Ce poate face Klaus Iohannis cu o țară de împrumut

Vă mai amintiți? În octombrie 2011, Regele Mihai a rostit un discurs profetic în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României. Atunci a parafrazat un tulburător proverb amerindian: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.

Vechii amerindieni spuneau „Purtați-vă bine cu Pământul: nu v-a fost dat de părinți, ci v-a fost împrumutat de copiii voștri. Noi nu moștenim pământul de la strămoși, ci îl împrumutăm de la copii”.

E o adâncă înțelepciune distilată în cuvintele acestea paradoxale la prima vedere.

Nu știu dacă președintele Klaus Iohannis a reflectat, între o partidă de schi și una de golf, la acest împovărător adevăr.

EXTERNE Destinațiile de „micro-pensionare” care cuceresc generația Z în 2026. Unde aleg tinerii să se retragă din carieră pentru a-și găsi echilibrul personal

09:43

ULTIMA ORĂ Se caută director la Apele Române. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă o premieră: „Proces de selecție transparent”

09:30

A intrat prea repede în rolul de jupân postmodern, a devenit prea degrabă vărsătoriu de lozinci răsuflate, sare prea iute peste premise, nerăbdător să se așeze maiestuos pe concluzii. Trei ani și jumătate la Cotroceni l-au miticizat iremediabil.

Constituția îi dă Președintelui o spoială de putere, să se descurce cu ea cum știe mai bine. Îi lasă însă răgaz berechet să se gândească la țară, să lase în urmă nu doar desenul unor viraje cu derapaj sau o ceață deasă de vorbe.

Președintele Klaus Iohannis ar fi avut misiunea de a uni românii, de aici și de pretutindeni, în jurul unui ideal. Prosperitatea propriei persoane nu e un ideal național.

L-am ascultat ieri pe Klaus Iohannis, la Consiliul Național al PNL. Apoi i-am citit speech-ul și sentimentul a rămas neschimbat: Președintele României nu se ostenește să facă priză cu realitatea. În timp ce, contar constatărilor sale, guvernarea PSD (departe de a fi „ireală”, cum alunecând pe înțelesul cuvintelor a definit-o) e a naibii de reală. Ba chiar rațională în modul drăcesc în care socialiștii își urmăresc interesele.

În locul unei prognoze fundamentate, Iohannis le-a livrat ieri liberalilor, o profeție: „Și vă spun (adevăr grăiesc vouă, n.m.): toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!”. Cum ar putea fi întoarsă România, brusc, spre „normalitate”? Ce se va arăta pe cer sau va zornăi pe pământ în „toamna acestui an”? Anul viitor știm: speră să se repete minunea, să obțină al doilea mandat. Și, apropo de „revenirea la normalitate”, unde, în istorie, a găsit o „normalitate” convenabilă?      .

De ce cuvintele lui cad în gol, de ce nu se pot ancora în nici o idee? Pentru că Președintele n-are nici o idee, decât dorința îndârjită pentru al doilea mandat, încă cinci ani în Palatul în care, singur a mărturisit, se simte „confortabil”.

Ce ar fi putut face Președintele în tot amarul ăsta de vreme? Ceea ce a promis solemn că va finaliza, încă din octombrie anul trecut: un Proiect de Țară.

Un Proiect de Țară ne-ar fi scos din derivă, un Proiect de Țară ar fi îndiguit fervoarea distructivă a PSD, un Proiect de Țară ar fi făcut auzit glasul țării în lume, un Proiect de Țară ar fi dat substanță propriului său discurs, un Proiect de Țară ar fi putut garanta restituirea României proprietarilor săi de drept – urmașii noștri.