De ce politicienii români preferă să ne țină prizonierii propriei agende electorale?

De ce politicienii români preferă să ne țină prizonierii propriei agende electorale?
Publicat: 06/03/2019, 16:38

Mai e puțin timp și vom porni în linie dreaptă spre alegerile europarlamentare. Și, așa cum e de așteptat și se arată evenimentele, bătălia pentru cele 33 de fotolii de europarlamentari se va da între partidele clasice și cele noi, cu o agendă electorală înțepenită în conflictele prezentului și pe tiparul celor din 2007, 2009 și 2014: între președinte și parlament, oug-uri, bugete și multe lipsuri naționale. Un joc de ‘ba e așa/ ba nu-i așa’ în pregătirea și testarea alegerilor din toamnă-iarnă. Iar noi, cetățenii, vom fi iar doar niște pioni sacrificați pe o tablă de șah, compusă din teme false ce se vor rostogoli în burtierele de breaking-news ale televiziunilor, mestecate de politicienii invitați și livrate nouă, fără să vrem.

Așadar, ne așteaptă o campanie anostă ce – cu siguranță – nu va provoca sau implica prea mult cetățeanul român în dezbatere ci, va încerca să-i anestezieze dorința de a participa la vot, pe de o parte și îl va amenința cu răul ce va sta să vină în caz de refuz, pe de altă parte.

Dar cum am ajuns aici?

Prin aderarea României în 2007 la Uniunea Europeană ne-am propus, atât noi – ca stat, cât și țările membre, să reconectăm spațiul public românesc la spațiul Europei occidentale, un proiect/ demers îndrăzneț, ce pare că va avea nevoie de mai mult timp și implicare în realizarea sa (mai mult decât bănuiam) și care a rămas în anumite domenii la fel de valabil și în 2019, precum în 2007.

Punctele fragile de atunci țineau de atingerea

(1) unui nivel de valori cetățenești europene – sprijinirea românilor în a conștientiza că sunt cetățeni europeni cu drepturi și obligații egale – prin campanii de informare, cultură, învățământ, societate civilă etc și

(2) reformei în zona administrativă a statului, prin demararea unui proiect de conectare al administrației publice centrale și locale cu cea europeană, prin oferirea funcționarilor publici români a unor instrumente de bună practică, schimb de experiență (expertiză tehnică) și fonduri europene pentru a putea face față schimbărilor de abordare în implementarea unor politici publice moderne și ancorate la evoluțiile secolului nostru.

Factorul politic

Dar, pentru a atinge și implementa aceste puncte, motorul ar fi trebuit să fie constituit, pe lângă factorul uman, de către factorul politic – în mâinile căruia sunt deciziile de abordare a politicilor publice, a planificării, implementării și măsurării eficienței acestora.

Ceea ce ar presupune și un al treilea punct>

(3) – reevaluarea programelor /ideologiei politice prin care partidele să încerce o apropiere care să vizeze conectarea la curentele europene (tradiționale sau noi), prin discutarea valorilor, obiectivelor – sociale, economice, de mediu etc. Pentru că scopul alianțelor între diferitele partide politice naționale din Parlamentul European este și de a crește capacitatea și expertiza propriilor politicieni în a propune în cadrul instituțiilor Uniunii Europene măsuri politice sau politici publice transnaționale (în actualul context european și internațional), dar și pentru a asigura, pe cât posibil, continuarea unei Europe puternice moderne sau dimpotrivă, prin actualul curent iliberal – de a zdruncina și a pune la îndoială proiectul european.

Dacă la primele două aspecte/puncte, România a făcut pași importanți la nivel de schimbare în mentalitate, la nivel politic suntem tot în punctul din care am plecat. Problemele specifice din România rămân subordonate agendei partidelor, a indivizilor cu carnet de partid, fără a depăși palierul problematicii sociale strict naționale și confundându-se permanent (chiar menținând electoratul) cu același status-quo de după Revoluție și chiar de după aderare.

Aceleași teme sunt oferite cetățenilor la fiecare rând de alegeri electorale, impunându-le acestora să aleagă între „binele” și „răul” definite de partide și transpuse în figuri, persoane și dorințe ale acestora.

Greșeala este majoră: ca vectori de schimbare ai ordinii sociale, partidele politice nu pot și nu trebuie să fie statice la nivel ideologic. Realitatea socială, economică, de mediu ș.a.m.d – și problemele aferente cu care se confruntă cetățenii sau, mai exact – propriul electorat, ar trebui să le determine periodic, la reanalizarea propriei agende electorale. Pentru că, de la această incapacitate de a moderniza și politica românească, odată cu instituțiile statului, se trage poate și slaba participare a cetățenilor la scrutinele electorale. Atunci când temele sunt aceleași, personajele sunt aceleași și cetățenii sunt chemați să voteze doar în susținerea părerii politicianului X și Y și nu pentru noi abordări guvernamentale, politica dezvoltă în oameni un sentiment de repulsie și nu unul de motivare în participarea la procesul de luare al deciziilor.

Dar ce îi ține pe politicieni statici și indiferenți la lărgirea spectrului ideologici?

Anumiți factori interni și externi, ca de exemplu:

(1) teama că electoratul ar putea fi detașat de la preocupările sau scandalurile interne, ceea ce ar duce la o scădere a presiunii dorite a fi exercitată pe o temă, instituție, o persoană sau un partid anume;

(2) o posibilă teamă că subiectele europene ar fi mult prea dificil de explicat propriului electorat;

(3) divergența de opinii de la nivel național cu cea din Parlamentul European;

(4) slaba conexiune a partidelor românești din ultimii 30 de ani la paleta subiectelor europene – valori, idei, viziune – și nu în ultimul rând

(5) neștiința și slaba pregătire a activului de partid, în frunte cu liderii săi, la problematica europeană.

Toate aceste frici/ temeri însumate, îi determină, se pare, pe actualii lideri să evite mesajele electorale venite dinspre familiile politice europene, ce aduc în discuții aspecte diverse precum dreptul la viață privată, lupta împotriva antisemitismului, investițiile în inovare și cercetare, stat de drept, schimbările climatice, coeziunea, solidaritatea și multe altele.

Și, poate, ar mai fi un punct:

(6) – prea puțini dintre foștii sau actualii europarlamentari, invitați ocazional la diversele dezbateri televizate, ridică discursul public la un nivel superior, pentru a putea fi replicat și încurajat. De obicei, europarlamentarul român este legat ombilical de ce dorește să comunice partidul în România și, în niciun caz de activitatea lor din comisii sau în grupuri parlamentare. Cu o influență în general ștearsă, puțini se pot lăuda cu reușite semnificative în cinci sau 10 ani de activitate europarlamentară.

De aici și prezumția că Parlamentul European e doar un loc călduț și bine plătit pentru care „se bat” câțiva politicieni români, ce vor să se retragă sau dimpotrivă, ce caută să-și lanseze, într-un viitor apropiat, cariera politică.

Toate aceste lucruri fac ca diferența între ceea ce ni se servește nouă, celor de-aici, și lor – cetățenilor din Germania, Olanda sau Franța – de exemplu, să fie destul de mare.

Unii ar putea crede că doar bagajul cultural acumulat în secolele de existență liberă și democratică ne desparte. Dar nu, este mai mult de atât! Este un set de valori civice ce se manifestă atât la nivel de exprimare politică, în modul de a vedea viitorul națiunii, la nivel intern – național, cât și în relație cu celelalte state europene.

Iar pentru a vedea mai mult decât ce se întâmplă între granițele acestei țări, cere și un efort din partea noastră, a cetățenilor, de a le cere lor – politicienilor – să schimbe paradigma modului de abordare a politicii.

Poate în luna mai ar fi momentul să facem un pas în față spre o altă lume politică. Ține de noi dacă vom alege calea europeană sau ne vom lăsa influențați de politica răsăriteană. Dar pentru o astfel de decizie, e nevoie de informații și dezbateri. De cetățenie activă. Decizia este a noastră și trebuie să cerem mai mult cu toții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase