Prima pagină » Proteste în Ucraina » Van Rompuy și-a anulat vizita la Moscova

Van Rompuy și-a anulat vizita la Moscova

Van Rompuy s-a supărat pe Putin și-a anulat vizita la Moscova

Președintele Consiliului European Herman Van Rompuy a anulat vizita pe care urma să o efectueze miercuri la Moscova cu scopul de a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, au declarat surse europene marți, relatează AFP.

„Misiunea a fost anulată deoarece rușii au făcut-o publică”, a declarat această sursă.

Mai multe surse europene au dat asigurări că vizita urma să rămână confidențială, dar că partea rusă a dezvăluit-o.

„UE a decis să nu efectueze această vizită, în aceste condiții”, a declarat o sursă, subliniind că scopul era „afirmarea refuzului nostru față de anexarea” Crimeei și „negocieri cu privire la dezescaladare și prevenirea unor noi inițiative destabilizatoare”.

„Președintele Van Rompuy nu va merge la Moscova mâine (miercuri). Se va afla la Bruxelles, pentru a pregăti summitul european de joi și vineri”, au dat asigurări surse din anturajul său.

„Este important ca cineva să discute în mod direct cu Putin, iar persoana cea mai bine plasată era președintele Consiliului”, a subliniat altă sursă europeană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!