Prima pagină » Puterea Gândului » Cine plagiază ultimul stinge lumina

Cine plagiază ultimul stinge lumina

Cine plagiază ultimul stinge lumina
Am senzația că, de când a plecat Dan Mihalache la Londra, președintele se mișcă „mult mai" natural. Deci, dacă vrea, poate - plagiat după o reclamă din preistorie, la Adidas Torsion!

Ei bine, Klaus Iohannis a ales să meargă la Universitatea de Vest, din Timișoara, ca să deschidă anul universitar 2016-2017.

Mă bag și eu, ca să-i sugerez președintelui să-i dea o primă consilierului care a propus Timișoara. Întrucât n-ar fi avut cum să găsească un oraș mai potrivit pentru un început de precampanie a unor alegeri care se vor desfășura, anul acesta, pe 11 decembrie, cu doar patru zile înainte de data la care a izbucnit Revoluția, chiar în orașul în discuție, abia votat Capitală Culturală Europeană, pentru 2021.

Și, mai presus de toate, orașul în care șefa DNA și-a susținut teza de doctorat în 2012.

„Ați aștepta, poate, să vă vorbesc despre plagiat…”, le-a spus președintele studenților și profesorilor aflați în aula Universității de Vest. Și, dacă au vrut, le-a vorbit.

„Se aude foarte mult despre plagiate. Persoane publice și mai puțin publice sunt acuzate că au plagiat. La început, când s-a discutat primul caz mai cunoscut de plagiat, această discuție nu a interesat pe multă lume și nu a avut efect electoral. E păcat că a durat atât de mult până când această temă a devenit o temă publică importantă. Acum este și, domnule ministru, ține de dumneavoastră și de mulți alții să clarificați aceste chestiuni. Eu cred că în chestiunea plagiat e foarte important să avem un verdict clar și ca acest verdict să se găsească în timp util. Nu cred că ajută pe cineva ca analiza unei acuzații de plagiat să dureze cât elaborarea lucrării de doctorat. E evident că între timp politicienii au găsit că a acuza pe cineva de plagiat e o manevră politică care poate să aducă voturi. Voi, universitarii, trebuie să găsiți metode să scurtați această discuție și să știm în cel mai scurt timp dacă cineva a plagiat sau nu și punct”, a spus președintele

„Și în cazul șefei DNA, Codruța Kovesi?” au întrebat jurnaliștii timișoreni la încheierea vizitei.

„Această chestiune cu plagiatul doamnei Kovesi trebuie lămurită de către specialiști dacă se va sesiza cineva. Dacă o persoană publică a plagiat, persoana aceea trebuie să plece din acea funcție. Indiferent de cum se numește persoana. Cine a plagiat, pleacă. Nu personalizăm pe o anumită persoană. Plagiatul e o formă de hoție. Trebuie să fim foarte intransigenți. Cine a plagiat pleacă. Cine nu a plagiat să fie apărat și să se spună: respectivul nu a plagiat.

Persoana acuzată de nedrept să beneficieze de refacerea bunului renume în scurt timp„, a mai spus Klaus Iohannis la Timișoara.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Nici dacă ar fi trecut pe la vrăjitoarele Zăvorancei, în urmă cu o săptămână, președinția nu ar fi putut brodi, mai bine, lucrurile.

Ca să te afli la Timișoara, în fața studenților, acuzând, ferm, plagiatul și pe plagiatori, în contextul în care, pe fundal, se derulează un megascandal pe temă, care o vizează pe Kovesi, pe Ghiță, pe Ponta și oameni din guvernul lui, pe Coldea, pe Oprea, pe Tobă, pe Băsescu, iar tu să răspunzi, fără să clipești, „cine a plagiat pleacă, indiferent de numele său”, ăsta da răspuns de președinte-arbitru.

S-ar mai putea spune că Iohannis a scăldat-o cu vreunul dintre ei?! Că a încercat să-l acopere pe unul și să-l descopere pe altul? Pe unul să-l înfunde, iar pe celălalt, nu?!

„Cine a plagiat pleacă!”, a spus Iohannis, de cinci ori. „Dar dacă nu a făcut-o, să i se ceară scuze celui acuzat pe nedrept, și să i se retușeze imaginea!”. Absolut corect!

Nu știm care va fi concluzia în cazul Codruței Kovesi – înțeleg că, impulsionată de mesajul președintelui, echipa Școalii Doctorale de la Facultatea de Drept din Timișoara urma să facă cunoscut, chiar azi, un punct de vedere cu privire la presupusul plagiat din teza de doctorat a șefei DNA, ceea ce, până la această oră, nu s-a întâmplat -, dar, potrivit declarației lui Iohannis, dacă se dovedește că a plagiat, pleacă, dacă nu, rămâne.

Ce înțelegem, însă, foarte bine din autodenunțul lui Ghiță este că ei toți, semnatarul detonat, Ponta (dovedit plagiator de comisie) și persoanele din guvernul său, care l-au ajutat pe „plastograf”, despre care se făcea vorbire în documentul depus la PG, Coldea, dacă se dovedește că este implicat, Oprea (dovedit plagiator de comisie), Tobă, dacă se dovedește că a plagiat, Băsescu (președintele care spune că a știut despre cele întâmplate și declarate de Ghiță, și toți ceilalți, care fie au plagiat, fie au „consfințit”, prin fals sau complicitate, „valabilitatea” plagiatelor, sau le-au acoperit, ar trebui să plece, cu toții, către Parchetul General.  

„Indiferent cum se numește persoana”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!