Apokalipsa după Viktor

Pe strada Pandurilor din Sighetu Marmației răsărise un soare shakespearian: „Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat/ (….) în toi de vară;/ Iar norii toți, ce casa ne-o striveau,/ Sunt îngropați în sânu-adânc al mării./ Purtăm pe frunți cununi de biruință;/ Din ciunte arme am făcut trofeu;/Din aspre trâmbiți, vesele taifasuri;/ Din marș războinic, pași suavi de danț…”.

Vechile discordii păreau că se risipesc. Invățam cuvinte noi – „globalizare” – iar „spiritualizarea granițelor” ai fi zis că ne smulge din suflete gheme de sârmă ghimpată.

EXCLUSIV Gândul prezintă Best Of „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, vineri, 09 octombrie, de la ora 20.30

16:27

ECONOMIE Franța este în pragul colapsului, avertizează un laureat al Nobel pentru Economie: „Omul bolnav al Europei, copleșit de datorii, scumpiri și proteste”

16:22

Apoi soarele de carton a luat foc și ne-am trezit repede din reverie, în răcnetele revanșard politicianiste ale unei asociații culturale numite UDMR.

Noroc că istoria asta nu mai interesează pe nimeni. Pentru românii de rând, și pentru maghiarii de rând, zilele de leafă au devenit mai importante decât 1 Decembrie sau 15 Martie. Cine avea de înțeles a înțeles. Și-a adaptat discursul, l-a augmentat. Temeri noi bântuie partea noastră de lume și s-a găsit cineva să le speculeze.

Iliberalismul premierului Viktor Orban e un răspuns perfid la neliniștile unor mase mari de oameni. Îl asculți și frustrările tale mai că îi dau dreptate. Politicianul providențial citește cu  talent semnele apocalipsei care se apropie: „În momentul de față, are loc o schimbare dramatică, radicală, de o importanță aparte în viața întregii lumi, începută odată cu criza economică mondială. Președintele SUA a vorbit în repetate rânduri despre faptul că sistemul financiar american este impregnat de cinism, lucru de neconceput până la izbucnirea crizei. Apoi corupția, violența și sexul – astea sunt promovate de forțele liberale și dăunează foarte mult Americii și lumii întregi. (Fraza asta am mai auzit-o, cu ani în urmă, în piața Azadi din Tehran, în timp ce se ardea ritualic un steag al SUA, formulată, ce-i drept, cu mai puțină grijă față de soarta Americii, n.m.). Trăim acum într-o societate mai mult feudală decât capitalistă, iar asta s-ar putea să ducă chiar și la alungarea cu furcile a bogaților de către săraci”.

Orban nu e un om sărac, e chiar putred de bogat. Se teme el că va fi luat în furci? După cât de empatic vorbește, pare omul mereu gata să-și împartă averea săracilor. Apoi – scoțând din mânecă iliberalismul – să-și schimbe țara, ca să poată schimba lumea. Îl și văd, ultimul în galeria marilor figuri care au schimbat lumea (în bine sau în rău, n-are rost să ne încurcăm în detalii).

„Să spunem din nou, răspicat și cu curaj, că o democrație nu trebuie să fie neapărat liberală, poate exista democrație și fără liberalism…” Profetice vorbe! Aș adăuga, răspicat și cu curaj: poate exista democrație și fără democrație! În fond, democrația fără democrație e chiar definiția iliberalismului, soluția pe care ne-o propune Orban: un autoritarism electiv, în care statul de drept e strunjit până la așchie. Cetățenii ies la vot ca să-și aleagă liderii autoritari, după care își văd de treburile lor, mulțumiți că statul e pe mâini bune și știu ei liderii ce fac. Căci ce altceva urmărește iliberalismul lui Orban decât o țară de cetățeni odihniți? Una în care, ține să precizeze, conceptul de welfare trebuie înlocuit cu cel de workfare (un joc de cuvinte, cu care își surprinsese auditoriul, la vremea lui, președintele Nixon (statul bunăstării, contrapus statului muncii). Ca să nu-l interpretăm greșit, premierul Ungariei ne-a oferit modelele – la loc de cinste, Rusia.

În replică la discursul apocaliptic de la TusnádfürdÅ‘ (România), opoziția politică din Ungaria a anunțat sfârșitul democrației sub guvernarea Orban, ba chiar începutul construcției unui stat fascist (Szabolcs Kerék-Bárczy).

Un ziarist budapestan – Új Péter – a făcut un exercițiu cultural: a extras câteva idei din discursurile lui Mussolini și a constatat că par rostite sâmbătă, la Tușnad Băi: „Secolul democrației s-a încheiat”, „Libertate nelimitată nu există”, „Libertatea nu este un drept, ci o datorie”, „Ar fi sinucigaș să urmăm ideologia liberalismului”, „Mă declar un anti-liberal”.