Culegătorii de resturi: pentru cine aleargă în realitate iepurii din cursa prezidențială

Numele Mircea Mirel Amariței vă spune ceva? Poate doar talibanilor justiției, avocatul la fel botezat fiind urmărit penal de DNA, în 2013, alături de Maricel Păcuraru și Sorin Ionuț Barbu, pentru prejudicierea Societății „Realitatea Media”. Avocatul de care, preț de câteva telejurnale, s-a pomenit anul trecut și candidatul la președinție de anul acesta sunt una și aceeași persoană, în timpul scurs de atunci, dl Amariței ajungând liderul unui partid cu nume de magazin – Prodemo.

Nici prezidențiabilul, nici minuscula sa formațiune n-au figurat vreodată în sondajele de opinie, dovadă că, din punct de vedere politic, practic nu există, resuscitarea lor petrecându-se strict în campania electorală și cu un scop precis. Punând cap la cap data la care a fost lansat partidul (aprile 2012, înaintea campaniei pentru locale) și cine i-a fost primul președinte (Marius Lazăr, un apropiat al lui Mircea Geoană, a cărui mișcare civică, România Noastră, furniza principiile, tot așa cum Mișcarea Populară a alimentat, mai târziu, ideologia PMP), lucrurile încep să se lege. Candidatul Amariței este un culegător de resturi, adică, alături de alții, se înghesuie să prindă câteva bucățele rămase de la festinul electoral al marilor competitori.

Strânsura asta puțină devine deosebit de valoroasă în turul doi, mai ales când diferența dintre primul și următorul plasat este foarte mică și fiecare vot contează. Ea este livrată unui candidat puternic, cu care culegătorul de resturi a discutat în precampanie, dacă nu cumva chiar acesta din urmă și echipa lui l-au introdus în cursă, de teamă că voturile debusolaților, nehotărâților, frustraților ar putea să nimerească în altă parte. Culegătorul se comportă ca un agent electoral al prezidențiabilului-partener, mobilizându-și alegătorii și mânându-i să voteze pentru acesta, în runda finală. Și o parte tot îl vor urma.

Pentru cine muncește Amariței? Putem presupune, luând în considerație ascendența pesedistă a partidului său, că pentru Victor Ponta, tot așa cum candidatul PER, William Brânză, (fost deputat PDL și șef al organizației Diaspora) ar putea lucra pentru vechile sale simpatii, Traian Băseu și Elena Udrea. PER a avut, însă, în conducere, oameni apropiați de PSD (președintele Dănuț Pop se declara pentru un pol al stângii cu Mircea Geoană, iar fostul președinte executiv Septimiu Radu Popa, șef peste parcurile bucureștene, este protejatul primarului Oprescu, care este prietenul premierului-candidat), așa că nu este improbabil să culeagă voturi în străinătate tot pentru dl Ponta, ajutându-l să câștige, ca pe Traian Băsescu, în 2009. Deloc echivocă este însă situația lui Călin Popescu Tăriceanu, care ciugulește voturi de pe dreapta liberala, ca să le ofere stângii pesediste, târgul cu aceasta fiind deja încheiat.

Tot un culegător de resturi, dar de altă factură este și Constantin Rotaru, candidatul PAS. Fost deputat PSM în ani 90, el a încercat să reînvie doctrina socialistă în actuala sa formațiune, după ce pesemiștii s-au topit în PSD, în 2004. Dl Rotaru se adresează nostalgicilor socialismului de altădată, alegătorilor aflați foarte la stânga, care nu se mai simt reprezentanți, dar, în final, voturile sale vor ajunge tot la Victor Ponta, prezidențiabilul stângii populiste.

Un culegător cu statut special este Teodor Meleșcanu, fostul șef al SIE intrat în cursă, în ultimul minut. În jurul candidaturii sale s-au țesut deja o mulțime de scenarii, două dintre ele fiind plauzibile. Primul, alimentat chiar de o daclarație de-a sa – dl Meleșcanu ar fi rezerva PNL la președinție pentru cazul în care Klaus Johannis pierde procesul cu ANI și al doilea, inspirat de echipa care i-a strâns semnăturile – ar fi un Tăriceanu mai credibil și mai eficient în a rupe din voturile liberalilor. Aș înclina spre prima variantă, dar nu-l văd pe dl Meleșcanu abandonând, la chemarea fostului său partid, o funcție atât de importantă ca aceea de director al SIE, pentru un joc electoral de noroc. Doar dacă este convins că actualul prezidențiabil liberal este gata perdant („ nu văd cum ar putea într-o bătălie cu reprezentantul socialiștilor, domnul Victor Ponta, să câștige”).

Ca și ceilalți, culegătorii de resturi au nevoie de fonduri ca să-și finanțeze campania. Cineva investește, totuși, în ei, așa falimentari electoral cum sunt, dl. Meleșcanu, de exemplu, având deja o datorie de 200 000 de euro la fostul senator PSD Traian Rece. Răspunzând la întrebarea „De la cine vin banii?”, vom afla și pentru cine lucrează. Dar banii pentru campanii sunt mai negri decât cârdășiile politice.