Sorin Grindeanu ar urma să discute, azi, cu Nicușor Dan, la Cotroceni. Liderul PSD nu ar exclude un guvern cu UDMR

Publicat: 07 05. 2026, 11:04
Actualizat: 07 05. 2026, 11:40
Sorin Grindeanu ar urma să discute, azi, cu Nicușor Dan, la Cotroceni. Liderul PSD nu ar exclude un guvern minoritar cu UDMR

Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, ar putea fi chemat azi la Palatul Cotroceni pentru discuții cu președintele Nicușor Dan, pe tema crizei de la guvernare, afirmă surse Gândul. PSD ia în calcul varianta unui guvern format din PSD UDMR și Minorităţi, susținut în Parlament de PNL şi USR, au precizat aceleași surse.

Sorin Grindeanu ar urma să discute, azi, cu Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, despre posibile variante de guvernare, după demiterea lui Ilie Bolojan. PSD exclude susţinerea unui Guvern minoritar din Opoziţie, au declarat surse politice, dar este luată în calcul varianta unui guvern format din PSD UDMR și Minorităţi, susținut în Parlament de PNL şi USR, au precizat surse Gândul.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, se află la Palatul Cotroceni de la ora 9:00, pentru discuții cu Nicușor Dan. Președintele ar fi avut un dialog la Cotroceni și cu Dominic Fritz, în decursul zilei de ieri.

Cele două scenarii ale lui Nicușor Dan pentru criza de la guvernare

Nicușor Dan ia în calcul două scenarii pentru soluționarea crizei politice, fie refacerea coaliției cu un nou premier, fie un guvern minoritar, PSD-UDMR, cu susținerea din partea PNL și USR, în Parlament. Președintele l-a convocat, azi, și pe prim-ministrul demis Ilie Bolojan la consultări informale.

Sorin Grindeanu: „Exclus să devenim un guvern de sacrificiu”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache” că PSD nu va face parte dintr-un guvern minoritar și că nu exclude alegerile anticipate.

„Până în acest moment nu am fost invitați la Cotroceni. Dorim continuarea într-o coaliție proocidentală, mai mare sau mai mică. Exclus să facem parte dintr-un guvern minoritar. Exclus să devenim un guvern de sacrificiu”, a spus Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu, după demiterea lui Bolojan„Mi-aș dori ca PNL-ul să continue într-o coaliție pro-europeană”

Sorin Grindeanu a declarat, al scurt timp după trecerea moțiunii anti-Bolojan, că social-democrații își doresc ca o coaliție pro-europeană să meargă mai departe. PNL ar trebui să facă parte din ea, însă nu cu un premier ca Ilie Bolojan.

Acesta ar fi fost mai mult un „ministru USR decât al PNL”. Este nevoie, spune Grindeanu, de un premier care „să schimbe acest model economic pe care Ilie Bolojan îl implementează de 10 luni”.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului: