De la pudoare la neobrăzarea pudică

Redactor:
Lelia Munteanu
De la pudoare la neobrăzarea pudică
Am în față "Corupție și păcat".
„Cărticica” pe care o invoca Papa Francisc în Columbia e la origine un articol publicat în 1991, înainte de a deveni episcop  de Buenos Aires.
 
După ce adunat-o între coperți, în urmă cu câțiva ani președintele Senatului Italian a distribuit-o fiecărui parlamentar.
 
A fost tipărită și la noi, la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, în 2014, în traducerea doamnei Liana Gehl, cu o prefață semnată de monseniorul Ioan Robu.
 
„Iată o carte care ar trebui tipărită în câte un exemplar pentru fiecare român” nota arhiepiscopul Robu în cuvântul introductiv și explica: „te simți vizat ca persoană, îți dai seama că nici tu nu ești străin de această boală – căci e o boală, după cum dovedește Papa – și totodată înțelegi că boala îi poate atinge pe toți (…). Dar forța scrierii constă mai ales în aceea că, deși vizați, nu ne simțim condamnați”.
 
Încerc să scot ceea ce mi se pare esențial din câteva zeci de pagini și să nu parafrazez strivind adevărul plin de frumusețe al textului.
 
„Corupție e un cuvânt încărcat – ein geladenes Wort, cum spune teologul Gerhard van Rad  – un cuvânt încărcat de semnificații contemporane (…)”.
 
„Nu trebuie să confundăm păcatul cu corupția (…). Am putea spune că păcatul se iartă, dar corupția nu. Tocmai pentru că la baza tuturor atitudinilor corupte se află o săturare de transcendent: în fața lui Dumnezeu care nu Se satură niciodată să ierte, omul corupt se înfățișează drept suficient sieși, declarându-se sănătos; cu alte cuvinte, se satură să ceară iertare (…). Omul corupt nu-și percepe starea de corupție”.
 
„Corupția, mai mult decât iertată, trebuie vindecată”.
 
„Păcătosul, când se recunoaște ca atare, admite într-un fel sau altul falsitatea comorii de care s-a lipit sau se lipește („ Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”, Matei 6,21, n.m.). Omul corupt, în schimb, și-a supus viciul la un curs intensiv de bune maniere. El își ascunde adevărata comoară nu ferind-o de privirile celorlalți, ci reelaborând-o, astfel încât să devină acceptabilă din punct de vedere social (…). Coruptul se erijează în judecător al celorlalți – el este măsura comportamentului moral”.
 
„Coruptul este lipsit de speranță. Păcătosul speră să fie iertat, coruptul nu, căci el nu se simte păcătos, el triumfă (…)”.
 
„Corupția ne face să pierdem pudoarea care păzea adevărul, acea pudoare care făcea posibilă veracitatea adevărului. Pudoarea care păstra, pe lângă adevăr, bunătatea, frumusețea și unitatea ființei. Corupția se mișcă în alt plan decât pudoarea: situându-se dincoace de transcendență, în mod inevitabil trece dincolo în pretențiile și complezența sa. Astfel, corupția a parcurs traseul care duce de la pudoare la neobrăzarea pudică”.
 

La acest paragraf, Jorge Mario Bergoglio face câteva tălmăciri de subsol: „Prostituția e un păcat, iar prostituatele sunt numite femei cu viață ușoară sau femei ușoare. Din punct de vedere social, sunt considerate ființe execrabile, deoarece contaminează cultura și buna educație etc etc. Dar aceeași persoană care rostește aceste cuvinte merge la nunta unei cunoștințe care se află acum la a treia căsătorie (după două divorțuri) sau e de acord ca X sau Y să aibă din când în când o mică aventură (cu condiția să fie de bon ton) ori să se publice dezamăgirile amoroase ale cutărei sau cutărei actrițe de cinema care schimbă partenerii ca pe pantofi. Iată unde vreau să ajung: există o diferență între prostituată și așa-zisa doamnă fără prejudecăți. Prostituata încă nu și-a pierdut pudoarea și știe că nu e bine ceea ce face. Însă doamna fără prejudecăți se află, în aparență, dincolo de pudoare, într-o atitudine de neobrăzare în virtutea căreia convențiile sociale fac din ea o persoană pudică”.   

Inchide