Prima pagină » Puterea Gândului » „Adio, arme”, la cinema Sky News

„Adio, arme”, la cinema Sky News

„Adio, arme
Cu băieții de la Sky News, treaba e cam așa: dacă eram eu autorul unui astfel de reportaj, toată viața mea nu mai ieșeam în lume, decât cu cagulă.

Ce să spun, mă amuz copios când scriu despre inegalabilul umor englezesc de presă: scorțos, involuntar, infantil.

Învederez „colegilor” noștri britanici că au fost atrași, probabil, într-un reality show, gen „camera ascunsă”.

Mi-e imposibil să cred că tocmai ei, considerați lideri pe felie, au descoperit în România, țara tuturor posibilităților – pe care o atacă ridicol și necondiționat -, pe cei mai varză actorași din meleag.

Le mai atrag atenția „colegilor” noștri asupra următoarelor, întrucât am mai circulat pe traseu:

Traficul de orice, pe zona de frontieră cu Ucraina, se face la modul cel mai dur (profesionist) și periculos cu putință – în primul rând pentru martorul neavenit -, în niciun caz la modul „pâine și circ”.

Traficantul de orice, care trece muntele la pas, mai ales în nordul țării, e un metru cub de mușchi, se hrănește cu oameni curioși și bea o marmită de energizant pe zi. În niciun caz nu-i atârnă țâțele pe sub bluză, ca la fetele mari, târzii.

Un traficant treaz nu se lasă, nici în sertarul de la morgă, filmat, fotografiat, amprentat, măsurat. Un traficant treaz nu „vorbește”, pe lumină sau întuneric, cu „vocea lui” – știe domnul englez care este accentul traficantului din zonă? -, nu stă, niciodată, în vreo poziție relaxată, ca apașii lui Winnetou, cu patul armei sprijinit în șunca abdomenului, și cu șoldurile unduind în apus.

Un traficant treaz nu poartă bluză cu mâneci scurte, întrucât i se „citesc” tatuajele sau venele sparte.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Niște traficanți normali la cap nu se deplasează, niciodată, cu cea mai ușor de identificat mașină din zonă. Oricât de englez te-ai face, nu se poate să nu fi aflat, de atâtea luni de când negociezi cu băieții, că toate ieșirile, din zonă, spre sate, sunt controlate de poliția de frontieră, iar o astfel de mașină ar putea trece neobservată doar prin curtea unei case de filme subtitrate în alfabetul Braille.

Un traficant de arme, cât de cât sănătos la cap, a învățat, dă-l în morții lui, pe care îi produce cu indiferența dovedită de român terorist, măcar să „înfigă” sectorul „de zece”, în locașul lui, când vrea să vândă o lunetă, cu 3000 de coco.

Și, în sfârșit, un traficant în firea lui te căsăpește fără drept de apel, după ce l-ai plimbat și expus prin „zonă”, i-ai luat interviu, i-ai făcut o morală bășinoasă – „dar e conștient că armele acestea ajung la teroriști?!” -, și ai refuzat să-i cumperi marfa pentru care ai făcut atâta circ.

Ori poate că v-a iertat, văzându-vă turmentați de Brexit?

P.S. De ce tace SRI?! Să-i fie, oare, indiferentă o atare acuză țintită, extrem de gravă, la adresa României? Sau, poate, continuă să lucreze la postsincron?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi