Mureșan a făcut și luni astfel de acuzații la adresa liderului PSD.
„Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că «bula hashtag s-a dezumflat», făcând referire la sutele de mii de români care au ieșit în stradă în 2017 și 2018 împotriva OUG 13 și pentru apărarea justiției și a statului de drept. Această declarație arată că domnul Grindeanu nu a învățat nimic din perioada respectivă”, afirmă Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.
Afirmațiile la care face referire Mureșan au fost făcute de Sorin Grindeanu luni seară, când a fost întrebat dacă se teme de o eventuală mobilizare în stradă împotriva PSD.
Liderul social-democrat a răspuns că partidului său nu îi este teamă și că, în opinia sa, „această bulă «hashtag» s-a dezumflat”.
Mureșan trece de la OUG 13 la scenarii apocaliptice
Premierul desemnat merge însă mai departe și interpretează declarația actuală a liderului PSD drept dovadă a unei intenții viitoare.
„Arată că dumnealui nu regretă că a dat ordonanța care legaliza corupția în România, regretă doar că a fost tras la răspundere pentru OUG 13”, susține Mureșan.
Premierul desemnat se avântă în supoziții la adresa lui Grindeanu
Mureșan își continuă discursul, cu acuzații închipuite la adresa lui Grindeanu, în contextul în care social-democratul ar deveni premier.
„Dacă va veni la guvernare, nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt și să guverneze împotriva oamenilor dacă știe că oamenii nu vor ieși în stradă și nu vor protesta.”
Premierul desemnat nu indică în postare vreo inițiativă legislativă actuală a lui Grindeanu sau a PSD care să susțină această predicție, ci deduce intenția viitoare din declarația liderului social-democrat despre protestele din perioada OUG 13.
„De aceea, acest partid este periculos și de aceea PSD nu trebuie să decidă viitorul țării noastre și al oamenilor cinstiți din țara noastră”, își încheie Siegfried Mureșan mesajul.
Atacul vine chiar înaintea votului de învestitură
Guvernul propus de Siegfried Mureșan urmează să ceară miercuri, 30 septembrie, de la ora 13.00, votul de încredere al plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Audierile miniștrilor propuși au loc luni și marți în comisiile parlamentare. Premierul desemnat a recunoscut luni, 28 septembrie, că mizează doar pe 170 de voturi din 233 necesare pentru învestirea noului Cabinet.