De orgoliile lui Iohannis

Iar eu, la rândul meu, nu intenționez să organizez niciun fel de jocuri cu parti-pris pe temă. Doar că, la un moment dat, îți piere cheful de orice fel de caterincă.

Aș fi înțeles, dacă, având de ales între Vasilescu și Rică-fante-de-Obor, spre exemplu, țara ar fi beneficiat, odată cu alegerea, și de vreun oarecare profit; de altă perspectivă, de schimbarea paradigmei, cum ar veni. Pe când așa, de vreme ce-ai acceptat-o pe Dăncilă, drept șefă a lui Vasilescu și a lui Rică, în fruntea guvernului, îți imaginezi că oricare dintre cei doi, ajunși pe funcția de ministru, ar fi tot din genă.

Ca-n povestea cu Guriță Damatale, în ziua în care profesorul îl întreabă pe elevul cel nou:

– Ei, și cum îți spune, dragă?

– Mie, domnule? Îmi spune Guriță Damatale!, răspunde, prompt elevul.

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Trebuia ca cineva să-i aranjeze lui Nicușor o întâlnire privată cu Trump. Vizita Mirabelei în SUA nu era un eveniment de mediatizat”

23:00

CONTROVERSĂ Kremlinul restricționează rețelele VPN. Singura fereastră a rușilor către lumea exterioară este închisă

22:39

– Vasilescu! Da” matale?!, răspunde și profesorul, la fel de iute.

– Damatale!”, zice, iar, elevul, privindu-l fix pe dascăl.

– Vasilescu! Da” matale?”, repetă profesorul, oarecum descumpănit.

– Damatale!”

– Da” matale?!

– Damatale!”. Și, tot așa, la infinit, până trece guvernarea.

Fix, la fel cu Vasileasca noastră, propusă la foc automat pentru o funcție de ministru, oricare ar fi portofoliul de ocupat.

Crede Klaus Iohannis că, oricare ar veni la post, va fi un profesionist, un cetățean, un pesedist mai performant decât modelul „Dăncilă-Vasilescu”, în condițiile în care, chiar dacă ar putea fi, s-ar trezi cu șaua lui Dragnea, în secunda doi, pe șale?

Ar putea împărți, un altul, „drepturile” în teritoriu, mai judicios/cuviincios/profesionist decât o cere partidul, câtă vreme e limpede că banii pentru baroni/primari, administrație locală, trimiși de la pușculița „Bugetului de Stat”, constituie cea mai a dracului afacere în mâna staff-ului PSD

Asculți și faci ce zice șefu”, te angajezi că muncești pe rupte în campanie, primești fonduri. Dacă nu, nu!!

Păi, ce? Asta ține de titularul de portofoliu, fie că-l cheamă pe el Georgescu, Ionescu ori Vasilescu, sau ține de Dragnea, influențat, uneori, de „geniul economic” al lui Vâlcov?!

Și atunci, dacă vezi că pesediștilor le sare acul pe vinil cu… „Vasilescu…”, „Vasilescu…”, „Vasilescu…”, tu te pui la valoarea lor?!

A, că Olguța Vasilescu „nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice”; că, în calitate de ministru al Muncii, a excelat printr-o accentuată lipsă de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social; că la astea s-au mai adăugat și: „declarațiile controversate, atacuri la persoană virulente, limbaj inadecvat, folosit în comunicările publice, presiuni pe justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii”, după cum își motivează respingerea președintele Iohannis, știam cu toții.

Întrebarea e: câți dintre pesediștii „pasibili” de a fi numiți în locul lui Vasilescu se vor exprima altfel – și o spun, din nou: chiar dacă ar putea să o facă?

Războiul e pe viață și pe moarte. În curte la Kiseleff nu mai e loc de prizonieri. Nici măcar pentru defectorii din trupa casei. Nimeni nu mai poartă mânuși – toți operează ca „doctorul Politi”: cu mâinile murdare.

Și cum ar putea fi altfel când, în doar doi ani, din cauza prea multelor promisiuni – destule, fără acoperire – făcute în campanie, a greșelilor repetate și a urmăririi cu vehemență, în general, a propriului interes, social-democrații au pierdut peste 20 de procente? Cine le-ar mai acordă vreun credit, mai ales dacă le-ar trece prin cap să-nmoaie, chiar acum, strocul, la barcă?

În consecință, după ce ai numit, tu, președinte, trei premieri la rând, când și cum a vrut liderul PSD, fără multe scrupule și „analize de impact” social și cât n-ai crâcnit în tot timpul în care, prin schimbarea repetată a șefilor de guvern – implicit a guvernelor arondate – PSD a arătat încotro va trage targa țării pe uscat – iar asta chiar i-a reușit – ce rost a mai avut, altul decât cel electoral, să-i pui talpă Vasileascăi?

De ambiție prezidențială? Din orgoliu târziu? Sau de ce?!

Păi, n-ar fi fost, oare, mult mai bine, să-i fi lăsat să-și dea ei, singuri, cu Olguța-n cap, și la Dezvoltare, la fel ca la Muncă? Să mai vorbească ea, cu umorul ei inegalabil, în frangleză, cum a mai vorbit? Să mai debiteze ea vreo două-trei inteligențe, pe măsura ăleia cu „gazarea și curajul nemților”, ca să arate țării, Europei, Lumii, până unde pot ajunge cadre din PSD?! Iar la urmă, lumea să gândească și să spună: ai văzut, președintele, mai deștept, a cedat…

Dar acum, gata, e târziu, a fugit puiul cu ața. Ce să-i mai faci? Că la orgolii-degeaba suntem, toți, o apă și-un pământ!