Despre reuniunile unde se decide totul despre nimic

Eliminând cuvintele de legătură și expresiile comune, a ieșit că președintele în cauză – numele nu mai este important acum – repetase atâta amar de ani cam același lucru: „România trebuie”.

Am reluat experimentul și la final de mandate și, ce să vezi, „România trebuia” în continuare; o repetiție degeaba, de-a lungul a zece ani, care a trasat un soi de direcție spre niciunde, dând impresia că știm și ce vrem și cum să facem.

Mi-am adus aminte de „România trebuie” ascultând și citind declarațiile celor trei lideri europeni, Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi, care s-au întâlnit pe insula Ventotene – un loc simbolic – în ceea ce presa a numit, bulversată poate de caniculă și de lipsa de subiecte specifică sezonului estival, „o reuniune decisivă pentru viitorul Europei”.

NEWS ALERTMuncitori intoxicați pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea. Desfășurare de forțe la fața locului. Mesaj RO-Alert transmis locuitorilor

10:50

ADMINISTRAȚIESingurul candidat la șefia Poliţiei Arad a picat examenul de evaluare psihologică. „Situația este destul de delicată”

10:42

La conferința de presă de rigoare, ținută pe portavionul Garibaldi – un alt loc simbolic – cei trei ne-au asigurat că Europa va continua să existe și fără Marea Britanie, că vor fi luate măsuri de consolidare a securității și pentru prevenirea terorismului, că vor fi asigurate locuri de muncă tinerilor și toate statele vor avea creștere economică, ba mai mult, bătrânul continent își va spori apărarea împotriva valului de violență extremistă.

Pe scurt, „Europa trebuie….”.

Întâlnirea este o avanpremieră a summitului din 16 septembrie de la Bratislava, pe tema viitorului Europei; acolo, 27 de șefi de state vor conchide, desigur, că „Europa trebuie…”, în continuare.

În aceeași logică, să enumerăm câteva chestiuni pe care „Europa trebuie” musai să le facă, pentru a rămâne, așa cum este și firesc, un pol de putere și de interes economic. Asta dincolo de suma de clișee pe care liderii s-au obișnuit a le repeta, și care s-au golit, cumva, de sens: vorbesc de slujbe pentru tineri în condițiile în care un român din patru și un spaniol din trei, sub 25 de ani, nu își găsesc de lucru.

Europa trebuie să renunțe la politica de austeritate, chiar dacă o astfel de măsură riscă să o nemulțumească pe Angela Merkel, mare amatoare de „austerități”. Joseph Stiglitz spune că economiile europene performante sunt așa doar comparându-le cu cele mai puțin performante, și nu pentru că ar merge bine la nivel fundamental. Politica de austeritate trebuie înlocuită de un set de politici de creștere, finanțate din fonduri europene; o eternă dispută între națiunile „leneșe” din sud și cele „harnice” din nordul continentului este doar un joc politicianist nătâng. Economii puternice, precum cea italiană, nu suferă din cauză că oamenii au devenit mai leneși sau mai puțin productivi, ci pentru că politicile și instituțiile europene nu s-au adaptat la noua realitate economică a lumii. Banca centrală europeană ar trebui să se preocupe nu numai de inflație, ci și de combaterea șomajului, de creștere și de stabilitate.

Europa unită și puternică despre care vorbesc Merkel, Hollande, Renzi nu va apărea din birocrație, din legislație impusă și din măsuri economice discreționare. Piața unică și idealurile comune europene par a fi construcții grandioase, dar în acest moment sunt doar o butaforie, decoruri cu fațade pictate frumos, dar sprijinte în spate de bușteni negeluiți. Pentru a împlini construcția, Europa chiar trebuie…