Creșterea și descreșterea Partidului Național Liberal. O scurtă istorie recentă a unui partid care ar fi putut reprezenta o alternativă

Alianța funcționa atât de bine încât își permitea un miting de amploare pe stadionul Lia Manoliu. 

Pe stradă erau proteste, jandarmii acționau în forță alergând protestatarii pe străzile capitalei, Roșia Montană era aproape dată pe mâinile Gold Corporation iar guvernarea USL – UNIUNEA SOCIAL LIBERALĂ –  propunea societății civile un pact de colaborare numit, la acea perioadă, de către un președinte de organizație drept – „o ofertă vulgară, născută din mințile unor oameni care nu gândesc decât în cheia banilor.„

Vi se pare diferită conducerea PNL-ul de atunci, de PNL-ul de astăzi? A declarat cineva din partid în toți acești ani că regretă apropierea frățească cu PSD-ul de atunci? A încercat partidul să-și înlăture pnl-iștii vopsiți în social democrați?

VIDEO EXCLUSIV Efectele vremii severe. Pepenii din „Sahara” Olteniei, distruși de ploaie și de ciori. Fermierii s-au reunuit de urgență la Dăbuleni

13:34

FLASH NEWS Trump, vizită memorabilă în Dakota de Nord. Președinele a vorbit cu o versiune AI a lui Teddy Roosevelt și a fost escortat de „Rough Riders”

13:33

Nu, cu câteva zeci de plecări la PSD și ALDE, liberalii se bazează și în ziua de azi pe aceeași lideri politici de la centru și din teritoriu. De la momentul semnării în 5 februarie 2011 a alianței, PNL-ul a început să-și piardă identitatea doctrinară formată încă înainte de 1900.

Trei momente esențiale în care partidul s-ar fi putut reforma. Să le rememorăm pe scurt:

1. Eșecul alianței USL și salvarea parțială a partidului prin Klaus Iohannis.

Între 2013-2014, după ruptura guvernamentală din alianță și cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale, debusolați că nu au un candidat la președenție (și alături de PDL), conducerea PNL îl identifică și promovează pe repede înainte pe primarul Klaus Iohannis.

Din simplu membru în 2013, în președinte de partid cu câteva luni înainte de alegerile din 2014. Apoi, spre norocul situației politice, este ales Președintele României după un al doilea tur de scrutin.

Exuberant, PNL-ul își arogă meritele succesului neconștientizând că alegerea românilor s-a datorat lipsei variate și demne de prezidențiabili pe scena politică a timpului. Un fost primar a cărui reușită politico-administrativă a fost să schimbe de unul singur fața Sibiului și, mai puțin un Iohannis liberal convins și cu merite în politica centrală. Acest câștig pe termen lung – președinția, nu a provocat declanșarea unei reforme susținute în interiorul partidului, pentru a se reclădi după eșecul USL ci, din contră, a oferit mai multă putere liderilor.  

2. Episodul Marian Munteanu.

În Aprilie 2016, foștii copreședinți Alina Gorghiu și Vasile Blaga, propuneau la Primăria Capitalei, drept contracandidat al Gabrielei Firea, un personaj controversat precum ultra naționalistul Marian Munteanu, prezentându-l ca un soi de tehnocrat eliberator și o „alegere perfectă” pentru PNL și bucureșteni (!?!).

Un personaj care a promovat permanent din postura de lider al Grupului pentru România, discursul extremist de dreapta, de tip legionar iar în 2016 promova energic ieșirea României din Uniunea Europeană.

Datorită scandalului și speriați de nervozitatea propriului electorat, l-au schimbat rapid. Dar în acele momente, PNL și-a arătat una din fețele cu care mai nou încearcă să convingă electoratul de mândria europeană din sânul PNL? Dublu standard.

3. Eșecul referendumului pentru familie.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură și către un nou eșec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge„, mesaj adresat publicului de grupul intern din PNL #ajunge, octombrie 2018

Puțini își mai aduc aminte de episodul 2016 când, iarăși, alături de PSD și ALDE, PNL semnează protocolul de colaborare cu Coaliția pentru Familie. Un act considerat la acea vremea total contrar unui partid de sorginte liberală.

Un parteneriat și o susținere ce a dus în 2018 la eșecul dureros al acestuia, soldat fără retrageri din partea conducerii actuale.  Chiar dacă au fost cerute demisii și reformă, încercarea grupului „#Ajunge”, format din Adriana Săftoiu, Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Ovidiu Raețchi și încă câțiva parlamentari (s-a încercat o debarcare rapidă a actualului președinte Ludovic Orban), a eșuat lamentabil.

Mai mult, Ludovic Orban, din postura de președinte, a recunoscut în declarațiile publice apropierea doctrinară de curentul naționalist – conservator, în detrimentul ideilor liberale, deschise către o societate inclusivă.

Cele trei momente ne arată incapacitatea unui partid în a se reforma, a transforma în discurs public doctrina asumată. Doctrină ce ar merita pusă în acord cu valorile societății actuale românești și europene.  

În toată această perioadă, PNL-ul și-a dorit, așa cum au și declarat oficial, că vor să „trântească guvernul și să-și asume salvarea României”. Cu un text al moțiunii nu doar neconvingător ci și fără soluții la actuala guvernare.

Stăruind pe rezultatul alegerilor europarlamentare și fără a se întreba după 26 mai cât din acest câștig i se datorează președintelui, cât se datorează votului anti-psd și cât, în mod serios – PNL-ului (chiar și în lipsa unor măsuri propuse decente), au eșuat cu moțiunea de ieri. Și nu pentru prima dată.

Se pare că nimeni din opoziție nu-și dorește o alianță, nici măcar la guvernare cu un Ludovic Orban ce devine pe zi ce trece la fel de îngâmfat precum Tăriceanu, Dragnea sau Năstase pe vremuri. Cum nimeni de la PSD și ALDE nu au văzut în liberali o forță politică demnă de a le sări în barcă. 

Scârțâie rău mașinăria numită PNL.

Foto: Mediafax Foto