Robert Turcescu s-a alăturat, din nou, susținătorilor lui Călin Georgescu de la Arestul Central. Oamenii scandează, în a 27-a noapte de proteste: „Să vă fie frică, poporul se ridică!”/”Călin Georgescu, executat politic!”
Sute de susținători ai lui Călin Georgescu au ajuns duminică 25 octombrie, în fața Arestului Central, pentru a-și exprima revolta față de arestarea fostului prezidențiabil. Mulțimea de oameni scandează „Nu cedăm” sau „Căline, suntem aici cu tine”. Printre manifestanți, se află și jurnalistul Robert Turcescu, care cere eliberarea lui Georgescu.
Oamenii au venit în număr mare și în această seară pentru a-l susține pe Călin Georgescu, arestat în dosarul de înșelăciune în formă continuată. Cei prezenți consideră că fostul candidat la prezidențiale este persecutat politic și că a fost închis pe nedrept.
Susținătorii fostului prezidențiabil scandează: „Nu cedăm”, „Căline, suntem aici cu tine”, „Să vă fie frică, poporul se ridică” sau „Călin Georgescu, executat politic!”.
Unul dintre manifestanți îi îndeamnă pe cei de față să-și exprime sprijinul față de Călin Georgescu și luni, 26 octombrie, în fața Tribunalului București, când magistrații vor decide, definitv, dacă acest rămâne după gratii încă 30 de zile.
Robert Turcescu, la protestul pentru eliberarea lui Călin Georgescu
Jurnalistul Robert Turcescu se află alături de susținătorii lui Georgescu în fața Arestului Central și scandează împreună cu aceștia: „Eliberați-l”.
În imaginile postate de Turcescu pe social-media, se poate observa cu oamenii strigă, cu înverșunare: „Uniți cu toți, să scăpăm de hoți” sau „Căline, nu renunțăm la tine”.
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia nu e definitivă
Amintim că vineri, 23 octombrie, judecătorii Curții de Apel București au desființat în totalitate hotărârea Tribunalului București și au respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de fostul candidat la alegerile prezidențiale privind înlocuirea măsurii preventive, din arest preventiv în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă.
Luni, 26 octombrie 2026, la ora 11:00, urmează să fie examinată la Tribunalul București propunerea Parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile.
Dosarul vizează o presupusă înșelăciune în urma căreia un om de afaceri ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,1 milioane de euro, în contextul unei afaceri care presupunea obținerea unei finanțări pentru tranzacții cu metale prețioase.
VIDEO / FOTO: Gândul @Robert Turcescu Facebook