Prima pagină » Puterea Gândului » Cum visează Ponta să se răzbune pe Dragnea

Cum visează Ponta să se răzbune pe Dragnea

Cum visează Ponta să se răzbune pe Dragnea
Aud că Ponta se întoarce. "Nu știu cât o să stau deoparte în PSD. Curând o să se ceară demisia lui Dragnea" a profețit micul Titulescu, diplomat cum îl știm. Și, e firească intenția sa, de vreme ce toți baronii din dosare au revenit, sau intenționează să revină, la conducerea "filialelor lor" de partid, precum și la șefia CJ-urilor și a primăriilor lor, "vremelnic pierdute".

După succesul fulminant înregistrat de Dragnea (condamnat) în fața lui Ponta (urmărit) în meciul pentru obținerea interimatului la partid, mulți „băieți majori” de prin dosare s-au întors la feudele lor.

La PSD Prahova, Mircea Cosma, acuzat anul trecut pentru luare de mită și trafic de influență, cercetat, în prezent, sub control judiciar în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, pentru sprijinire de grup infracțional, și-a suspendat autosuspendarea și s-a întors, intempestiv, la serviciu.

La PSD Sibiu, Ioan Cindrea, care renunțase și el la funcție, tot în 2014, fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare, a revenit la birou pe motiv de neliniști locale. „Ioan Cindrea s-a întors la conducerea organizației pe fondul unor frământări apărute în cadrul filialei, în perioada suspendării sale” ne-a anunțat însuși Liviu Dragnea.    

La PSD Iași, Gheorghe Nichita, suspendat de prefect din funcția de primar, fiind acuzat că și-a hăituit iubita cu Poliția Locală,  s-a autosuspendat, și dumnealui, în urmă cu trei luni, de la șefia filialei de partid. Dar, pentru că și aici au apărut neliniști politice, pesediștii ieșeni îl cheamă grabnic la muncă pe Nichita, cum scapă de necazuri.

Se pregătesc să facă stânga-mprejur, către fotoliile lor politico-ergonomice, toate figurile emblematice de baroni pesediști, în ordinea numerelor de pe tricou: Duicu, la Mehedinți; Stancu, la Brăila; Nichifor, la Suceava; Ciupercă, la Ialomița; Bâgiu, la Buzău; Pendiuc, la Argeș; Stănescu, la Olt, precum și toți ceilalți.

Și atunci, ce l-ar mai putea împiedica pe Ponta să se întoarcă la conducerea unui partid penal – el însuși urmărit de DNA -, pe sistem „cum e turcu” și pistolu””?

A, da – Liviu Dragnea, deja condamnat cu suspendare la conducerea PSD.

Ei, abia acum înțelegem cu toții dimensiunea catastrofei: Dragnea i-a turtit fesul turcesc amicului Ponta, luându-i interimatul Rovanei – această Gabi Oprea a partidului -, definitiv și irevocabil.

Cei doi ar fi trebuit să-i țină spatele ori de câte ori ar fi fost nevoie: fie că era vorba de o operație, fie de un concediu, fie de o discotecă în Dubai, un borș de pește în Delta Nilului sau un control judiciar. Dar, mai ales, cei doi ar fi fost maxim de potriviți să ia toate deciziile care n-ar fi fost potrivit să le ia el – fie la guvern, fie la partid. Cam așa cum a fost povestea cu salariile demnitarilor.

Și, ce să vezi, vine amicul Dragnea și-i defectează manevra. Păi, să nu-l distrugi cum se cuvine?! Ba da! Să-l distrugi! Și să-i zici: „Doar nu sunt prostănac să îl sap pe noul președinte, eu îl ajut. Pe  mine mă interesează PSD. O să stau o perioadă deoparte. Nu știu cât. O să se strige în curând demisia lui Liviu Dragnea. El și-a asumat chestia asta!”.

Cum ar veni, „Luați-l de pe mine, că-l omor!”. Aiurea! Vise, taică, vise! A zburat puiu” cu ața.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani